luni, 31 decembrie 2012

Boroboațe peste boroboațe

1. am vărsat sticla de ulei - pe mine, pe blat, peste salata verde pe care o pusesem între șervețele la uscat, pe mașina de spălat, aragaz, gresie
2. am scăpat măsurătoarea de zahăr, făină și alte cele pe gresie și s-a făcut zob - am găsit doar o parte din ea, restul să sperăm că nu e în salata de vinete la care tocmai munceam
3. am sorbit din cafeaua fierbinte și m-am simțit ca Moromete cu fasolea
4. toată frișca de pe tort s-a scurs în frigider - tortul arată deplorabil, frigiderul strălucește ca nou după ce am frecat cu mare hărnicie la el

Să sperăm c-au plesnit toți dracii... așa se spune, nu? :)
(Par egzampl: cu o seară înainte de a da examenul de trapta întâi, am spart veioza gazdei. Și-am luat examenul! :))

Oricum, 2013 o să fie minunat, că 13 e numărul meu norocos! :)

Diverse chestii, în miez de noapte

- limba suedeză sună foarte fain (m-am uitat în seara asta la un serial - pe care nu-l urmăresc îndeobște - doar de dragul suedezei) (hihi, filmul e polițist, iar doi spărgători sunt români, hm...)
- Ion Monoran e un poet de care am auzit prima dată zilele astea - are o biografie aparte, iar versurile sunt foarte vii, agitate chiar; e apreciat de Daniel Vighi, Viorel Marineasa
- Grigore nu a mușcat niciodată în viața lui; plus că e aproape mut - rareori auzim de la el câte un miu pierit
- hoya mea (floarea-de-ceară) crește frumos - are frunze noi, drăgălașe... aștept florile; o să-mi fac o minigrădină de plante cu frunza grasă, cactuși (of, încă nu am găsit limba-soacrei)
-  am făcut pangrattato: 2 felii de pâine, 2 căței de usturoi zdrobiți, câțiva stropi de ulei de măsline, totul în mixer, apoi în tigaie pe foc, până se rumenește frumos - se folosește peste spaghete, salate
- sunt cu gândul la primăvară și la planuri legate de grădină - trebuie să am în vedere și plante medicinale (ca să mențină umiditatea solului, altminteri o grădină cu straturi prea curate, doar cu legume, se usucă rapid, are nevoie de mai multă apă, care, nedorit, spală solul de nutrienți); și să nu uit de stropit plantele cu apă în care țin urzicile o zi, două; în spatele casei cresc urzici... chiar mi-e dor de ele; vreau molizi și pini, trandafiri cățărători și multe-multe gălbenele

duminică, 30 decembrie 2012

Pisicimea

Grigore

Ilie

Shalom!

În cărți și filme autorul are libertatea să aleagă finalul. Tragic, senin, fericit...

Proffy, personajul lui Amos Oz (romanul se numește A Panther in the Basement), e un mic erou. Copil fiind, face atât cât poate ca să scuture Palestina de ocupația britanică.
Finalul (mă refer la destinul lui Proffy) e fericit.

Inocența lui Proffy mi-a amintit însă de băiatul de 17 ani despre care am aflat din Memorialul durerii al Luciei Hossu Longin: Radu Alexandru Ionescu.
Un tânăr din viața reală, care a murit la revoluția din '89.
Doar tinerii pot avea un așa entuziasm să lupte pentru libertate!
Văzând azi starea națiunii de la noi, destinul lui Radu e de două ori mai tragic.


La plimbare, prin urbe

Îmi doresc foarte mult o lampă cu fitil și gaz, cum avea bunica.
Cu acest gând am purces azi-dimineață la târgul de vechituri!

Ce dezamăgire!!!
Târgul nu e deloc ce-mi închipuiam eu (deci tot e bine că am fost, ca să demontez un mit din mintea mea).
Pe scurt, la târg are tot ce nu-ți trebuie, e multă mizerie și nu-ți dorești decât să pleci de-acolo cât mai repede.
(Puținele lucruri frumoase, vechi, aveau prețuri exorbitante.)



Dintre mijloacele moderne de iluminat mi-a plăcut o lustră de la IKEA, dar mi s-a părut scumpă, așa că... nu! O voiam în dormitorul de la moșie, dar mai aștept... poate o iau cu reducere. :)
Până la urmă nu am cumpărat mare lucru (becuri economice, prelungitoare, lumânări... mărunțișuri).
(La restaurant i-am văzut pe Dan C. Mihăilescu și Tania Radu - eu și T. ne-am amuzat la ideea că am putea-o face pe paparazzi: ce mănâncă cei doi, ce beau... și să-i dăm la ziar... dar pe cine ar preocupa asta, nu? sunt oameni prea serioși ca să prezinte interesul lumii.)



Nu tu lampă, nu tu lustră... în cele din urmă m-am ales cu un felinar de exterior, de la Dedeman.
Măcar nu am venit cu mâna goală acasă, după vreo patru ore de hoinărit.


vineri, 28 decembrie 2012

Simple Suppers


Am reținut multe rețete, secrete, trucuri, experimente, idei din emisiunea Simple Suppers a lui Nigel Slater (tradusă la noi Cine simple și gustoase).
Dar poate cel mai mult îmi plac grădinile pe care le prezintă, pregătirea pe loc (adică în grădina omului pe care-l vizitează) a legumelor proaspete, uneori simple (jumătăți de cherry sotate în ulei de măsline cu usturoi și busuioc), alteori combinate între ele sau cu altceva (dovlecei umpluți cu brânză).

(Faine bucătăriile din anii '60)

Am descoperit cu bucurie că memoriile sale, publicate sub titlul Toast - the Story of a Boy's Hunger (și încununate de câteva premii), au devenit film, în anul 2010 (cu Helena Bonham Carter și simpaticul Freddie Highmore, puștiul din Charlie and the Chocolate Factory).

Surorile vitrege (din realitate) s-au înfuriat din pricina filmului:
June, 69, trembles with hurt rage, as she says now: ‘When I saw Helena Bonham Carter in the first scene as my mum (n.m. - mama lui Nigel moare când el are 9 ani; tatăl lui se recăsătorește cu Dorothy, jucată în film de Helena Bonham Carter) I was shocked. I thought this isn’t going to be my mum. I just buried my head in my hands.
Amănunte, aici.
Filmul, aici.

Nigel Slater apare în film, la final

Cremșnitul se face ușor


FOILE
1) o cană de făină se amestecă cu un pachet de unt
2) o cană de făină se amestecă cu un gălbenuș și 3-4 linguri de iaurt
- aluatul (1) se întinde peste aluatul (2), se rulează, se taie în două părți egale, se dă la rece pentru 20 de minute
- se frământă cele două jumătăți de aluat (fiecare în parte), se întinde foaie, se rulează și se dă din nou la rece pentru 20 de minute
- cele două foi se coc pe fundul tăvii (mai întîi la foc iute, apoi mediu) până devin arămii (cca 15 minute)

CREMA
- 6 gălbenușuri, o jumătate de cană de zahăr, o jumătate de cană de făină, o fiolă de esență de vanilie se amestecă cu 3 căni de lapte
- se pune pe foc și se amestecă încontinuu până se îngroașă (cca 15 minute)
- după ce se răcește crema, se încorporează 6 albușuri bătute spumă tare cu cca 4 linguri de zahăr
- se dă la rece o oră


ASAMBLAREA
se întinde crema pe o foaie; deasupra, se pune a doua foaie; se pudrează cu zahăr


Vineri, după Crăciun

Am tras cu ochiul la notițele din anii trecuți (2010, 2011) - ce făceam în perioada asta?
Se pare că tot aia: rețete dulci, poze cu pisici, liber la filme.
Variațiunile sunt deci pe aceeași temă:
- la final de an 2012, prăjitura anvizajată e nouă: cremșnit
- am cu un pisicel mai mult: Grigore
- am dat de un top al regizorilor și mă gândeam care-ar fi oare topul meu? în mod clar, Alejandro González Iñárritu, Woody Allen, Michael Haneke... și trebuie să mă mai gândesc

Noutăți:
- vremea mi-a devenit indiferentă - în ziua de viscol maxim, am stat afară ore întregi și, îmboșcănată (de unde știu eu cuvântul ăsta? că-n DEX nu e... sau poate forma corectă-i alta?), am înfruntat fără să-mi pese stihiile naturii, ca să aprovizionez casa cu lemne, apă, să hrănesc găinile și să le dezgheț canțarolele ca să le dau apă (altădată m-aș fi făcut ghem la căldură; anul ăsta am fost ca mama tânără... ce act inedit de curaj pentru mine!... mai bine mai târziu decât niciodată)
Alin și Alex
 - nu am relații grozave cu oamenii mari (nu, asta nu e o noutate), dar mă înțeleg atât de grozav cu cei mici! îmi plac la nebunie! vârstele la care putem fi sinceri... când îi putem spune candid și neutru unei tanti că are cearcăne adânci și s-o-ntrebăm de ce? când ne bucurăm din toată inima (sintagma e goală de conținut... în realitate, din toată inima înseamnă din toată inima) că am făcut un om de zăpadă, când colindăm autentic bucuroși cu Steaua și pe urmă (...suspans...) ne numărăm banii (și ținem minte dacă vreo gazdă a fost mai darnică sau mai zgârțană) ș.a.m.d. (într-o iarnă - eram printr-a patra, cred -, cum eram eu slăbănoagă și sensibiloasă, mama mi-a propus să nu mai plec cu Cheti la colindat - Bună dimineaaaaața la Moș Ajun! - că-mi dă ea 10 lei; mie mi s-a părut că mă păcălește, că aș câștiga mai mult; așa că am plecat cu Cheti... și am strâns 9,80 lei!)

P.S. Pilda despre poduri și garduri înalte trimisă atât de subtil de D. mă face să spun: "Nu vreau să vorbim despre trecut. Noi doi ne amintim lucrurile foarte diferit." (Detachment, un film la care-am plâns)

Cuvintele le-au fost date oamenilor ca să nu se înțeleagă, nu?



joi, 27 decembrie 2012

Vacanța de iarnă la țară

Mi-am adus cu mine crăciunițele.


Am învățat să tai lemne. Nu fără un preț: febră musculară la ceafă, umeri, brațe.

Am citit, am lucrat, m-am cafelit.

Am făcut focul în sobă.

În fața ferestrei mele, brăduțul acoperit de zăpadă.

Cărarea din grădină

Am admirat soarele palid.

M-am uitat cu Ma la fotografiile tinereților noastre...

Amintiri din Epoca de Aur

1973
_________________________
Apropo de film, T. știe de la tatăl lui că episodul cu caruselul este adevărat. A fost așa:
Comuniștii pregăteau vizita nu știu cui mare și tare de la Partid. După ce s-au îmbătat, s-au suit în carusel dar, beat și fără să-și dea seama ce face, s-a suit și mecanicul caruselului. Drept care nu a mai avut cine opri caruselul. Gazul nu s-a terminat până dimineață.
Așa că importantul vizitator și suita sa i-au găsit în carusel, învârtindu-se. Au fost cu toții duși la spital.
Mai departe nu mai știu. Or fi fost decoraaați... n-or fi fooost...
Legenda n-a reținut și consecințele. Dar ce mai contează?

Din nou Haneke - Amour (2012)

"Pentru spectator este mai greu să-mi vadă filmele decât ne este mie și actorilor să le facem." (Haneke)

Emmanuelle Riva între Hiroshima, mon amour (1959) și Amour (2012)

Jean-Louis Trintignant între Un homme et une femme (1966) și Amour (2012)

Au fost odată doi bătrâni, un el și o ea, care au ajuns la capătul drumului.
Ieșirea din scenă e dureroasă... iar finalul în stil Haneke lasă o dâră de întrebări în urma sa.
Rămas în siajul sfârșitului, spectatorul chiar are o misiune grea.



miercuri, 26 decembrie 2012

22.XII. 2012 - La joacă (2)

Noii mei prieteni, Alex și Alin

22.XII.2012 - La joacă (1)



joi, 13 decembrie 2012

Filme care-i plac lui Phoebe...

...sora lui Holden Caulfield (De veghe în lanul de secară):

La femme du boulanger (1938), cu Raimu, după o nuvelă de Jean Giono



The 39 Steps (1935), cu Robert Donat
replica preferată:
- Ai vreo problemă să mănânci hering?


miercuri, 12 decembrie 2012

Ah, cât îmi plac zilele...

Ah, cât îmi plac zilele [parcă aș scrie un sonet :)] când lucrez acasă. Mai mult ca oricând, ziua de azi.
A nins bogat și-mi place fără rezerve, pentru că una e să înfrunți troienele pe traseele lui 41 sau 368, și alta e să privești zăpada pe fereastră, stând la căldură, cu o cafea bună de-a dreapta laptopului.


marți, 11 decembrie 2012

Ninge...

Continuă să ningă.
E aproape miezul nopții, iar afară e lumină aproape ca ziua.

Și iar nu mi-e somn deloc. :)

de suflet

undeva într-o carte stolurile de gâşte sunt sufletele morţilor
îmi place mult

stolurile de gâşte sunt ca o sărbătoare - nu am ştiut niciodată de ce, tristă
sunt un miracol: V-ul lor perfect te confiscă - nu-ţi poţi lua ochii de la ele până când în zare nu mai rămâne decât un punct minuscul...
şi apoi nimic

le-am privit vara, toamna, de mai multe ori
odată, întinsă pe spate, pe parcela de lucernă
aș fi vrut atunci să opresc clipa-n loc și poate că am și reușit
pentru o vreme
apoi timpul a zburat și iată-mă azi aici, doar citind despre ele

 

duminică, 9 decembrie 2012

Bife (2)

✔ am ieșit în oraș (tot fără chef, afară e tot cenușiu) - pentru vot, veterinar, cumpărături
✔ n-am reușit să reeditez duminica trecută - o zi pe săptămână ar trebui să citesc de dimineață, de la sculare, până seara, la culcare :)
✔ am fost harnică și am gătit (ciorbă de porc și mâncare de mazăre); desert, ciuciu!
✔ văd la TV: ce zăpadă e la Arad!!! 
✔ pe seară, a început să ningă și aici din belșug, zăpada s-a așezat
Gata! Cu toate luminile-aprinse-n dormitor, înainte (la citit)!

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Bife

un serial drăguț: Bored to Death (cu toate că e cam căznit și umorul e cam răsuflat)
Ilie s-a îngrășat excesiv, parcă-i un pisoi de-al lui Fernando Botero
mă întristează cazul Marthei Gellhorn care și-a dorit să fie scriitoare, dar nu a scris nimic notabil; doar cronici de război, și nu oricum, ci memorabile, așa că există și un premiu jurnalistic care-i poartă numele... dar ce folos?
am făcut curat în dulapuri
✔ nu am făcut nimic de mâncare și în frigider există: vreo 20 de ouă, 3 kiwi, un ciorchine de strugure, o pâine (boierească :), așa scrie pe etichetă), câteva șalote, 3 cartofi, un borcan de bulion, 2 sfecle atât de vechi și de deshidratate, că au ajuns de mărimea unui nasture pentru cap; în congelator: câteva pungi cu ardei capia tocat, o pungă de vinete congelate, mâncarea pentru pisici (oase, sosuri și alte resturi adunate pentru pisinoațele de la moșie)
✔ nu am chef să ies afară - nici la cumpărături, nici cu alt scop, nici fără scop
✔ o actriță de care-mi place și pe care uit mereu cum o cheamă e ciudata Tilda Swinton - acum, într-un film de Terry Gilliam (în care are un rol secundar și simpatica Dana Rogoz - pe care, cu noul ei look, n-o mai recunosc; mie-mi pace șatenă și discretissim sau deloc machiată)

vineri, 7 decembrie 2012

"Ce căcat..."

...vorba unei comentatoare din subsolul acestui video.
Îl plac mult pe James May. Sau îl plăceam până în seara asta, când l-am văzut amuzându-se copios, mai să-și dea duhul de râs, pe seama limbii române.
(E drept că acel ieșiți le sună ca shits al lor, și totuși...)
Mdeh...

- What language is that?
- That's Romania. It's Romanian.

Când stăpânii nu-s acasă, Grigore joacă pe masă

Dacă tot mi-a mâncat Ilie crăciunițele și a văzut Grigore că l-am certat, de ce să nu se dea și mezinul în stambă o țâriștică?
Iaca, mi ți l-a luat de dimineață pe Ili la bătălie, mai ceva ca Mircea pe Baiazid.
Ili, curajos, s-a ascuns după aragaz, miorlăind de-ți scula părul pe ceafă. Grig, belicos, tâgâdâm-tâgâdâm, după el!
În fine, i-am despărțit, am încercat să fac pace.
Grig avea coada înfoiată mai ceva decât pămătuful (multicolor la viața lui, acum cenușiu cu vagi amintiri de roșu, galben, albastru, verde etc.) uitat de dna Dobre pe vraful de cărți mai acum vreo două dimineți, după ce-mprăștiase praful prin birou (adică, oficial vorbind, cică făcuse curățenie).
Până să fug eu după telefon să-i fac o poză, coada i se mai potolise, dar tot mai era stufoșică.
Dar ce nervi are, ipochimenul, frate!
Ce ne-om face cu el, lume bună?


Shitty Books



       - Poftim, spune Alistair, întorcându-se cu două căni aburinde şi cu o farfurie cu felii de lămâie. Ceai English Breakfast e în regulă? mă întreabă, iar eu dau din cap afirmativ. Zahăr, lămâie?

        - Zahăr, te rog.

            Se întoarce, îmi întinde o cană şi îşi pune lămâie în cana sa.

       - Zahărul e aici. Mă tem că nu sunt un fan al zahărului alb, spune el într-o manieră confidenţială, coborându-şi privirea spre birou drept scuză, de parcă informaţia asta despre el era aproape o ruşine.

        Dintr-un alt sertar scoate o cutie de zahăr fără capac şi mi-o înmânează împreună cu o linguriţă de plastic.

         - Mulţumesc.

        Iau zahăr şi-l pun în cană, privind cum cristalele se învârtejesc şi coboară lent în ceai în timp ce amestec. 

Brrr... Un text de mare adâncime, trebuie să recunosc. Iar când asemenea fragmenţele alternează cu fragmenţele de-acelaşi soi, mai are rost să te întrebi de ce-ţi vine să dormi cu sforăituri la maxim?

Ce mi-a mai adus mie Moşu'

Poze de la Gabi. Cu Portugalia.
Vreau să o reţin pe asta.
Are un nu ştiu ce...
Şi-aş vrea să pot şi eu să am asemenea pete de culoare pe zidul alb al casei.



Şi-acu' pot să-mi mănânc ştrudelul?

Azi, mare tevatură cu musafiri. Autorul nostru, Cowan, ne-a vizitat (invitat, desigur; că tot a venit în România la Festivalul de Literatură de la Muzeul Ţăranului Român).
L-am întâmpinat cu rânjete de la o ureche la alta. De vorbit n-am prea apucat - L. ţipa atât de tare, luase cuvântul cu atâta fermitate, încât a fost foarte, foarte, foarte greu să mai strecurăm şi noi câte-un Nice to meet you sau altceva.
Bârfele le aflasem de alaltăieri.
Doar că acum trebuia să vedem şi persoana în carne şi oase.
Turbionul în care l-am prins îl ameţise cumplit. Ce-i păsa omului de prezentările noastre: ăla că lucrează la nu ştiu ce carte, ăla că aşa, ăla că pe dincolo. (Dar, desigur, surâsul care simula interesul pentru fiecare silabă înghiţită de neant nu i-a părăsit nici o clipă chipul.)
T. - care avea şi ea o problemă, peste toate cele deja iscate, şi anume că trebuia să stabilească taman atunci cum se scrie corect pe româneşte Mao Zedong - lasă la un moment dat deoparte dicţionarul şi zice tare, pe ton de sentinţă:
- Hai că l-am zăpăcit de tot!
(Pe Andrew, of course. Care, probabil, dar nu sigur, nu ştie româneşte.)

Cam asta ar fi şi concluzia mea: hai că l-am zăpăcit de tot!

În fine, totul a trecut precum acceleratul lui Topârceanu.
După ce omul a ieşit învârtindu-se şi s-a închis uşa în urma lui (adică acum vreun sfert de ceas), mi-am luat ştrudelul şi l-am mâncat, mulţumită că pe ziua de azi am cunoscut şi io o celebrissitate.

Operațiunea Împodobirea

De Moș Nicolae s-au aprins podoabele în buricul târgului: o armată de clopoțoaie.
S-au sustras fotografiei mele, dar așa, ca idee, pentru ținere de minte... le-am obligat să stea în vreo 2-3 poze.




joi, 6 decembrie 2012

Ce nu poți controla

Cum peste zi te iei cu treabă și poți uita sau îți reprimi gândurile și te străduiești să te ancorezi în realitate, ce mai rămâne?
Visul...

Lenuța îmi spune că-i este greu în Spania, pentru că nu are familia aproape.
Cuvintele ei mă răscolesc mai rău decât bănuiește ea.

Totuși este trist în lume...

miercuri, 5 decembrie 2012

Recuperări

Am făcut-o un pic pe paparazzo, și am reușit să prind această imagine scandaloasă. :)

De Sf. Andrei am fost în oraș. De dimineață până seara. Ca-n alte vremuri... :)
Mi-am luat două crăciunițe (zise și poinsettia).




Sâmbătă a fost zi casnică de la A la Z.
Chestii de genul curățenie, gătit.
Pentru desert, cornulețe cu zahăr tos și scorțișoară, din aluat foietaj. Și câteva pateuri cu brânză, presărate cu chimen și susan.


Ce am făcut duminică... am povestit deja. :)

***

Azi-dimineață am citit pe un blog despre faptul că de Sf. Andrei se seamănă grâu.
Hm... Știam că mai am grâu, două ghivece goale, așa că, pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, am purces rapid la treabă...
Să vedem dacă și răsare.



Alo!

Având căștile în urechi, azi era cât pe ce să ratez sunetul ploii.



A plouat torențial... nu știu cât timp. O jumătate de oră? O oră? Habar n-am.
Deși era cenușiu, m-am bucurat de ploaie. Așa cum uneori descoperi voluptate în lucrurile triste. Știu, e puțin bolnăvicios...

marți, 4 decembrie 2012

When our wings are cut, can we still fly?

Ieri am ascultat toată ziua Santaolalla. Mai să-ţi tai venele...

În Human Croquet, Isobel trăieşte (spre finalul cărţii) episoade bizare, în care persoane pe care le ştie moarte sunt vii, totul e plin de fericire... Şi ajunge să nu mai ştie ce e real, ce e închipuire, ce e amintire.
De pildă, în episodul următor, îl ştia pe Malcolm mort într-un accident de maşină, pe mama lui moartă de cancer, dar...

Fragmentul de mai jos, citit pe muzica asta...




Urmează să mergem în vizită la părinţii lui Malcolm, se pare.
- E şi mama ta? întreb eu cu precauţie, încercând să nu las informaţiile din trecut să umbrească acest splendid prezent.
- Sigur că da, zâmbeşte el cu gura până la urechi, e unul dintre părinţii mei, nu-i aşa?!
- Şi e bine cu sănătatea?
- Perfect.
Dacă nimeni din lume n-a murit şi nici nu va mai muri?! Dacă sunt toţi vii şi teferi – şi fericiţi, meditez eu, ieşind în urma lui Malcolm pe hol. Dacă nu există boli, nici foamete sau război?! Un cor de La revedere! răsună în spatele nostru, iar eu mă opresc brusc în pragul uşii din faţă – bineînţeles! Ăsta e paradisul! Am murit şi m-am dus în rai! Rezultă că am murit în accidentul de maşină – Malcolm a murit şi el, iar acum am ajuns în rai, unde familiile noastre ne aşteptau – dar atunci înseamnă că au murit şi ei cu toţii. Au murit oare toţi oamenii? Oamenii din lumea întreagă? Poate că asta este Ziua Judecăţii de Apoi, şi morţii neştiuţi, cei răpuşi de potop şi cei pe care pârjolul îi va răpune s-au sculat din morminte şi s-au format din nou, din ţărâna ce tot ei fuseseră până atunci.
- Isobel?
- Da, da, vin acum, răspund eu repede şi închid uşa în urma mea. 
Când mă sui în maşină, am o strângere de inimă şi mă uit în spate la uşa decorată cu minunata, ideala coroniţă de Crăciun – dacă tocmai m-am închis singură pe dinafara raiului? Ce idee sinistră! Dar motorul funcţionează, chipeşul meu prieten mă aşteaptă şi maşina demarează pe alee.
- Mă gândeam, zice Malcolm cu un zâmbet larg (iată un Malcolm mai vesel şi mai lipsit de griji decât îl ştiam în ultima vreme; parcă ar fi complet altă persoană, de fapt), să facem întâi o mică plimbare cu maşina, ce zici? Să profităm şi noi un pic că suntem singuri.
Oare se referă la sex? Oricum, măcar la un pupat tot se referă, precis!
- Da, de ce nu?! Mie-mi convine de minune.
Parcă ar fi un vis, un vis foarte frumos, aşa că de ce să nu savurez fiecare clipă din el?!

duminică, 2 decembrie 2012

Ca altădată

Azi am petrecut ca-n adolescență: când m-am sculat de dimineață, m-am apucat de-o Donțovă polițistă.
Am terminat cartea mai adineauri. S-a făcut seară, sunt tot în pat, tot în pijamale.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

I am a writer, that's what I am

Dacă te pricepi la ceva, e bine să te gândești ce faci cu viitorul tău, spune Mr. Simon (Ed Harris), profesorul din That's What I Am.
Te folosești de ceea ce știi să faci? Sau îți lași soarta la voia întâmplării?

În Precious, fiecare elev trebuie să se prezinte astfel: numele, de ce a fost exmatriculat de la școală, unde stă și ce știe să facă cel mai bine. Unii știu să cânte, alții să danseze, să gătească etc.
Precious nu e bună la nimic, zice ea.
Dar știe ce vrea în viitor. Vrea să învețe să scrie și să citească. E mare lucru, nu?

Precious
Așa, și? Care-i morala?
Nu mi-e prea clar... dar îmi dă târcoale un gând, pe care nu-l pot prinde însă decât cu coada ochiului.
Când o să mă aflu față-n față cu el și o să-l văd bine deci (poate niciodată... mai știi?), o să formulez și morala.

Helectorale, maică

A fost sau n-a fost? - e titlul unui film care mi-a plăcut mie mult de tot.
Actualizat, titlul ar fi: Ei și dac-a fost ce?

La intersecția cu Bulevardul Timișoara, un banner PP de-al domnului Dan Diaconescu zice: "Noi vă salvăm copii!"
Din una două (vorba unei tanti agitate care povestea nu știu ce la TV): ori lipsește virgula, ori lipsește un i.

În ușă, joi seară, mă aștepta Becali cu icoana în brațe. Sinistră alăturare!

joi, 29 noiembrie 2012

Ultime urme ale toamnei


trandafir din frunze uscate și frunze de ginkgo (de la Irina)





miercuri, 28 noiembrie 2012

GN, ac

Într-un filmuleț despre Gellu Naum (aici, partea întâi; aici, partea a doua), un artist plastic pe numele său Gheorghe Rasovszky povestește despre un poem matematic, de Gellu Naum, în care unu plus unu nu fac doi, ci unu cu unu fac unu, ca-n noaptea în care el, GR, înregistrase greierii la Comana, iar dimineață, pe bandă, se auzeau doar câini lătrând.

Și ca-n ziua în care eu (c.) și angelica ne-am înregistrat (era prin '82) citind poeme de Bacovia (ea, mai talentată decât mine... îmi amintesc cum rostea Bacovia umflându-și obrajii și pronunțând pompos B-ul), iar când a fost să ne ascultăm, se-auzeau doar țiuiturile stridente ale unei mașinării de tăiat lemne.

...dar cea care bântuia pe la noi prin cartier era ruginită și pârâia asurzitor

luni, 26 noiembrie 2012

Sireaca limbă română

- Bă, Costică? Despre ce vorbesc ăștia aci?
- Nu știu, Anico. Dă și tu pe un post românesc!
- Păi românesc îi!
- Hă? Ce?