luni, 31 ianuarie 2011

Salvaţi scrisul de mână!

Campanie demarată de Daria

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Ai grijă: câteodată, dorinţele se-mplinesc

Când eram mică, îmi doream să mă plimb cu tramvaiul şi metroul.
Dorinţa mi s-a-mplinit: în prezent, mă plimb zilnic cu tramvaiul şi metroul.

Ideea nu-i a mea, mi-ar fi plăcut să fie.
Este a chrismillei şi m-a amuzat-amărât nespus. :)

vineri, 28 ianuarie 2011

Lecţia de bune maniere

miercuri, 26 ianuarie 2011

Braga reloaded ş.a.

Vorbeam nostalgic zilele trecute cu o prietenă despre băcăniile de altădată.
"Între înfometare şi caviar, între cartofi şi fleică, ar trebui să ni se ofere deliciul abordabil al băcăniei şi birtului de cartier", zice Andrei Pleşu.

Iar despre bragă, şi mai frumos: "Aspectul oarecum suspect al băuturii mele preferate nu mă impresiona: percepeam, fireşte, culoarea şi consistenţa ei vag noroioasă, discreta ei mireasmă de borhot, urma prăfoasă care rămînea pe fundul paharului. Dar dacă era suficient de rece şi dacă fermentase îndeajuns ca să fie acidulată, braga mi se părea perfectă. De dragul conţinutului îi acceptam şi înfăţişarea, o savuram chiar, nu fără o mică perversitate anticipativă..."

Despre cafenele: "Aşteptată se lasă şi cafeneaua paşnică, amenajată pentru taclale (aşadar fără muzici), cu canapele comode, şvarţuri, marghilomane, fisticuri şi şnapsuri. De ce lipseşte?"

P.S. Am văzut reclame cu magazinele mic.ro autointitulate "băcănii". În băcăniile de altădată, însuşi "apropritarul" se-ngrijea de muşteriu; se-ncingea cu şorţ şi-şi punea creionul după ureche, să-l aibă la-ndemână pentru adunări.

marți, 25 ianuarie 2011

"Hamabelităţuri" matinale

Unde? În pa'ş unu.

Voce belicoasă:
- Ce faci, frate, dormi?
Voce morocănoasă:
- E, un pic, aşa... De ce? N-am voie?
- Fii mai fresh, că e de-abia marţi. Până vineri... ce faci? Mori?

La metrou, în loc să scot cartela, scot cheile. Când să bifez călătoria, îmi dau seama. Îmi mustru vigilenţa:
- Ce faci, soro, dormi?
- Nu! sare ea, ca arsă.

luni, 24 ianuarie 2011

În noraş*

24 ianuarie. Sărbătoare mare.
Am vrut să bem o bere pe terasă, dar nu s-a putut. :)


Înăuntru, la căldură, bine-cunoscutul Florică trăgea la aghioase de se zguduia cârciuma.


______

În clasa a patra, colegul meu Georgescu O. a scris în compunerea lui următoarea propoziţie: "Am fost cu mama în noraş."
Aşa m-am luminat eu...

Cap sau pajură?

Ei bine, se poate spune că am cobit de dimineaţă, când am zis că parcă văd că de la Lujerului încolo... aşa şi pe dincolo. Pentru că, într-adevăr, blocaj de tramvaie. Nu la Lujerului, ci la Orşova. Toată lumea suna într-o veselie: "Sunt blocat(ă)-n tramvai..." Un tânăr: "Bă, n-ajung la franceză. Poate nici la istorie."
Până la urmă, lumea a luat-o pe jos. Eu şi alte câteva persoane care nu am avut chef să sărim peste gardul muştar de metal am rămas la căldură, pe scaune. La un moment dat, tramvaiul s-a urnit. M-am felicitat în gând pentru alegerea pe care o făcusem. Numai că până la Crângaşi am făcut vreo oră. Timp în care n-am scos-o la lectură pe Zenobia, ci m-am gândit, printre altele, la filmele pe care le-am văzut ieri.
Les Choristes m-a îndemnat să mă întreb care persoane din viaţa mea m-au ajutat să-mi descopăr talentele. Cum ar fi fost viaţa mea dacă mă îndreptam spre matematici, fizică, inginerii? Iar Mr. Nobody mi-a înflăcărat imaginaţia: dacă aş fi făcut alte alegeri, unde aş fi fost azi? [Tot blocată în 41? :)]

Dacă aş fi ales să cobor din tramvai la Orşova, mi s-ar fi schimbat (radical) viaţa? :)

duminică, 23 ianuarie 2011

Deci :)

Am făcut o scurtă plimbare şi am văzut următoarele:


La piaţă, salată proaspătă:

 La adăpost:

 
Singura coadă era la Loto. Oamenii nu mai aveau loc în caşcarabetă, drept pentru care continuaseră coada afară.

Un anunţ important pentru naţiune. Aşadar, reţineţi:


Unui căţel i se activase gena sinuciderii...


And the "Oscar" goes to...

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Pffffuuuiii...

Altă tură de zăpadă... iar io visam la ghiocei şi toporaşi.



Later edit: Am zis să mai consemnez din când în când starea vremii, cu foto-dovezi, şi ca să am argumente imbatabile în discuţii de genul:
-         Ia uite ce ninge! Anul trecut, a nins doar în decembrie. Pe urmă a fost o iarnă aşa de seacă…
-         Nu, a nins şi-n februarie. Nu ţii minte că am înfruntat troienele, când am fost la ziua lui Nicole?
-         Ştii tu ceva, dar nu ştii bine... Asta a fost acum doi ani.
-         Ba nu, acum doi ani...
-         ...acum doi ani a nins întruna. Şi-n mai!
-         Când a nins în mai?
-         Nu mai ţii minteee?
-         Cu siguranţă c-aş fi ţinut minte dacă ningea în mai... Auzi, în mai!
-         O să-ţi iau de ziua ta nişte Omega3.
-         Mai bine ia-ţi ţie!
-         Ba tu ai nevoie!
-         Ba tu!
-         Ba tu!
-         Ba tu!

Kitchen Confidential

Absorbită de o carte pe care (sunt nevoită să) o citesc, dau la un moment dat de un citat din Anthony Bourdain. În clipa aia, mi-am adus aminte că pusesem la fiert, cu ceva timp în urmă, destul, cartofi pentru piure. Am alergat la bucătărie. Dezastru! Fum de nu poţi să-l tai nici cu joagărul!
(Şi bomboana pe colivă: Ilie se juca pe hol cu cerceii mei din fir de bambus.)

Partea cea mai proastă este că sunt singură acasă şi nu am pe cine să arunc vina.
Cum, de pildă, ne-ntreba maică-mea, cu evident reproş în glas, când ardea ceapa: "N-aţi simţit şi voi că miroase-a ars?"
Sau cumnatul meu povestea că dacă mumă-sa spărgea o farfurie şi el se nimerea prin preajmă, căpăta o ştergere uşoară după ceafă sau măcar un ghiont: "Din cauza ta!"

vineri, 21 ianuarie 2011

Despre puterea cuvintelor

Mihaela m-a făcut extrem de curioasă. Am tot auzit-o vorbind despre Zenobia. Zenobia, în sus; Zenobia, în jos. În leapşă, la fel: Zenobia, la loc de cinste. I-am zis aşa:
«Şi iar vorbeşti de Gellu Naum, şi iar spun că (tot) n-am citit Zenobia. Iar voluptatea cu care pomeneşti de ea mereu mă face să roşesc că tot spun "O să citesc Zenobia" şi n-o fac.
Deci, nu se mai poate. :) Declar următoarele: În weekend încep Zenobia. Nu cred c-o s-o şi termin, că am pe cap treburi multe, care nu suportă amânare, dar dacă încep şi-o pun pe noptieră, tot e ceva, nu?
Mai ales că-s curioasă, curioasă, curioasă…»
Şi iată-mă citind Zenobia... Şi, încă de la primele pagini, dau de următoarele rânduri, pe care nu mă pot abţine să nu le redau aici:

"3. Pe cînd scriu, pentru că s-ar părea că scriu, regret că nu aveţi în faţă hîrtiile pe care sînt înghesuite rîndurile acestea de cerneală; dacă le-aţi avea, dacă aţi închide ochii şi v-aţi trece uşor vîrfurile degetelor peste ploaia de litere negre, sînt sigur că aţi vedea odaia domnului Sima cu masa de sub fereastra care dă spre mlaştini şi cu mortul ei; şi ne-aţi vedea pe noi, fiecare la locul său, vorbind în gînd sau cu glas tare; şi aţi înţelege că nimic din stările de pînă acum nu este imaginat, că toate s-au petrecut exact cum le relatez. Odată ajunşi aici, v-aş sfătui să vă opriţi o clipă şi să recapitulaţi, trecînd uşor cu vîrfurile celor zece degete de la mîini, cu ochii închişi, peste pagini; scăpaţi de cuvinte, în pelicula propriei voastre disponibilităţi, aţi afla, poate, lucrurile extrem de importante pe care, oricît aş dori, îmi e cu neputinţă să vi le comunic.
V-aş sfătui, deci, să practicaţi exerciţiul acesta de recapitulare ori de cîte ori vă încearcă îndoiala cu privire la adevărul spuselor mele; mie, de unde mă aflu, îmi este perfect egal; vi s-ar oferi şansa de a intra acolo unde credeţi doar că vă aflaţi şi aşa mai departe..."

(Gellu Naum, Zenobia, Editura Cartea Românească, 1985, p. 13)

joi, 20 ianuarie 2011

În (ne)cunoştinţă de cauză

- Un Plendil, vă rog, zic eu.
- N-avem Plendil. Cu aceeaşi substanţă activă avem Felohexal, Felodipin, Pratol, Felotard, de la Hexal, Helcor, Sicomed, Labormed... Ce vă dau?
Mă blochez, copleşită de bogăţia ofertei, neajutorată.

*
Avalanşa de posibilităţi mă năuceşte. Probabil pentru că am crescut la extrema cealaltă? Pe vremuri, îţi rupeai paltonul la coadă la banane, sau măcar nasturii, îţi sărea gluga şi ţi-o călca lumea-n picioare, acasă-ţi descopereai vânătăi pe antebraţe. Ar fi fost culmea să te-ntrebe vânzătoarea:
- De care banane vreţi? Din Egipt sau din Yemen? Mai coapte sau mai verzulii?
[NB: Nu zic că era (mai) bine-aşa!]

*
Oricum, în prezent, şi cea mai banală cumpărătură îmi pare că devine o aventură. La covrigi, azi:
- Un covrig, vă rog.
- Cu mac sau cu susan?
- Cu susan.
- Cu sare sau fără?
- Cu sare.
Nu m-aş mira ca mâine-poimâine discuţia cu vânzătoarea să continue:
- Cu sare de import sau românească?
- Românească.
- Grunjoasă sau fină?
- Grunjoasă.
- Grunjoasă de Ocnele Mari sau de Slănic Prahova?
- De Slănic Prahova.
- Cu mac parc-aţi zis, nu?
etc.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Probleme-nchipuite

Azi am aflat că Robert Downey Jr. poartă pantofi (bărbăteşti, ce-i drept) cu tocul înalt. Probabil că aveam o mutră aşa de uluit-neîncrezătoare („Cum, frate? RDJ?"), încât L. mi-a trimis poze cu ipochimenul prins asupra faptului.

Pe seară, m-am mai liniştit o ţâră. Pfffuuu... Cică a purtat tocurile înalte doar cât au durat filmările la „Iron Man 2”.

*

Am avut cândva un coleg scund. Simpatic foc – drăguţ, isteţ, haios. Doar că purta tocuri de vreo 6 cm. (Ironia sorţii, îl mai şi chema Cioboată.) Că tot mi-am adus aminte azi de el, mă-ntreb: o fi renunţat la tocuri? La fel cum prezidentul ţării a renunţat la şuviţa învoltă menită să-i ascundă chelia şi să ne facă să credem cu toţii că are părul des şi constant dispus pe cap? Că tot genu-ăla de situaţie de-a datul în stambă îmi pare.
Căci zic şi eu cum zicea un tip pe-un forum de şuete între bărbaţi: „Cutărescule, tu cauţi soluţia la o problemă care nu există!”

marți, 18 ianuarie 2011

Vremuri de restrişte

Ani de zile, iluminarea şi-a făcut de cap. Dar azi am primit o e-epistolă că cică la plecare să nu uităm să-nchidem lumina, să nu mai lăsăm becurile vraişte. Mie mi-a plăcut continuarea (redau cu vorbele mele): iar dacă nu pleci ultimul, să-i spui celui care mai rămâne să închidă lumina (deşi am o vagă bănuială că aici e la mijloc excesul de zel al celui care-a transmis informaţia).
Nu m-aş mira ca la o adică vina că becul a rămas aprins în birou să fie a celui care a plecat penultimul. Păi nu?

Mi-am adus aminte de una dintre familiile la care am stat io în gazdă, în liceu. Umblam mai mult pe bâjbâitelea prin casă, după lăsarea serii.
Un cuplu la vreo şaptej de ani bucata. Erau mai ceva decât Hagi Tudose. Amândoi.
Odată, chiar mă uitam încremenită la doamna B cum punea, cu mâna tremurândă de cumpătare, ulei la o salată. Câteva picături. Chiar mă miram că de ce mai pune, că oricum nu se cunoaşte. Când, pe fondul uluirii mele, se-aude glasul de stentor al domnului B:
- Mai uşor, Mario, cu uleiu'!

Deh, puţin de la sticla de ulei, puţin de la un bec... se-adună de-un covrig braşovean.

Marţi, după minivacanţă

Azi, ori tramvaiul era defect, ori vatmanul era defect (sau picotea între "stăţii").
Pe scurt, zici că eram într-o căruţă trasă de nişte cai muribunzi.
Vorba unui călător ratb:
- Băi frate, parcă face turul oraşului cu turiştii!
(Numai că turista de mine eram deja în mare întârziere, aşa că tot ce-mi trebuia la ora aia era să admir pe-ndelete priveliştile cenuşii de la moghioroş, mall timişoara, lujerului, ciurel.)
(Am recuperat la metrou. La victoria eram ca oile din Modern Times.)
(Nici eu nu m-am trezit bine până la ora asta. Adineauri am înhăţat tocul de ochelari şi-l plimbam de zor pe birou, convinsă că-i mouse-ul.)

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Ora de lepşologie - (din nou) despre cărţi

Intru abrupt în sujet:

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?
Herta Müller

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?
Scrie diafan despre lucruri dure.

3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o "urmă a umanităţii”?
Biografia mea. :)

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală de citit o carte?
La mine e invers: pauza e când nu citesc.

5. Dacă aţi avea puterea de a şterge un personaj de roman care ar fi acela?
(Ridic din umeri)

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?
-

7. Câţi kilometri aţi merge pentru a găsi o carte?
Ăăăăăă…

8. Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut ce scriitor aţi vrea să întâlniţi?
Nu ciu (ca să-l citez pe băieţelul prietenei mele).

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-aţi adresa (în afară de ”bună ziua”)?
-

10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.
O combinaţie între cele închipuite de Arcadia, Zazuza, Cătălina, Daria.

 Dacă vreţi să vă amuzaţi răspunzând întrebărilor de mai sus, vă rog pe următorii să ne invitaţi la voi pe blog să cetim ce şi cum (sună bestial asta: "vă rog să ne invitaţi" :)): neuronul creponat, beausergent, evaziuni spontane, mihaela di toscana.

vineri, 14 ianuarie 2011

Aşa, şi?

Marţi dimineaţă, săptămâna asta, am fost anunţaţi că miercuri dimineaţă să nu mâncăm, să nu bem nimic, că vin doftorii de la clinica de care aparţinem să ne facă analizele (n.m. - analizele-alea de rutină, care nu folosesc nimănui cu adevărat, poate doar clinicii medicale că mai scoate un ban muncit).
Marţi, pe la prânz, cică: la loc comanda, doftorii nu mai vin miercuri, vin joi.
Enfin, ziua de miercuri a trecut în zbor şi-a venit joi.
M-am înfăţişat la birou cu burta goală. În taşcă aveam un sendviş minuscul şi două mere. Nu mi-am făcut ceai, nu mi-am făcut cafea. Mi-am început ziua ca maica Tereza, sub semnul austerităţii. Pe la 9, nu mă mai puteam concentra la treaba mea căci, obişnuită să iau o gustare în zori, acum stomacul mă trăgea aprig de mânecă şi-mi zicea, când mai în şoaptă, când vociferând pentru tot mapamondu': glglglglglglglglgl...
M-am uitat în jur. N-a ridicat nimeni ochii spre mine, aşa că am făcut-o pe mortu-n păpuşoi şi mi-am văzut de treabă (vorba vine; acum, treaba mea era să bat imaginar cu pumnii în genunchi şi să scandez în gând: "Nu mi-e foa-me! Nu mi-e foa-me!"*)
Mi-am făcut un ceai şi-am gustat timid din el.
Vine L. şi-mi zice: "La etajul doi, toată lumea savurează convrigi şi bea cafea..."
"Treaba lor", îmi zic. Şi-mi mai înmoi o dată buzele în ceai, atât cât să nu se ducă nici o picătură de licoare pe gât. Doamne, fereşte! Să-mi stric analizele?
Pe la zece, stomacul o lua când pe tonuri de bariton gâlâgâlâgâlâgâlâgâlâgâlâgâlâgâlâgâlâ, când de soprană de coloratură glglglglglglglglgl... când pe două voci. Când game-n urcare, când în scoborâre.
M-am apucat să ronţăi dintr-un măr. "Fie ce-o fi, după mine, potopul!"
În sfârşit, secretara ne anunţă să coborâm pe rând la doamna doftor.
Cu musca pe căciulă, coborând pe scară, mă-ntrebam dacă să recunosc sau nu la doamna doftor că mi-am umezit buzele cu ceai şi-am ronţăit dintr-un măr.
*
Sunt poftită să iau loc. Cum mă cheamă (ştiu), CNP (nu ştiu), adresa (ştiu), nr. de telefon (nu ştiu).
Ce boli cronice am (bălmăjesc), ce boli cronice-s în familion (ăăă...), tensiunea (ok), pulsul (super!), auscultatul (ok şi el, am dedus eu din faptul că n-a existat nici un comentariu). Şi-un prestissimo control la ochi (am citit cu maximă acurateţe de la o distanţă de 2 m câteva litere care aveau size-ul cel puţin 72). Plus:
- Ce cercei frumoşi aveţi!
- Mulţumesc.
Atât. În timp ce mă ridic, zic (şi dau din greşeală peste scaun - pasămite ameţeala cauzată de inaniţie):
- Păi... am înţeles că era vorba şi de analiza sângelui, că să nu mâncăm, să nu...
- A, nu. Noi am spus că...
- A da? Hm... în fine... La revedere.
- La revedere.
*
Până mai spre seară (timp în care am aflat că toată lumea mâncase încă de când se crăpase de ziuă, numai eu şi L. ajunaserăm ore bunicele), m-am lămurit că cineva (care şi ea mâncase dis-de-dimineaţă) ne sabotase şi nu ne transmisese toată informaţia când cu amânatul de pe miercuri pe joi.
Mesajul real sunase aşa:
- Doftorii nu mai vin miercuri, vin joi. Şi puteţi să mâncaţi, că nu vă iau sânge.
Mesajul transmis fusese aşa:
- Doftorii nu mai vin miercuri, vin joi.

Nu că ar exista vreo morală la toată povestea asta.
Dar aşa... ca "şi" chestie...

_______________________________
*Ştiu trucul ăsta de la un prieten. Omul, obosit, nedormit etc., este târât de consoartă la operă. Un fundal mai bun pentru un somn profund, cu sforăieli în voie, nici că se putea! Dar asta dacă eşti acasă, -n fotel. Dacă eşti la operă în compania consoartei şi-a pretenarelor ei cu soţi, trebuie să-ţi ţii papionul ţapăn, nu să-ţi sprijini bărbia de el. Drept pentru care, tipul în discuţie povestea mai târziu despre tortură:
- Muream de somn, nu ştiam ce să mai fac! Îmi imaginam că bat cu ambii pumni în genunchi, în acelaşi ritm cu muzichia, şi ziceam în gând: "Nu dorm! Nu dorm! Nu dorm! Nu dorm!"

Şi dacă tot suntem la întâmplări despre dilatarea timpului când nu e cazul, o pretenară s-a dus la teatru cu iubitul ei. "Iulius Cezar", vreo trei ore cu totul, plus pauză. După prima parte, care durase o oră jumate, la pauză, tipul se duce ţintă la garderobă. Ea, nedumerită:
- Hei, ce faci? Încotro?
El, candid:
- Păi nu mergem acasă?
Ea se uită urât. El (văzând cu coada ochiului că lumea se plimbă băţ prin foaier, nici gând să se năpustească cineva să-şi ia paltonul):
- A, mai e? Nu s-a terminat?

Coda: Am fost şi eu în tinereţe la o piesă de teatru de trei ore. "Trei surori". Actori grozavi, minunată piesă, catarsisuri peste catarsisuri. Problema a fost la plecare. Toată lumea la limuzine, numai eu la autobuz. Autobuz, nema la ora aia. După ce-am dârdâit de spaimă că o să-mi petrec noaptea prin oraş sau la secţia de poliţie, a venit în sfârşit un ratb-ist rătăcit cine ştie cum pe traseu, spre norocul meu. Doar că nu era chiar autobuzul care mă lăsa pe mine fix în faţa blocului, ci m-a lăsat la vreo două staţii distanţă. Şi ia-o pe jos în toiul nopţii! Cu spaima că o să mă sugrume cineva din spate, sau o să-mi sară un răufăcător dinainte, din cine ştie ce tufiş. În fine, am ajuns nevătămată acasă! Dar atâtea trăiri ca-n seara aia, şi atât de felurite, de la extaz la agonie, nu cred că m-au mai copleşit de-atunci.

joi, 13 ianuarie 2011

Despre nişte nimic

Am citit pe site-ul evz.roNişte răspunsuri, de Mihaela Rădulescu, este cea mai bine vândută carte de la noi în 2010 (50.000 de exemplare).

Pe site-ul editurii Polirom, putem arunca o privire în carte. Autoarea zice-aşa:
«[...] şi înfulec citind mailuri.
Dau peste unul de la o ziaristă inteligentă, una dintre puţinele care nu bat câmpii în privinţa mea. De când am luat atâtea premii cu filmul în care am jucat, mă bagă în seamă şi presa serioasă, că până acum mă deranjau (n.m. - nu am înţeles cine "mă deranjau"), rar, dar stupid, doar pentru "facem un sondaj despre..." sau "putem să vă facem o poză cu hainele din dulapul dvs.? Sau despre noul iubit... (n.m. - aici, ghilimelele nu se mai închid, deci nu ştiu dacă în citat e cuprinsă şi treaba cu iubitul, dar, oricum ar fi, n-am înţeles acel despre, cum se leagă el de ce este înainte)
Deşi văd că e vorba de o tonă de întrebări... [...]»

Pe următoarele câteva pagini sunt întrebările primite de la ziarista inteligentă şi răspunsurile Mihaelei Rădulescu.  
Mostre de întrebări:
«La ce eşti cel mai bun (n.m. - n-am înţeles acest masculin), ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?»
«Cine a avut cel mai perfect (n.m. - aici merge emoticonul ăla cu scărpinatu-n creştet) trup cu care ai făcut sex (dragoste...)?» (n.m. - deci, cum ar veni, sex cu trupul... parcă ceva nu-i în ordine totuşi)
«Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?» (n.m. - aici merge emoticonul ăla cu tăvălitul pe jos de râs)
«La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat (emoţionată)?» (n.m. - aici tai emoţionat dacă eşti fetiţă şi emoţionată dacă eşti băieţel; dar... întrebările nu-i erau adresate Mihaelei Rădulescu?)

***
Revenind la evz.ro, aşa, pentru a lua pulsul omenirii, sunt interesante şi comentariile al doilea şi al treilea de la finalul articolului, respectiv al dlui "petre barde usa etate 78" (din care vă recomand să citiţi doar primul şi ultimul rând) şi al dlui/dnei "un om" (care pune punctul pe "i").

***
În concluzie, mare e grădina lui Dumnezeu...

miercuri, 12 ianuarie 2011

Mosafiri

Azi-dimineaţă, la fereastră:


Şi... dacă tot era rost de haleală,  se făcură doi:

Iarna în Cişmigiu

N-am mai fost de multişor prin Cişmigiu. Dar prietena mea, Lili, mi-a trimis poze foarte frumoase cu parcul invadat de zăpezi. Cu permisiunea ei, iată câteva peisagii hibernale din locul mai sus menţionat:






marți, 11 ianuarie 2011

Brrrrr...


Săptămâna asta e a doua oară când mă nemeresc în tramvai cu un nene cerşetor în cârje, care-şi deapănă telenovela într-un mod absolut thrilleresc.
El a suferit un accident, soţia e la pat, au trei copii ş.a.m.d., dar nu asta e important (Doamne, iartă-mă!), că nici nu ai cum s-asculţi povestea când, de fapt, vedeta e vocea cerşetorului. Zbiară atât de pătrunzător, încât pur şi simplu o iei razna: îţi zbârnâie timpanele, se zvârcolesc, se chircesc, se rulează par terre, se scoală muribunde, cerşesc îndurare… într-un final asurzeşti, dar în creieru-ţi tot mai mişună versificate tânguielile zbierate (ptiu! m-a apucat stihuirea!):
Eu nu vreau ca să minţesc,
Pot ca să vă dovedesc,
Cu sufletul să judecaţi…
C-o fi, c-o păţi.

luni, 10 ianuarie 2011

Din nou despre literatura de azi

În seara asta, au fost citite două poeme de Ana Blandiana:

Pe role
Ei trec pe role
Cu căştile bubuind la urechi,
Cu ochii fixaţi pe monitoare,
Fără să observe frunzele care cad,
Păsările care pleacă,
Ei trec pe role
Şi peste ei trec rulînd anotimpurile
Vieţilor lor
Şi anii, şi veacurile,
Fără să înţeleagă despre ce este vorba.
Ei trec pe role
Printre umbre ale realităţii
Despre care cred că există
Şi printre personaje care li se par oameni,
Mecanisme
Create de alte mecanisme
După chipul şi asemănarea acestora,
În timp ce Dumnezeu
Coboară printre ei
Şi învaţă să meargă pe role
Ca să îi poată salva.

Rugăciune
Dumnezeu al libelulelor, al fluturilor de noapte,
Al ciocîrliilor şi al bufniţelor,
Dumnezeu al rîmelor, al scorpionilor
Şi al gîndacilor de bucătărie,
Dumnezeu care i-ai învăţat pe fiecare altceva
Şi ştii dinainte tot ce i se va întîmpla fiecăruia,
Aş da orice să înţeleg ce-ai simţit
Cînd ai stabilit proporţiile
Otrăvurilor, culorilor, parfumurilor,
Cînd ai aşezat într-un cioc cîntecul
Şi în altul croncănitul,
Şi-ntr-un suflet crima şi în altul extazul,
Aş da orice, mai ales, să ştiu
Dacă ai avut remuşcări
Că pe unii i-ai făcut victime şi pe alţii călăi,
Egal de vinovat faţă de toţi
Pentru că pe toţi i-ai pus
În faţa faptului împlinit.
Dumnezeu al vinovăţiei de a fi hotărît singur
Raportul între bine şi rău,
Balanţa menţinută cu greu în echilibru
De trupul însîngerat
Al fiului tău care nu-ţi seamănă.

(Ana Blandiana, Patria mea A4. Poeme noi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010)

E luni, la drum!

- În tramvai, surpriză! Era cald şi, în surdină (nu ş' de unde venea), muzichie: We will rock you.
- La colţ la parc, afişe cu noul spectacol al lui Puric, Vis. Îmi plac spectacolele lui (Toujours l'amour a fost multă vreme no 1 în topul preferinţelor mele), îmi place de actorul Dan Puric. Nu-mi plac conferinţele lui (tonul inflamat, abundenţa suspectă de citate).
- Pe Şos. Virtuţii, la parterul unui bloc, un mic.ro uriaş!
- La staţia Virtuţii, închinăciunile de rigoare: juma' de tramvai lasă orice altă ocupaţie şi înşiră cruci (din spatele blocului, răsare timid o părticică de biserică).
- Mai departe, n-am mai văzut mare lucru, era ceaţă deasă.
- La Romană, McDonald's-ul îmi aminteşte de o secvenţă din filmul lui Mihăileanu, Concertul (pe care l-am văzut ieri), şi concluzia protagoniştilor cu privire la acest restaurant: la Paris e mai ieftin decât la Moscova.
- Încerc să merg făcând exerciţiul lotuşilor. Câţiva paşi, reuşesc. Apoi, fără să-mi dau seama: "Ce comode-s ghetele-astea şi nici nu alunec cu ele, mâine să nu mai uit să-mi iau mănuşile, să-l sun pe C., deseară ar fi bine să trec să mai iau nişte fructe, dar să văd dacă am chef, ce batic vesel are tanti-asta, ce mult ţine verdele-ăsta la semafor, uite că la turci a deschis, o să-mi fac un ceai verde când ajung la birou, sper să nu fie frigăraie etc. etc. etc." ...a naibii maimuţă!).

duminică, 9 ianuarie 2011

Victime colaterale

Hihi, am citit acum pasajul ăsta din Bukowski:
“Am văzut o cabină telefonică luminată la un capăt al parcării, m-am dus pînă acolo cu maşina şi m-am dat jos. M-am îndreptat spre telefon şi am format numărul Lydiei.
- Ascultă, am zis, ascultă, nenorocito. Am fost la curse în seara asta şi am cîştigat 950 de dolari. Sînt un cîştigător! Întotdeauna voi fi un cîştigător! Nu mă meriţi, curvo. Ţi-ai bătut joc de mine! Ei bine, s-a terminat! Vreau să ies din joc! Asta e! N-am nevoie de tine, nici de fiţele tale nenorocite, înţelegi? Pricepi ce-ţi spun? Sau ai capul la fel de umflat ca şi gleznele?
-Hank...
-Da?
- Nu e Lydia la telefon. Sînt eu, Bonnie. Stau cu copiii Lydiei, ea a ieşit în oraş.”

*

Cu o juma’ de oră-nainte mă sunase T. şi-mi povestise:
„ - Am apelat ultimul număr format fiind sigur că e al tău, dar de fapt era al unei cliente, şi, fără salut, fără nimic, i-am zis: Hei, pretinzi că-l iubeşti pe Ilie, dar de fapt nu-ţi pasă de el nici cât negru sub unghie, având în vedere faptul că…* Noroc că m-a-ntrerupt: Bună ziua, cine e la telefon? M-am scuzat cu sârg blablabla.”


__________
* …faptul că nu-i spusesem să-i cumpere „bobo”, că proviziile-s pe sfârşitelea. :)

joi, 6 ianuarie 2011

Ce mai zic concitadinii noştri

La Fornetti:
- Daţi-mi şi mie un burek cu temelea. Ăăă... cu telemea.

În tramvai:
- Hai că nu mai pot să vorbesc, că intru sub pasaj.

marți, 4 ianuarie 2011

Cărţile anului 2010

Criticii literari Daniel Cristea Enache şi Paul Cernat şi-au spus părerea despre cărţile anului 2010 (aseară, pe TVR Cultural, la emisiunea "Literatura de azi"). Au fost alese cărţile de mai jos (pe secţiuni; cele pe care le-am subliniat s-ar detaşa oarecum de suratele lor, spun la unison cei doi critici):

Poezie
Ion Mureşan – Cartea Alcool, Editura Charmides
Mircea Cărtărescu Nimic, Editura Humanitas
Liviu Ioan Stoiciu – Pe prag (Vale-Deal), Editura Cartea  românească
Mircea Dinescu – Femeile din secolul trecut: Poezii noi, Editura Fundaţia pentru poezie

Non-ficţiune

Eseu

Critică şi istorie literară
Eugen Negrici – Literatura română sub comunism, vol. 1, Editura Cartea românească
Ion Pop – Din avangardă spre ariergardă, Editura Vinea 

Debut
Iulia Militaru – Marea pipeadă, Editura Brumar 

Proza
Ioan Groşan – Un om din est, Editura Tracus Arte 
Matei Vişniec – Domnul K. eliberat, Editura Cartea românească 

Cartea anului 2010, aleasă dintre cele de mai sus

luni, 3 ianuarie 2011

La flecu' frumos

 Vedere generală
(meşterul era undeva în stânga; 
nu l-am prins, că am avut grijă să nu mă vadă 
şi s-arunce cu vreun calapod după mine)


Detaliu
(îmi plac mai ales pantofii de pe casa de marcat 
şi reşoul de modă veche din stânga, jos)

Legal Department

Doamna... să-i spunem... Popescu Rodica, 100% româncă, ne-a lăsat în siajul plecării sale de Crăciun următorul mesagiu, pe care, spre ruşinea mea, îl descopăr de-abia acuş:

Sarbatori fericite si un an nou plin de reusite din partea Legal Department!

2011 - Prima zi de mers la sapă

În dimineaţa asta, ceasornicul n-a apucat să sune, că Ilie a şi dat scularea. Ceva cam ca în Simon's cat.
Pasămite e şi el dat peste cap de programul nostru dat peste cap.
Aşa stând lucrurile, cu mutra cea mai mirată din lumea asta ("Dom'le, dar voi chiar nu pricepeţi ce responsabilităţi v-aţi asumat când m-aţi cules mai an din pustietatea de la barajul Paltinu???"), ne-a înjurat, pardon, mieunat în toate gamele şi arpegiile, până s-a văzut cu dinaintea plină*.

Afară, întuneric. Friguleţ. Ninsoare. Pe subt stratul de nea, gheţuş. Na de plonjează-n câmpul muncii! Na de cotrobăie prin tine după entuziasm muncitoresc!
Cu un pistol imaginar în ceafă, am pornit la drum.
Când s-ajung la destinaţie, trecând pe lângă atelierul de reparat încălţăminte, lumina aprinsă. Meşterul, la datorie. La cafea, citea ziarul. [M-am dat mai hacana şi, de la o oareşcare distanţă, am comis marea indiscreţie: am fotografiat interiorul - e genul ăla de atelier de pe vremuri (un fel de ultim dinozaur supravieţuitor prin cine ştie ce miracol), în care domneşte o dezordine de nedescris (sunt sigură totuşi că e o dezordine ordonată, altminteri cum ar mai găsi meşterul ciubotele domnului X, condurii doamnei Y ş.a.m.d.?); pun pariu că înăuntru miroase-a prenadez.]
În fine, oareşcum mai liniştită că prosperitatea naţiei nu şade doar pe umerii mei, am trecut mai departe (dar nu chiar în pas de ştrengar).
La birou, pustiu... :o
______
* Expresia vine din negurile vremilor, din tinereţea mea, când, într-o anumită vizită, se consuma următorul dialog:
- Bei o cafea?
- Nţ.
- O cutare vrei?
- Nţ.
- Dar cutare chestie vrei?
- Nţ.
- Dar ce vrei? Că doar n-o să stai cu dinaintea goală?

duminică, 2 ianuarie 2011

Cu burta plină, despre foamete

Am auzit recent discutându-se despre foamete. Cu masa plină de bunătăţuri, oameni, azi în vârstă de cel puţin 70 de ani, evocau anii '46-'47.
- Doamne, mi-aduc aminte că mâncam turte de mămăligă coaptă, făcute pe o tablă. Întâi, se punea sare, să nu se lipească. Unchiu' Scarlat avea moară şi ne mai dădea şi nouă făină câteodată.
- Eram atât de săraci, că-n iarna aia am mers desculţ la şcoală. Până m-am pricopsit cu nişte opinci. Una era mai mare şi alta mai mică, da' cine stătea în loc de amănunte de-astea? Erau mană cerească pentru bietele mele picioare degerate. Îmi punea mama în traistă câte-o turtă de mămăligă făcută, cum zici şi dumneata, pe tablă. Sărată ocnă!
Pe masă tronează salate frumos ornamentate, tobă, cârnaţi aburind. Sunt aşteptate sarmalele cu mămăligă şi ardei iute. Apoi, tortul diplomat. Cafea, cu frişcă sau fără. La alegere. 

***

Incomparabil cu ce am relatat mai sus, am citit un articol înfiorător. Pare ficţiune horror:

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Dialog, azi

- Ce faci, dragă?
- Mă uit la ceva urât de tot.
- Păi dacă-i urât, de ce te uiţi?
- Pentru că-mi place!