miercuri, 31 octombrie 2012

Două premiere în viața mea de bucătăreasă

Pieptul cocoșului sacrificat în weekend a aterizat azi în oală, la fiert.
Cum ieri o văzusem pe Lucinda gătind supă, am zis să fac și eu ca ea.
Culmea e că tocmai am intrat în posesia unor napi. Deci taman bine a picat rețeta Lucindei care vorbea despre napi că-s prea neglijați și nefolosiți la mâncăruri gătite. Corect!
Așadar, premiera numărul unu: am pus napi la supă, cum zice Lucinda. (N-aș fi făcut-o dacă nu aveam girul Lucindei.)
Mie-mi par la gust mai degrabă ca ridichile. Care, clar nu se pun la supă. Ca urmare, nici napii nu ar fi mers, după mintea mea. Și totuși... iată că am încercat. Și-s buni, dau gust fain.

Premiera numărul doi a constat în faptul că am făcut găluști nu din griș, ci din făină. Bașca, am pus praf de copt, cum zice Lucinda, și lapte, cum zice Lucinda. Și ou, cum nu zice Lucinda, dar mi-a fost teamă să risc.
Au ieșit găluști pufoase, foarte bune la gust. (Îmi pare rău că nu am avut mărar, cum zice Lucinda. Aș fi pus cu mult curaj, tot în premieră - precis ar fi dat o aromă faină găluștilor.)
În supă am mai pus, pe lângă napi, ceapă, dovlecel, morcov, ardei capia. Și două fire de fidea.
Pieptul de cocoș de curte a avut grăsime suficientă cât să iasă supa gustoasă și colorată frumos.

luni, 29 octombrie 2012

Spre casă

Plecarea
Sosirea

Puiculițe și cucoși





Ieri, un drum

La poartă la tanti Niculina

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Bate vântul frunzele



joi, 25 octombrie 2012

După dealuri

Filmul e lung, dar nu știu când a trecut timpul.
Nu mi s-a părut că vrea să demonstreze ceva, ci mai degrabă e un fel de așa s-a întâmplat, așa vă povestesc.
Scena cu cele 474 de păcate te cam crispează. Plus că, da, limbajul bisericesc, chit că e pentru omul de rând, are nevoie de explicații.
Preotul joacă minunat, maica principală la fel. Tinerele sunt și ele la înălțime.
Nu știu ce părere au criticii de film și parcă nici n-aș mai vrea să aflu.
Replica mea preferată: "Dacă nu-l ai pe Dumnezeu în suflet, poate să fie tot alaiul de pe lume cu tine, că tot singur ești." (Voichița)

Mi-a plăcut și de Dana Tapalagă, Valeriu Andreiuț, Cosmina Stratan și Cristina Flutur, care au urcat pe scenă la final alături de regizor, extrem de emoționați.


miercuri, 24 octombrie 2012

Like Dandelion Dust

Cam toate zboară-n viață ca puful de păpădie și ce rămâne mereu e dorința.

La un moment dat, când filmul atinge cu brio punctul culminant, nu poți să nu încerci să-ți închipui cum ar fi să te trezești implicat într-o situație ca asta, fie că ești o parte, fie că ești alta: un copil adoptat la naștere, pe care, după șapte ani, părinții biologici îl vor înapoi.
Din păcate, finalul filmului eșuează într-un sirop excesiv de dulce, cu o Mira Sorvino care joacă prost replici proaste.

Cole Hauser cu ochelari de soare... juri că e Paul Newman.

***
În Grădi, încă există păpădii galbene acum, la final de octombrie
Apropo de păpădie:
 însemnarea lui Luli August despre ceapa-ciorii pe care a lăsat-o pe Șoseaua Kiseleff când a plecat în America mi-a amintit de iarba presărată cu păpădie galbenă.

marți, 23 octombrie 2012

Rețete non-stop

Dimineață am intrat la non-stopul de lângă editură să-mi iau un iaurt (deh, sunt pe ultima sută de metri de ColonHelp). Mai era un singur client, un bărbat care vorbea cu vânzătoarea despre... conserve de iarnă. Tipul tocmai plătea ce cumpărase, a ieșit din magazin și eu am rămas singură cu vânzătoarea (o tipă la vreo 50 de ani, patroana prăvăliei).
Femeia a continuat să povestească despre rețeta de bulion de roșii și ardei. Cum nu mai era nimeni prin preajmă, m-am văzut nevoită să ascult. Ba chiar să întreb:
- Ardei capia?
- Nu... ardei gras, verde. Prin mașina de tocat totul, apoi în borcane. Și le-am mai fiert și la baimarin. Foarte bune la iarnă! Păi ce? Să dau șaij' de mii pe-un borcănel de-ăsta?
Și arată din cap spre raftul din spatele ei, din propriul ei magazin, unde se-nșirau borcănelele cu bulion.

Căsuța lui Grigore

Iată unde și-a făcut Grig căsuța în zori de zi:



luni, 22 octombrie 2012

Un alt fel de obsesii

Mai toată ziua m-am gândit la D. știind că azi e în București.
I-am ținut pumnii, sper să aibă sorți de izbândă.
M-am gândit și la C. Aș fi crezut vreodată asta?
" ...păcătoasa de inimă atârnă o tonă."
*
În People Like Us, subiectul nu e rău deloc (soră și frate vitreg care se cunosc după moartea tatălui lor), dar plouă cu clișee. Totul e previzibil, deci... o fundătură.
(Și Michelle Pfeiffer joacă fals ca de obicei.)
Iar replici ca:
- Am vreun motiv să mai am vreodată încredere în tine?
[Pauză lungă, de suspans și de gândit cuvinte cu miez. Te aștepți să urmeze cine știe ce adevăr percutant.]
- Da. Suntem o familie.
...sunt, evident, neconvingătoare.
Aiureli!
Am încercat să aflu ceva care să-mi folosească, sigur că am trecut totul prin filtrul propriei experiențe. Viața bate filmul!
Nu mă poate liniști nimic.

Mar adentro, în schimb, convinge. Orice altă problemă pălește subit.
Să trăiești - e un drept sau o obligație?
Javier Bardem e Ramon Sampedro până-n măduva oaselor.



Obsesii: dulcele de la cafea

Îngrijată că n-o s-avem săptămâna asta ceva dulce la cafea, am făcut aseară târziu, repede-repede, o tartă de mere.
(Iar cu asta am rezolvat și veșnicul reproș al lui T. că nu mănânc mere. :))
N-am respectat cu scrupulozitate vreo rețetă.
Am ars zahărul (puțin cam tare) (vreo 6 linguri). Am deschis frigiderul și am constatat că unt nu mai am. Eram deja setată pe tartă, așa că am pus 80 ml ulei. Plus 100 g zahăr, 2 ouă, 150 g făină, un pliculeț de praf de copt, esență de vanilie. Și multe, multe mere, felii subțiri.
Vreo oră la cuptor, gata!
Am presărat un pic de zahăr pudră și ceva mai multă scorțișoară.
O s-o trec în caietul de rețete. Prea e bună și prea se face ușor și rapid!

duminică, 21 octombrie 2012

Ton și toane

Acest frumos exemplar de ton (35-40 cm, cca 1 kg) a fost capturat în timp ce... captura hamsii. Ce poate fi mai trist?
Ce nevoie mai ai de pensule și acuarele?
La un moment  dat îmi propusesem să fac un tablou cu multe-multe capete de pește. Sunt ani de-atunci. Avusesem o experiență oarecum traumatizantă, nu cred că exagerez. Tăiam capete de pește și aveam o senzație stranie de killer tranșator. Azi nu m-am descurcat prea bine. M-am fofilat, în cele din urmă.
Sarcina mea a fost să dau bucățile prin mălai, să le prăjesc crocante, să fac mujdei.

***
Acum am o stare aproape de rău. Îmi tremură picioarele. Și nu numai.
Poate doar pentru că a venit iar seara.
Peste zi, e mai simplu. Te iei cu treburi, chipurile serioase, acaparante.
Seara ai de înfruntat obsesii, te reîntâlnești cu întrebările bântuitoare.
Îi țin mâine pumnii lui D., să aibă baftă!

Azi am citit povestea lui Baum despre Demoni.
În povești, totul are un tâlc și un happy-end. În viață, e mult mai complicat.
Îi spuneam lui Ma că una dintre poveștile mele dragi este Mica sirenă. Pentru că-mi pare mult mai aproape de realitate ce se-ntâmplă acolo. Tâlcul lipsește. E mai mult o relatare realistă a ceea ce e foarte probabil să ți se întâmple - faci bine discret, din afecțiune și convingere, dar ești sacrificat cu cruzime și nimeni nu află niciodată ce e în sufletul tău.
Nu e fix ca-n viață?

Recapitulări

Nimic nu se compară cu diminețile cu miros de cafea și o prăjitură bună lângă ceașcă și, eventual, ziar.
Prăjitura cu banană și ciocolată e mult mai bună decât cea doar cu banane. Aș fi putut să pun și câteva nuci măcinate, dar... muieți îs posmagii? Cu alte cuvinte, nuci am primit de la M., dar necurățate.
M-am gândit să-mi fac un caiet cu rețetele cele mai faine, să le scriu frumos de mână.

Și m-am mai gândit că mi-aș face o cafenea, în care pe lângă ceașca cu licoare miraculoasă, să ofer prăjituri de casă (amandine și chec cu banane și ciocolată). (Ca să nu pierd clienți, ar trebui să am și ceai și ceva sărat - plăcintă cu brânză, de pildă.) Mobilierul (din lemn, cald) ar trebui să fie extrem de confortabil. Și să am și revistele și ziarele zilei. Prețurile ar fi mici, mici.

  *

Ieri după-amiază

Grig s-a făcut binișor. E a treia zi de tratament. Mai mergem azi la 3 să-i facă un antibiotic și gata!
E și mai sprinteior decât ieri când a cam stat prostuț.
Acum se joacă. Dintre toți maimuțoii de pluș pe care-i are, jucăria lui preferată este... un ghemotoc mic de hârtie. :)


sâmbătă, 20 octombrie 2012

Personagii

Preferatele mele iubite

Splendidă recuzită de mireasă

vineri, 19 octombrie 2012

Îmi trebuie o preocupare nouă

De altfel și oamenii mari își uită supărările în forfota noilor preocupări.
(din Tom Sawyer-ul regizat de Wolfgang Liebeneiner și Mihai Iacob)

joi, 18 octombrie 2012

Genţi cu îngeri

În staţia de tramvai am constatat că aveam geanta deschisă. Am închis-o.
Coborând la Victoriei, am constatat că aveam geanta deschisă (îmi scosesem cartea, să citesc). Am închis-o.
La Piaţa Victoriei, aşteptând trenul spre Romană, văd pe un display: Ţineţi-vă geanta închisă, aproape de dumneavoastră.

*

Documentându-mă despre spiritele elementare, pentru poveştile pe care le citesc la editură, aflu dintr-una-ntr-alta că există terapie cu îngeri și cu arhangheli.
 (Deci, poate că nu de un "motan bărbos" am nevoie...)

Doamna care se ocupă de afacere are prețuri rezonabile.
Vrei să afli cum îl cheamă pe îngerul tău păzitor? Cu 30 de euro se rezolvă treaba.
Ba chiar există cursuri. Aici, în doar trei zile, poți învăța cum să comunici cu lumea de dincolo, nu doar în folosul tău, ci și al clienților tăi. Citez:

Charles Virtue, fiul renumitei Doreen Virtue, va sustine pentru a doua oara in Romania CURSUL DE CERTIFICARE IN TERAPIA CU INGERI (Angel Certification Program – ACP)!


Acest curs va avea loc in Bucuresti, in perioada 31 august – 2 septembrie 2012 si va fi tradus in limba romana. La finalul acestui curs intensiv de trei zile, in care veti avea acces la un training intensiv si la tehnici de curatare energetica, fiecare participant va primi un Certificat de Practician in Terapia cu Ingeri ( ACP “Certified Angel Practitioner” Certificate).
Subiectele abordate se refera la:
  • cum poti primi si intelege mesajele ingerilor adresate tie sau clientilor tai
  • cum sa lucrezi si sa vindeci utilizand puterea celor mai cunoscuti Arhangheli
  • cum sa cureti chakrele precum si diferite alte meditatii de curatare si vindecare
  • cum sa folosesti cartile oracol cu ingeri, ca o metoda de divinatie pentru tine si clientii tai
  • metode de baza in activitatile de Medium pentru a-i putea contacta pe cei dragi plecati
  • care sunt si cum intelegem semnele ingerilor
  • cresterea increderii in tine insuti, in calitate de invatator spiritual, vindecator si medium
  • practicarea acestor abilitati de medium si de vindecare prin exercitii efectuate impreuna cu ceilalti colegi participanti la curs 
  • Participarea la acest curs nu presupune o pregatire speciala. Daca ingerii te atrag in mod special, daca in sufletul tau simti ca ai dori sa participi desi ti-e teama ca nu esti suficient de pregatit, daca ajungi sa te inscrii, deci sa platesti cursul si esti in data de 31 august in Bucuresti in locatia stabilita, atunci ingerii tai considera ca esti pregatit si ca este timpul sa  comunicati la alt nivel. De multe ori credem ca nu suntem indeajuns de buni pentru a trece la o etapa superioara si aceasta teama ne poate bloca dezvoltarea.
Și eu care credeam că lucrurile misterioase nu le sunt accesibile tuturor, că e nevoie de învățare susținută uneori, un anumit tip de spirit în tine, un anume ceva ce nu are chiar toată lumea ș.a.m.d.
Cursurile de îngeri și arhangheli, pe toate drumurile și pentru toată lumea, îmi par o dovadă în plus de smintire a timpurilor pe care le trăim.

Ferestrele s-au aburit

Nu mai am entuziasmul de anul trecut sau acum doi ani pentru murături și alte conserve pentru iarnă. Mă uit apatică la poze, rețete, veselia comentariilor ce le-nsoțesc pe bloguri.
Învârtitul ăsta prin anotimpuri mă cam amețește. (Nici în grădină nu am entuziasmul anilor trecuți. Dimpotrivă, chiar mă uitam cu tristețe la vinete și castraveți - ar rodi continuu dacă ar fi cald, dar peste toată hărnicia lor o să cadă bruma, iar ce n-a apucat să devină vânătă sau castravete-n toată firea va muri prematur, gâgâlici chircite printre vrejii ce trebuie smulși și arși. Iar.)
Nici somnul nu mai e ce-a fost odată... :)
Devin tot mai enervante trezirile din miez de noapte, zvârcolirile, trecerile în revistă ale faptelor de peste zi sau de peste viață, ale vorbelor care s-au spus - de regulă cele grele-grele răspund la apel cu zeloșenie -, ațipirea matinală când trebuie să te scoli de fapt, ca să pleci la lucru, care e la fel ca ieri, alaltăieri și, cu puțin noroc, poate și ca mâine, poimâine. Dar pentru cât timp de-acum înainte?

miercuri, 17 octombrie 2012

Cami dans le métro

Azi-dimineață, la metrou, am constatat că nu aveam cartelă, și nici bani.
(Oare iar tre' să spun că poate am nevoie de ajutorul "motanului bărbos" de care pomeneam zilele trecute?)
După scotoceli aprige prin geanta de doamnă, am reușit să adun 4 lei, pentru o cartelă de două călătorii.

*

Luli August Sturdza a murit în 2000.
În Prolog, Luli zice așa: LA MORT, CETTE CHOSE QUI ARRIVE AUX AUTRES.

Îndrăgostită (în anul nașterii mele) de Wolfgang Liebeneiner, cu care a lucrat.
Ea, designer - pe românește, costumieră.
(Pe imdb e menționată și ea, cu numele de Ioana Sturdza, infinit mai puțin frumos decât cel de pe carte.)
Faină și tristă povestea documentarului Lunca Prutului, cu brigadieri în costume noi ș.a.m.d.

În călătoria cu avionul peste Atlantic se simte precum Tulie Radu Teacă. Nu ştiam povestea, am căutat-o şi, cu obrajii roşiori, am notat-o spre cetire.

18 octombrie: Am găsit Tom Sawyer. (Muzica, de Vladimir Cozma.)

marți, 16 octombrie 2012

Zi de toamnă însorită...

...pe care mi-am petrecut-o în casă.
Nimic nu se compară cu zorii cu miros de cafea.
Cafea cu lapte, gaufre au chocolat...
(Am sărit deliberat peste ColonHelp.)
Am lucrat acasă, cu spor.
Grigore, ca de obicei, a citit cot la cot cu mine, ajutor de nădejde.

***

Când m-a răzbit foamea, am făcut repejor farfalle cu ton și porumb (plus un cățel de usturoi zdrobit, ardei iute, zeamă de lămâie, ulei, sare, piperuș și-o mână bună de pătrunjel mărunțit).
(Cât am mâncat, am lăsat la fiert compot de gutui.)

©Cofeturi




luni, 15 octombrie 2012

Războiul meu

Într-o cărticică, un personaj se miră că, în trecut, în bradul de Crăciun erau aprinse lumânări adevărate.
"Real candles? Like, with fire?" I couldn't believe it.
Mom mock-shuddered. "Real flame, near real trees that drying out fast. You wouldn't believe how dangerous Christmas used to be."

Câţi ani aveam? 11? 12? Când m-am gândit eu să strâng bani ca să cumpăr suporturi de lumânări şi lumânărele pentru bradul de Crăciun.
Ţin minte foarte bine: suporturile erau argintii, iar lumânărelele portocalii. Le-am cumpărat de la Feroviarul.
Încă se mai găseau la... librărie. Era în '79-'80, nu mai mult.
Când spun '79-'80 sună la fel cum povestea nenea Titi Oltenaşu că-n '40 îşi pierduse piciorul în război.

Efectele Cernobîlului

În dimineaţa asta, am ratat staţia Crângaşi. Am stat jos şi m-am uitat pe fereastră fără să văd nimic.
Când m-am trezit din rătăcire, nu mai recunoşteam peisajul.
Am coborât şi am luat tramvaiul înapoi, până la Crângaşi (din fericire, dacă se poate spune aşa, doar o staţie).

Poate că am nevoie de un "motan bărbos" care să-mi "repare capul".
(Woody Allen despre Freud, în Anarhie pură)

duminică, 14 octombrie 2012

Pdum!

Într-o nuvelă de Sorokin, un nene omoară lume fără milă, c-așa crede el că tre'. Pdum! - face pușcociul necruțătorului.

O rafală de Pdum!-uri fără rațiune, dictate de închipuiri, am primit și eu.

Să mergem duminică dimineaţă la cimitir a fost cu atât mai trist...
Marea de cruci e înfiorătoare. Popasul la crucile alor noștri e... aproape halucinant.  Parcă-ţi pare că e ceva care nu are legătură cu biografia ta, atât e de incredibil.
Gândurile ulterioare au fost poveri cu atât mai grele.

joi, 11 octombrie 2012

Grădina din Grădi

...

Pisicimea

Scovârgilă stă să caște; mai hacana, Lăbuță-Albă

Pipiii Octăveanței

Costanța sașia

Greta janghinoasa

Grigore cugetând
...

miercuri, 10 octombrie 2012

10 octombrie 1983

29 de ani!

7 x 0 = ?

Ieri, în autobuz, un puști hazos, cu tăticul lui.
Puștiul (cca 8 ani):
- Am două vești importante.
- ?
- Îmi cumperi revista Madagascar?
- ...
- Dar Pietre și cristale?
- ...
- Dacă-mi cumperi una, îți spun o veste. Dacă mi-o cumperi și pe a doua, îți spun și a doua veste!
- ...

 * 

- Știi ce ușoară e tabla înmulțirii? Ia întreabă-mă!
- 5x7?
- A, e ușor. 35!
- 7x5?
- Tot aia! 35!
- 7x0?
- Nu se poate!
- E zero!
- Păi și io ce-am zis?
- 7x8?
- 56! Iar dacă mă-ntrebi 8x7, tot atâta!

*

Când să oprească autobuzul în stație unde e librăria Orizont, puștiul zice precipitat:
- Hai să coborâm să mergem la librărie!
- N-am spus că-ți cumpăr mâine?
- Ba da! Dar ne uităm azi pentru mâine!
(N-au coborât.)

marți, 9 octombrie 2012

Prăjitură marmorată

Rețeta e ușoară.
Prăjitura se coace rapid (30 de minute, față de o oră și-un pic cea de ieri).
Ideală la cafea, dimineața.
La aspect și textură seamănă un pic cu checul Zi și noapte pe care mi-l făcea tante Maria când tranzitam Bucureștiul către olteni, o dată, de două ori pe an. (Și îmi dădea ÎNTOTDEAUNA și 100 de lei. :) Cred că, un pic, un pic, ținea la mine. Îmi amintesc mereu cu duioșie de ea. Cu anii, îmi dau seama că am firea ei.)
Iar eu tre' musai să mă dotez și aici cu tăvi de chec. (Ăle vechi au luat drumul provinționului și duse-au fost.)




luni, 8 octombrie 2012

Am de lucru...

...de fapt, de reparat (chestii de genul: "Ar fi trebuit să intru pe fereastră cu picioarele înainte."), dar pot?






















***
 





Între timp, o vișinată cu gheață.

Iar la cuptor, banana bread.
Rețeta, aici.



***
A ieșit delicious! :)


Textura grozavă, gustul minunat!


©Cofeturi
 

duminică, 7 octombrie 2012

Era să uit!

Azi, T a apărut cu un buchețoi de tufănele, o frumusețe!
E toamnă... clar!

Grigore, desigur, a fost foarte interesat...

Los abrazos rotos

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost scenariul închipuit de fiul impresarei regizorului orb. :)
Ceva de genul: o poveste de dragoste mixtă între o fată-vampir și un băiat normal. Până aici, nimic nou sub soarele ficțiunii cu asemenea subiect. Dar: ea recoltează sânge și-l furnizează vampirilor. Tipul vine să doneze sânge, cei doi se-ndrăgostesc la prima vedere. De cum îi înfige ea acul în venă. :) Încep să iasă amândoi, dar ea nu vrea să-l muște și să-l transforme în vampir. Ea nu e o vampiroaică-prozelită. :)
Așa că ea ezită să facă dragoste cu el, de teamă să nu-i fie poftă să-l muște de jugulară. Și de-aici... suspansul.
În cele din urmă, în pat, îi interzice s-o sărute. Când o sărută pe sâni, ea-și acoperă fața cu perna, pe care o sfâșie. :)
Sexul oral, clar, le e interzis. :) Tipul e îndrăgostit, deci trebuie să se resemneze.
Iar când se vor cunoaște mai bine, ea o să poarte botniță. Căci, atunci când îl dorește, botul i se alungește ca la lupoaice, hihihihihih.

Iar tot scenariul pornește de la faptul că tânărul vede pe stradă un afiș pentru donare de sânge.
Și filmul lui se va numi Dona sangre (unde Dona e și numele eroinei).
Fain! :)

E mișto și ideea gelosului care-și pune fiul să facă un documentar despre iubita lui, a tatălui, filmând-o în timp ce ea joacă într-un film. Apoi, bătrânul angajează o cititoare pe buze, ca să afle ce discuta iubita lui cu regizorul.
Ideea nu e nouă totuși. M-a amuzat prima dată în Woody Allen.

În rest, de-ale lui Almodovar.

La tembelizor...

...am văzut și-o "rațetă" care m-a tentat immediately.
Vinete tăiate felii de un cm, puse pe grătar.
Servite cu șalotă inele, în sos de verdeață (mărar și pătrunjel zdrobite-n piuliță, sare, ulei, oțet balsamic). Așa că pentru masa de prânz m-am apucat și-am încercat și eu. Foarte bun!
*
Acum, pe foc, se călește varza. Încerc, în premieră absolută, plăcintă de varză (am mâncat o singură dată - mai precis, langoș cu varză - la Tg. Mureș, cu vreo zece ani în urmă).

*



Gata plăcinta. E 17.15.

La 17.52, am terminat-o de gustat. :)
T., simpatic, cică:
- E foarte bună. Zici că-i varză călită, doar că e plăcintă. Nu?

Fabrica de... spus tâmpenii

La Fabrica de rețete (emisiune pe Paprika), invitată Tora Vasilescu.
Gazda emisiunii, un italian care vorbește stricat-simpatic românește, o pune-n mare-ncurcătură pe biata invitată:
- Dă-mi un pic de mentă. Un pic mai multă.
- Ei vezi? Vrei un pic, apoi un pic mai mult...
- Da! Ce vrei să spui? Că ție nu ți s-a-ntâmplat niciodată să te-ntâlnești cu un om să-i spui ceva, și să pleci de la el a doua zi de dmineață?
Actrița s-a fofilat, of course. A dat-o pe poezie, pe trecutul care nu trebuie înviat. La care el:
- Te crește nasu', Vasilescu!
Ce mai gazdă!

*

La următoarea tură de Fabrică de rețete, altă gazdă, altă invitată.
N-am auzit când a spus cum o cheamă, dar am aflat esențialul (ceva de genul):
- ...se ocupă de o mulțime de vedete, nu le mai amintesc eu, căci mi-ar trebui valuri de hârtie igienică să le scriu pe toate...
Hihihihi... Omul a spus involuntar adevărul.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

David Beckham

Pe un post de bucătăreală aud azi o reclamă despre Jamie Oliver, cum că este un David Beckham al bucătăriei. :)
Distractiv, nu?

Și eu am fost azi un David Beckham al bucătăriei. :)
Am fost inspirată de emisiunea unei bucătărițe pe nume Andrea Beaman (de ce emisiunile LOR culinare nu au aerul nefiresc, apretat, sârmos, prostesc ș.a.m.d. cum au ale noastre? am nimerit de două ori la rând o emisiune a jurnalistei Mirela nu știu cum - o dată era invitată Anca Sigartău, a doua oară o tipă pe care n-o știu... Mirela avea un tic care mă scotea din sărite: din când în când lălăia aiurea... sau nănăia, nu știu exact... oricum, n-avea nici un sens, probabil încerca să umple pauzele de tăcere, pana de idei; iar felul în care le provoca pe vedete să se confeseze era lamentabil, cum la fel erau și confesiunile respective, forțate și lipsite în fond tocmai de... sare și piper).
Revenind la Andrea Beaman, era vorba de pui la grătar, cu salată de sfeclă roșie. Ce mi-a atras atenția a fost un sos de verdeață (pătrunjel, mărar, busuioc, tarhon... orice) care se pune pe carne. Plus faptul că la salata de sfeclă a pus șalotă și mărar verde (eu am făcut-o întotdeauna doar cu chimen).


A fost un prilej să înnoiesc grillerul Zepter (care aștepta de ceva vreme - inițial, voiam să-l fac cadou, dar, mă rog... dacă au intervenit schimbări în viața noastră).
Pe lângă pieptul de pui (pe care l-am ținut vreo două ceasuri la marinat în zeamă de lămâie cu usturoi pisat, un pic de ulei și puțină sare), am făcut și două frigărui, dacă tot aveam legume proaspete și... ecologice (cel puțin dovleceii și roșiile, din grădina și munca proprie; am mai pus felii de șalotă, ardei verde).



La sosul de verdeață am pus mărar, pătrunjel, câteva cristale de sare grunjoasă și vreo 12 alune arahide - am pisat totul bine-bine în piulița luată de la Festivalul oierilor, de la Tohanul Nou. La final, un pic de ulei, un pic de oțet. După gust. :) Și-n loc de pâine, orez fiert cu o lacrimă de ulei, două cristale de sare grunjoasă și un praf de curry.
(N-am avut orez brun - din ăsta mi-aș fi dorit; am fiert orez cu bob lung, foarte gustos și ăsta, doar că nu la fel de sănătos ca cel brun.)


Sfecla (și ea din grădina proprie) fiartă, tăiată felii, plus o șalotă rondele și mărar tocat. Sare, ulei, zeamă de lămâie (e important ca salată să se odihnească puțin, pentru ca sfecla și ceapa să se marineze bine).

                           *****                            


A ieșit totul delicious (și din nou m-am gândit la D&Co, cu un nod în gât, pentru că mi-ar fi plăcut să gătesc pentru noi toți, plus că dintotdeauna m-am văitat la T că nu-mi priește să mănânc ceva bun de una singură, mult mai fain e să-mparți bucatele cu cei la care ții, și așa am și făcut mereu).



vineri, 5 octombrie 2012

A vedea

"De câte ori ai văzut un măr?
De o mie de ori?
De zece mii de ori?
De un milion de ori?
Fals!
Nu ai văzut niciodată un măr!"
(Poetry, Lee Chang-Dong)

Exact!
De câte ori am încercat să desenez obiecte - chiar și unul foarte familiar - m-am încurcat. Am avut nevoie de model. :(

joi, 4 octombrie 2012

Afacerea regală...

...dar mai ales Mads Mikkelsen...
Fain rău tipul. Și nu doar acum. De câte ori l-am văzut.

Struensee
Carolina Matilda

*
Christian al VII-lea al Danemarcei (sau poate altcineva/altceva?) m-a făcut să-mi aduc aminte de un joc din copilăria fragedă:
An-tan-tiri-mogo-dan
Cara-cara-si
Princi-pala mo-rin-go!
*
Și-un gând aiurea: cum de mai supraviețuiește cinema Studio? De câte ori merg, sunt cca 15 persoane în sală.