sâmbătă, 31 martie 2012

Aghiuţă cu aromă de tarhon


Sparg (prea deseori) câte ceva – adineauri, borcanul cu tarhon în oţet. M-am săturat de “mâinile mele neîndemânatice” (vorba personajului din ‘Winter Light’), îmi vine să spun, dar nu spun. Pentru că n-ar fi adevărat. :)
În loc să-mi pară rău c-am spart ceva, îmi spun (de fapt, nici nu-mi mai spun, că ştiu undeva în minte, automat) că a plesnit un drac, deci un bucluc din viitor a fost anulat. :)
(Totuşi, mai rău e când sparg pe la alţii – când am dat admitere la liceu, am stat la Gabi şi i-am spart o veioză; în vizită la Petroşani, la Bobi, m-am trezit noaptea şi când am bâjbâit s-aprind lumina, am spart o vază; la Dana N. am spart câteva pahare strânse-n chiuvetă – tocmai se dăduse drumul la apă pe vremea când Ceaşcă ne cam ţinea pe uscat în cea mai mare parte a timpului, io am deschis robinetul, apa a venit cu presiune, zvâc! o dată, şi-am spart 2-3 sonde, nu mai ştiu... ce-i drept, nu le-am spart chiar eu, dar se cheamă că eu le spărsesem :); în copilărie, îmi amintesc că maică-mea se supăra pe noi când spărgeam câte ceva, aşa că, odată, am ascuns farfuria spartă pe fundul coşului de gunoi.)
Aşa... deci şi azi a plesnit un drac, cu miros şi aromă de tarhon.
Dar ah, nu, nu sunt superstiţioasă ! :)

Dovadă că ieri-alaltăieri mă-ntreabă L.ce-nseamnă când îţi cad genele?
Io mă reped: „Păi dacă ai pe obraz o geană, îţi pui o dorinţă...”
„A, nu, nu ca superstiţie! Medical vorbind...”

Mihail Trifan


Se-ntâmplă (sau nu) să revezi în cele mai bizare circumstanţe oameni pe care i-ai cunoscut cândva.
Pe profesorul Mihail Trifan l-am cunoscut la Craiova pe vremea când eram liceană. L-am revăzut uimită aseară la TV, nici mai mult, nici mai puţin decât la emisiunea de umor involuntar şi dat în stambă 'Românii au talent'.
Controversatul artist nu i-a impresionat pe Andra, Mihai şi Andi, aşa că s-a pricopsit cu trei de nu [recunosc, ar fi fost şocant pentru mine ca taman cei trei să fie de partea admiratorilor lui :), aşa că decizia lor s-a-nscris în zona firescului].
Mie, una, mi-a făcut plăcere să-mi amintesc de el şi, cu ocazia asta, să aflu cu ajutorul prietenului Google ce a mai făcut între timp.

.

Aseară, după ce autobuzul a făcut celebrul rond "De Crăciun ne-am luat raţia de libertate", a luat-o pe Magheru, în ritm de melc. O domnişoară bate în geamul cabinei şoferului.
- Excuse-me!
Şoferul, nimic. Autobuzul, pe loc.
- Excuse-me! Please, could you open the door? I think I'm on the wrong bus!
- Poftim? vine replica şoferului.
O doamnă sare în ajutor.
- Deschideţi-i uşa!
- Păi nu-i staţie aici!
Trage totuşi cumva spre bordură, opreşte, tânăra coboară.
(M-am bucurat. Într-un oraş necunoscut, să te-abaţi fie şi infinitezimal de la zona cunoscută poate echivala cu o rătăcire în toată regula.)
În urma ei, doamna explică fără să se-adreseze nimănui în mod special:
- Luase autobuzul greşit...

După ploaie

Aseară, la cinci şi nouă minute când am ieşit din firmă, mirosea tare frumos afară.
Pfui, de când aşteptam asta!

vineri, 30 martie 2012

blablabla

În metrou, lângă mine, o păpuşică vorbeşte la telefon. Îmbufnată, dar cu glăscior ferm:
- De ce n-ai vorbit adineauri cu mine şi m-ai lăsat pe aşteptare?... Cum când? Mai devreme un pic!... Nu, dacă vrei vorbim acum. Mai târziu, nu pot!... Bine, pa!

joi, 29 martie 2012

Nattvardsgästerna, En passion şi altele

Nattvardsgästerna
Dumnezeu tace, credinţa se clatină, dramele-şi continuă mersul şerpuit-şchiopătat.


En passion
Preferatul meu, din tot ce-am văzut în ultimele luni.
Drame, durere, chin. La un moment dat, personajele par să-şi găsească alinare într-o poveste de dragoste. Care, vai, se dovedeşte un fiasco... de unde finalul e şi mai trist decât începutul, care părea culmea tristeţii.

*
The Virgin Suicides m-a lăsat absolut indiferentă. Cum s-a terminat, cum m-am dat cu treburile mele fără să mă macine nimic din ce văzusem. Poate că o fi mai bună cartea (şi sper, şi nici n-ar fi prea greu).

Dar o comedie simpatică rău e My Big Fat Greek Wedding. Cum sună greaca pentru cineva care nu ştie o boabă? Dar dacă cineva glumeţ te-nvaţă expresii chipurile nevinovate într-o limbă necunoscută, dar de fapt sunt mari porcării şocante, iar tu i le torni senin viitoarei soacre?
Zgomotul specific naţiei, mulţimea rudelor, bogăţia bucatelor... aiuritor pentru cineva cu habitudini înclinate spre discreţie, cumpătare, reţinere.
[Tot atât de ciudat o fi fost pentru suedezii veniţi la Craiova acum ani buni, la o nuntă românească. Mire suedez, mireasă româncă. Soacra mică ţipând la un moment dat ca din gură de şarpe şi bătând la propriu din călcâi, că unde-i cutia cu flori de nuntaş? (Lăsând cu gura căscată mâna de suedezi veniţi de departe.)]

Oricum, mai bine-aşa decât "chiaune de muncă"

Azi, la final de program, mai tragem (io&L) o partiduţă straşnică de cârcoteli (a câta?). Apoi, ea:
- Pleci?
- Mai stau un pic să termin blabla. [pauză... după care, cu gândul la păcatele cârcotelii, zic] O să ne-ntâlnim în iad!
[L., cu gândul la plecare]
- Să nu pleci înaintea mea!

joi, 22 martie 2012

:)




duminică, 18 martie 2012

Take Shelter (R: Jeff Nichols)


Jessica Chastain mi-a plăcut aşa de mult aici, încât mi-am propus ca la un moment dat să mai fac o încercare să trec de primul sfert de oră din The Tree of Life. Nici Michael Shannon nu e de lepădat (deloc). Alte personaje (mereu) mişto sunt păsările. Iar finalul filmului nu dezamăgeşte.
***
Pe lângă subiect:
Mi-a rămas întipărit în minte un scurt episod din copilărie legat de furtună, iar filmul ăsta l-a readus la suprafaţă.
Îmi aduc aminte fereastra, peticul de cer plumburiu care se vedea pe ea, apoi şiroaiele de apă pe geam, zgomotul. Mama, uitându-se încruntată afară. Şi eu întrebând-o:
- Mami, ţi-e frică?
- Nu.
Aşa că mi-am văzut mai departe de păpuşă.

marți, 6 martie 2012

Mic dejun (şi prânz?) ratat(e)

 X mi-a făcut recent o mărturisire epocală: că nu-şi mai cumpără în viaţa lui merdenea. Că după ce s-a umplut de foietaj la gură (ca un motan care-a dat să prindă un guguştiuc dar a rămas doar cu un mănunchi de fulgi în gură şi pe mustăţi), pe piept (ca o persoană decrepită care are nevoie de baveţică să se-adune-acolo miezul de pâine fărâmiţat şi dezertat dintre gingii), a descoperit în centrul merdenelii un cocoloş de brânzică minuscul – dacă nu erai foarte atent, puteai uşor să-i ratezi prezenţa.
Mi-am adus aminte de X azi când, pentru micul dejun, neavând încotro, mi-am cumpărat un portofel cu brânză sărată. M-am pregătit să-l savurez (cam ca Tom când îşi freacă mâinile cu satisfacţie uitându-se la farfuria din faţa lui, pe care se află Jerry, răstignit). Am zis să procedez ca la oul-ochi pentru care am o tehnică a mea: mănânc marginile şi la sfârşit mă catarsisez cu gălbenuşul (obligatoriu moale şi cu sare, dacă se poate, grunjoasă). După ce m-am luptat cu cocătura portofelului - nimic de zis... rumenită frumos şi îmbietor -, spre mijloc am dat şi de o idee de brânză, suficient cât să mă-ntreb: este sau mi se pare mie că este? 
Enfin, în portofelul cu pricina era tot atâta brânză câţi bani au românii-n portofele.
(Expresivă denumire pentru acest produs de patiserie.)
În concluzie, fac o mărturisire epocală: nu-mi mai cumpăr în viaţa mea portofel cu brânză, mai bine-mi ţin banii în portofel.

P.S. Dimineaţă, în goana turmei de oi în care eram, de-am făcut escală la patiserie, am gândit în perspectivă şi mi-am asigurat şi prânzul. Aşadar, pentru pauza de la ora treişpe m-aşteaptă (brrr?) un palmier cu brânză dulce şi stafide.
Mda, ştiu, voi putea spune (citând din Petru Dumitriu, Cronică de familie): "Am mâncat mult şi prost." 
P.P.S. Iar acum, după ce-am scris cele de mai sus, văd la Zazuza: pui cu lămâie şi mandarine pe pat de linte. Pfuuu...

***
14 martie: Lecuită de ce-mi iese la-ntâmplare-n drum, azi am mâncat Morcoveaţă, de la băcănia Coco (din zona Pieţei Lahovari). Buuun!
E drept că şi de vreo7 ori mai scump decât un palmier, dar obrazul subţire cu cheltuială se ţine.