duminică, 16 iulie 2017

Zi de zi

Totul curge...
Lucrurile se repetă şi încerc să mă bucur de rutină şi monotonie. Încerc să mă uit cu mirare la flori şi pisici, ca şi cum le văd prima dată. Să mă bucur de parfumul de regina-nopţii şi să nu mă obişnuiesc cu el. Să mă uit amuzată cum se joacă Frida şi Florică. Să nu mă enervez niciun pic, ci să fiu senină, când mama are crize de agitaţie. Să iau din viaţa mea de-acum doar ce e frumos şi bun şi cald şi senin. Sunt multe, multe, multe astfel de clipe. Vreau să le văd, doar pe ele vreau să le reţin, să zăbovesc asupra lor.
Nu vreau să-i judec pe oameni. (Aici toată lumea judecă pe toată lumea.)
Vreau să fiu generoasă, chiar dacă alunec pe panta risipei sau a aparenţei slăbiciunii care, la un moment dat, înlesneşte în ceilalţi indiferenţă. Nu vreau să fiu generoasă ca să capăt recunoştinţă, ci ca să ajut efectiv.
Nu reuşesc să fiu atât de bună pe cât aş vrea.

Cu toate dorinţele şi strădaniile mele, sentimentul de fundal e dominat de o oarecare tristeţe.

vineri, 7 iulie 2017

Puica aurie

Puica pe care am tratat-o două zile cu antibiotic nu a rezistat.
Nu înţeleg. Ieri îi era oarecum bine. Mergea, bea apă, m-a ciupit când am pus mâna pe ea.
Am avut mari speranţe, dar şi temeri puternice, ca o presimţire parcă.

Nu am avut încotro, a trebuit să iau cazmaua şi să fac faţă situaţiei.
Am plâns.
M-am gândit că, dacă mă vede vecina plângând, sunt compromisă. Aici nu se plânge pentru astfel de motive.
Noroc că vecina a apărut la gard după ce am terminat.
- Ce-ai păţit, vecină, la ochi? mă întreabă.
- M-am lovit într-un arac.
- Am păţit şi eu. M-am împiedicat într-un fir de costrei şi m-am dus grămadă! Am umblat vânătă o săptămână. [pauză şi oftat lung] Cine ne vede aşa cică am căzut de bete ce-am fost!
La asta nu am ce să mai comentez.

Acum nu am chef de nimic, toate planurile mele pentru azi sunt deocamdată în stand-by.
Mi-am făcut o cafea şi încerc să mă remontez.

vineri, 23 iunie 2017

Botez

Mamarea l-a botezat genial pe Liviu Dragnea: Grandea.

marți, 20 iunie 2017

Adineauri, mamarea

- Găinile-astea-s nişte vaci!

Oboseală maximă

Aseară m-am apucat să scriu despre murii din grădina mea şi am adormit cu laptopul în braţe. M-am trezit la cine ştie ce oră, cu gâtul amorţit pe perna dreaptă şi cu laptopul deschis în poală. :)
În stare de zombi, am reuşit să-l pun totuşi pe stand-by şi să-l aşez lângă pat.
Acum, dimineaţă, deschizându-l, am constatat că adormisem în mijlocul unei propoziţii. :)

Azi m-am trezit la cinci. Mi-am făcut cafea şi m-am apucat să citesc Jodi Picoult.
Am o mulţime de planuri pentru azi şi nu ştiu cum vor încăpea într-o singură zi.
M-am apucat să scriu pe pianina mecanică pentru că mi s-a părut că am ceva oarecum remarcabil de notat, dar acum îmi dau seama că, de fapt, îs platitudini. Dar dacă tot am avut pornirea...

Totuşi este remarcabil ceva: că (sunt la vârsta la care) apreciez platitudinile.

joi, 8 iunie 2017

Spre casă

Ne-am sculat când încă nu se crăpase de ziuă. Ne-am aşternut la drum somnoroşi.
Am ajuns rapid, după care timpul s-a scurs foarte lent.
EEG, analiza de sânge, scaunul cu rotile, aşteptareaaa...
Rezultatele, bune, din fericire.
În drum spre casă, ne-a prins ploaia.


duminică, 4 iunie 2017