joi, 29 noiembrie 2012

Ultime urme ale toamnei


trandafir din frunze uscate și frunze de ginkgo (de la Irina)





miercuri, 28 noiembrie 2012

GN, ac

Într-un filmuleț despre Gellu Naum (aici, partea întâi; aici, partea a doua), un artist plastic pe numele său Gheorghe Rasovszky povestește despre un poem matematic, de Gellu Naum, în care unu plus unu nu fac doi, ci unu cu unu fac unu, ca-n noaptea în care el, GR, înregistrase greierii la Comana, iar dimineață, pe bandă, se auzeau doar câini lătrând.

Și ca-n ziua în care eu (c.) și angelica ne-am înregistrat (era prin '82) citind poeme de Bacovia (ea, mai talentată decât mine... îmi amintesc cum rostea Bacovia umflându-și obrajii și pronunțând pompos B-ul), iar când a fost să ne ascultăm, se-auzeau doar țiuiturile stridente ale unei mașinării de tăiat lemne.

...dar cea care bântuia pe la noi prin cartier era ruginită și pârâia asurzitor

luni, 26 noiembrie 2012

Sireaca limbă română

- Bă, Costică? Despre ce vorbesc ăștia aci?
- Nu știu, Anico. Dă și tu pe un post românesc!
- Păi românesc îi!
- Hă? Ce?




La târg, la ţară, la..., la...


Amintiri din casa scării, de Laura Aprodu - la lansare, am avut cu toții emoții. Publicul a fost numeros și minunat. (joi, 22 noiembrie 2012, Gaudeamus)
Am recitit cu drag povestirile, nu le mai țineam minte - faine și, corect, cu replici à la Harms.



*
Sâmbătă seară, am făcut friptură de cocoş (sper să nu-mi crească vreo creastă şi coadă în formă de seceră, de cât cocoş mănânc în ultima vreme), cu mujdei şi salată de andive.
Din păcate, friptura nu a fost prea grozavă, m-am grăbit şi a fost tăricică. Azi, citind Atkinson, fragmentul ăsta mi-a amintit de rateul meu. :)
Morţi de foame, musafirii se îndreaptă spre castronul doamnei Baxter şi ronţăie cu stoicism la salata de varză. Gordon aduce un platou de cotlete, negre pe dinafară şi de un violent ciclamen Schiaperelli în interior. Politicoşi, ospeţii trag cu dinţii de bucăţile de friptură, iar domnul Baxter descoperă că are o treabă urgentă în altă parte.
- Asta-i carne de cal? întreabă Vinny în gura mare.

Grigore nu a vrut să pună gura pe friptura făcută de mine. A procedat ca domnul Baxter şi s-a retras. T. l-a considerat fiţos şi a zis că lasă că o aduce pe Costanţa, că ea apreciază. Hihi, Costanţa a dat un pic cu nasul pe lângă carne şi s-a făcut că are altă treabă. Aşa că a fost adusă Negresa, care, în sfârşit, mi-a spălat ruşinea de bucătăreasă.


*
Ca să rămân tot în registrul gastronomic:
În seara asta, habar nu aveam ce să gătesc. Lenuța mi-a dat o idee grozavă. 

marți, 20 noiembrie 2012

Nevralgii

"Tot ce putem face este să ne împăcăm cu trecutul." - spune Nicole Kidman în Cold Mountain.
Și cu prezentul, aș adăuga.
E o iluzie să crezi că poți schimba prezentul. Ca și trecutul, prezentul e așa cum e. Și îl înghiți fie că are savoare de brioșă cu ciocolată, fie că are gust de ceapă făcută scrum în ulei rânced.

Analgezice, pe seară:
- câteva reviste de grădinărit și bucătărit de la chioșcul de ziare din colțul străzii
- Grigore dormind la mine-n brațe
- (în intenție) o baie fierbinte (în realitate, apa s-a dovedit a fi doar călduță, ceea ce m-a înfuriat la loc)


P.S. Piloșii nu doar că au o viață mai ușoară, dar, paradoxal, câștigă respect de la cei din jur.
P.P.S. Doar la 14-15 ani e normal să crezi că dreptatea triumfă, nu? În viață e de fapt ca în Mica sirenă. (Așadat, îndemnul dnei Stroe de la Școala 6, aruncat în trecere la intersectarea cu ea pe scară, e valabil - cel puțin pentru mine, dacă nu și pentru Dana N., căci eram în tandem - și azi, după 26 de ani: "Maturizați-vă!" Un amănunt important: ea cobora, noi urcam. :))

luni, 19 noiembrie 2012

Poème

T. mă aduce acasă în seara asta și, la radio, e Poemul de Chausson.
Nimeni nu-l cânta mai frumos decât Ștefania.

Bietul Chausson... a murit la vârsta pe care-o am eu acum [și-mi aduc aminte instantaneu de filmul lui Mihalkov - "Am 35 de ani! Napoleon era general! Lermontov murise de opt ani!" etc. :)], și ce moarte stupidă: un accident de bicicletă! S-a dezechilibrat nu se știe de ce, a intrat într-un zid și a murit pe loc.


Fudulii

Citesc în cartea lui Matei Pleşu despre "crimele" de bucătărie. Că în cărţile de bucate moderne nu se pomeneşte nimic despre cum procuri delicioasele cărnuri pe care le prelucrezi apoi în feluri mai mult sau prea puţin sofisticate, ca să ajungă în stomăcel (ar fi mai cinstit spus burdihan), trecute mai înainte prin examinarea papilelor gustative, lăsând urme de extaz sau de... altceva.
Ei bine, autorul pomeneşte de cartea de bucate a soţilor Adolf şi Olga Hess, Wiener Küche (1913), care scriu cinstit şi despre "crima" care precede pregătirea bucatelor, mai precis despre "uciderea crapului" - iar MP descrie amănunţit ilustraţia din cartea pomenită.

Pfui, asta-mi răscoleşte amintiri mai vechiuţe şi altele cât se poate de recente (nu mai departe decât sâmbăta ce-a trecut).
Gâştele care-au devenit fripturi, cocoşii transformaţi în borş, purceii făcuţi cârnaţi, peştii de-ast'-vară din iaz făcuţi saramuri...
Pfui... câte lacrimi vărsa-t-am cândva...

Şi 'geaba... Ceva, nu ştiu ce, nu mă lasă nicicum să devin vegetariană.
În ciuda celor mai atroce "crime" de bucătărie... 

Iar de final... ce să zic? Aflai că momiţe nu înseamnă ce-am învăţat eu acasă (sau am tras prost cu urechea) - deci, nu-s fuduliile, ci înseamnă timusul şi alte glande endocrine.
Parol, aşa e, nu umblu cu chichiţe şi momiţe!

duminică, 18 noiembrie 2012

Așa și-așa

Nu știu de ce am avut așteptări foarte mari de la Hope Springs. Poate că m-a păcălit trailerul? Poate pentru că-mi plac atât de mult Maryl Streep și (mai ales!) Tommy Lee Jones?

Cert e că filmul nu a reușit deloc să mă emoționeze în vreun fel. Ba chiar, la un moment dat, anticipând (fără greș - că altfel nici nu aveai cum) finalul, așteptam să se termine.
În mod sigur, subiectul e interesant. Dar filmul e făcut atât de... americănește!
În mod cert, european, ar fi arătat altfel. Nordic, și mai și! :)



"Prăjitor'


(eu am pus și stafide, semințe de floarea-soarelui)

vineri, 16 noiembrie 2012

Bruxelles

Nopstal 15
3202 Aarschot, Belgium

miercuri, 14 noiembrie 2012

Oh, ce plouă, ce gri, ce urât!

Bineînțeles, ca-n fiecare dimineață, mă scol cu gândul la ai mei. Rumeg idei cât timp calc cămașă, pun pachet pentru T, fac cafea pentru mine și altele. Vântul, ploaia, cenușiul mă "ajută"...
Zilele trecute mă gândeam la marchiza și krantzul [să caut rețetele pe net! :)] pe care le mâncam acum 30 de ani la Ceainăria de vizavi de Filarmonica "Oltenia". Mi-am mai adus aminte de bluza roșie de mătase, cu fundă pe umăr și pliuri în față, pe care o purtam la concerte.
În dimineața asta, dând cu ochii de un citat din You've Got Mail (“When you read a book as a child, it becomes a part of your identity in a way that no other reading in your whole life does.”), mi-am amintit de Linia maritimă Onedin, serial al cărui fan aprig eram. :) Sarah mi se părea nașpa, Elizabeth era drăguță - soțul ei a murit înecându-se la masă cu un os de pui, era mișto felul în care Onedin spunea Captain Baines etc.... am reținut o mulțime de detalii stupide (sau nu)...
Iar muzica era absolut superbă!!!


Și altă variantă:



***
Totuși ziua s-a încheiat plăcut. Domestic, la căldură, cu o supă fierbinte (unde-i smântână e și tarhon - și nu orice tarhon, ci din gospodăria proprie, conservat în oțet) și friptură clasică de porc, cu salată de varză (de mult nu mai făcusem).
Am "frunzărit" un pic blogurile de grădinărit, sperând să aflu... nu știu ce să aflu... ceva care să-mi dea idei, să mă ajute să mă organizez...
Dar nu am descoperit altceva decât... culmea!... oameni obișnuiți, ca mine, care se bucură pentru o plantă sădită cu propriile mâini (că s-a prins, a înflorit, eventual a rodit), dar care, la fel, trăiesc și înfrângeri grădinărești (și nu numai), își pozează pisicile, cățelul ș.a.m.d. și nu neapărat cu camere foto profesionale (asta pentru că mă văitam că nu-mi ies decât poze ultra banale)... cu alte cuvinte, viața așa cum e, obișnuită, supusă rutinei (dar care nu trebuie disprețuită, cum credeam cândva, demult), cu dezamăgiri și multe speranțe, cu momente de derută și puține certitudini.
Apoi m-am mai uitat un pic pe recondiționări de mobilier. Mi-ar plăcea să refac un scaun vechi (pe care deja l-am dezmembrat), ca să-mi fac mâna. :) Mi-am propus pentru vacanța de dinaintea Crăciunului (sper să-mi pot lua promisele zile de recuperare de la editură).
 ***
Nu în ultimul rând, am văzut Caché, filmul lui Haneke (de una singură; mai bine, că T. sigur nu ar fi înghițit finalul).
Culmea, și-n film e o discuție mamă-fiu despre amintirile care-ți revin în minte. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât revin amintiri mai vechi.  
De-asta spun că rutina are partea ei bună: nimeni nu vrea să apară în viața lui ceva nou și neplăcut, ba chiar agasant până la înfricoșător, absurd, aparent inexplicabil - pe acest fond, orice mărunțiș ia amploare, frica se insinuează definitiv și tresari la orice scârțâit...
În fine, fain construit filmul. Finalul.. ca-n viață. :) Nimic cert, poți deduce, presupune... dar doar atât.
Însă nu asta e important. Ci cum viața ta poate fi dată brusc peste cap. Cum reacționezi? Cum te aperi? Cum te conservi? Cum aperi ce ai drag? 
Iar în ceea ce privește trecutul: ai regrete? vinovății? păreri de rău? ai vrea să schimbi ceva? 

marți, 13 noiembrie 2012

Hărnicia-i coană mare care are de mâncare


În seara asta am dat cu praștia-n lene și am nimerit-o.
Și m-am apucat de făcut chifle cu semințe. Nu cine știe ce rețetă (acum îmi dau seama că puteam să iau rețeta din cartea de bucate recent achiziționată și care, pe cât e de prezentabilă, pe-atât e de inutilă), ci clasica (250 ml apă călduță, drojdie cât o nucă :), 2 linguroaie de zahăr, o linguriță de sare grunjoasă, făină cât cuprinde - cca 500 g).
Semințe multe, multe! Și diverse. In, floarea-soarelui, susan...
Din bucata de cocă rămasă pentru tava a doua m-am gândit să fac un fel de brânzoaice. Bune și ele!


duminică, 11 noiembrie 2012

Brăduțul, Teodor&Denisa și plăcintă cu brânză

Sâmbătă a ieșit un pic soarele, dar azi a ieșit bine-bine de tot.
Am cărat vișinul căzut în grădină - am încercat să numărăm cercurile, ca să aflăm câți ani are... cel puțin 30. Și am sădit brăduțul, ura.

Ne-am odihnit bând o cafea la soare.

Pe Teodor l-am vizitat sâmbătă de dimineață... era vesel nevoie mare. Când m-a văzut la geam, a țopăit de bucurie. (Cris e la fel de rezervat.)

30 septembrie 2012


Sâmbătă seara, ne-am ospătat cu pește prăjit (habar nu am ce pește era, oricum mare și fără oase) și plăcintă cu brânză sărată făcută de M. la comanda mea. :)

Duminică, am primit (peste gard) gogoși de la G. (c-așa-i la țară, totul se face peste gard :)).
Foarte bune! Plus că nu luaserăm micul dejun, așa că mai la fix nici că se putea să pice.




Denisa mă pândește la gard (tot la gard! :)), ca să-mi povestească ceva (de pildă, își pune palmele peste urechi și țipă că o deranjează gomotu pe care-l fac porcii). Apoi mă anunță:
- Plec, că mă strigă mami. E ora mesei.
Pe urmă, la fel, de nu știu câte ori.

Am făcut buchete mari de cârciumărese și le-am pus pe hol, am pus crăițe în jardinieră (dacă le las afară și cade bruma pe ele... aleluia), iar în ghiveciul uriaș în care fusese brăduțul, am mutat arțarul japonez.
Am răsfoit cartea de grădinărit... chinezărie curată! :)



La TV am dat de Dan Puric. E nebun! E bolnav! Am dat iute pe altceva, brrr...


vineri, 9 noiembrie 2012

Niculăiţă

Filmul nu e la înălţimea cărţii, dar măcar e dinamic, păstrează câteva din poantele foarte mişto (atât de mişto, că le-am ţinut minte atâţia ani... de pildă, pe-aia cu homarul cu maioneză), una peste alta e OK (poate fi văzut aici).

Cărţile-s bestiale însă! Absolut chouette!
Mi-ar plăcea să le publicăm noi.

L. a remarcat azi volumul pe birou şi a exclamat cu mare entuziasm.
Aşa că... sunt şanse!

Shakespeare

Aseară, pe TVR1, Hamlet.
Nu pot să nu mă mir continuu (cum am făcut-o și la După dealuri) ce ființe proteice sunt actorii. Toată admirația pentru ei!

Incredibil cât miez în vorbe. Drept care, am chef, chef, chef să citesc Shakespeare. (Ecranizarea, evident, ciuntește mult din text, plus că rapid-rapid cum se derulează totul... parcă nu ai timp să reflectezi, să pricepi tot ce-și spun și gândesc oamenii... Fiecare formă de artă cu avantajele și dezavantajele ei: vezi o minunată Glen Close, dar nu poți lăsa cartea-n poală, ca să savurezi uimit o anume înșiruire de vorbe.
Am remarcat costumele extraordinare. Ca apoi să aflu că filmul a fost premiat pentru costume. Mă pricep, nu jucărie! :)
Rochiile lui Glen Close sunt absolut minunate!
Costumele sunt semnate de Maurizio Millenotti. Habar nu am cine e și ce a mai făcut. Dezavantajul anonimatului unor meserii (arte).
Sau mi-s eu ignorantă. Căci singura costumieră pe care o știu e Ioana Sturdza... :) dar asta este o cu totul altă poveste.



joi, 8 noiembrie 2012

auzi? da' tu unde citisi de restul de premianti?

[...mă-ntreabă Laura A, prietena mea câştigătoare de premiu special la debut proză Humanitas (cu lansarea cărţii acum, la târgul de carte din noiembrie)
îi trimit linkul]


moooor de riiiis. habar nu aveam ca exista o frumoasa poza cu mine
rastingnita sub diplomaaa :)))))

[îi trimit Vladimir Visotsky]

pfuuuu, tu vrei sa ma omori or ce? ce imi trezisi tu mie acilea....?
vremurile in care daca mi se intimpla ce mi se intimpla acum, as fi
crezut ca chiar sint un daniil harms sau un gogol mic... mmmm

era toamna, de-aia cum numai la moscova este posibil. cu un soare
galben, dens, palpabil, cu parcuri infinite in care mestecenii parea
sa fi luat foc. eram tinara si simteam, vorba aia, monstruos. intr-o
casa pe pamint, prin care misunau hipioti ca mine, pe o strada
neschimbata de secole, m-am uitat la niste poze cu visotki, ca si cind
el acolo inca locuia, doar ca plecase nitel. am ramas doar asa, cu o
impresie, cu sentimentul de vizita neplanificata si cu o carte de
buzunar, mai mica decit palma, cu coperte de metal in care
semiprofilul poetului se imprima stantat.

[şi, mai târziu]

io stii ce am facut azi? am cautat pe scribd.com ion grosan 100 de ani
de zile la portile orientului si am ris iar cu muci, ca-n vremea cind
mergeam cu metroul si ma compromiteam rinjind fasolea inexplicabil
pentru cei din jur si pufnind pe infundate in ciuda prezentilor....

[sunt fericită pentru L]


Amăgiri și dezamăgiri

Am tradus cu mare plăcere L. Frank Baum. De-abia aștept să apară cartea, o să arate fain, povestea e drăgălașă, ilustrațiile (Charles Santore) sunt la înălțime.
Am lucrat un we și o să-mi iau două zile libere pe chestia asta.
Am făcut-o de dragul cărții că îmi doream să apară... totul devenise urgent, mi-era teamă să nu fie abandonate lucrurile...
Un gust puțin amărui am avut de-abia alaltăieri când L.m-a întrebat dacă vreau să mai traduc (la editură, în timpul programului, adică aproape pro bono) niște povestioare simpatice cu...
(Și a scos din raft 4-5 volumașe în format de buzunar, fiecare gros cât un deget.)
Lipsa mea de tact nu poate fi ținută sub control prin nici o tehnică din lumea asta, învățată din cărțile despre diplomație etc. Iar asta pentru că, deși am refuzat drăguț și politicos, obrajii m-au dat de gol: îmi luaseră foc.

M-am implicat în munca mea până peste creștet, la editură, acasă... și? Chestia îmi aduce aminte de un principiu de viață al unui patron contemporan de succes: pe proști nu trebuie să-i disprețuiești, trebuie să te folosești de ei.

marți, 6 noiembrie 2012

O nouă dimineață

M-am trezit cu gândul la ce am de făcut azi. Probabil că mai mult sau mai puțin conștient, asta facem în fiecare dimineață.
Confundând 6 cu 7 noiembrie, am crezut preț de vreo oră că azi e și anunțarea câștigătorului mult disputatului premiu "Augustin Frățilă". Dar nu, m-am uitat în calendar, iar azi e 6 noiembrie. Deci, mâine...
Atâtea discuții pentru 10.000 de euro! :)))
Mda, în literatură la noi, rareori auzi de asemenea sume (de fapt, mai precis, niciodată!).
De-aici și vrajba...
Că, altfel, n-am auzit de ostilități pe tema "ia uite, la TopChef premiul e de 50.000 de euro, cine acordă premiul, cine-l certifică, ce se urmărește, cât va fi de autentic câștigătorul?"
În fine... dacă tot nu s-a fumat evenimentul, să dau și eu cu presupusul: premiul o să fie luat de Alexandru Vlad, cu Ploile amare.
Ca orice român care se respectă, dau prognosticuri în necunoștință de cauză, căci nu am citit nici unul dintre cele cinci romane nominalizate. :)
Dar doar așa, după pulsul pieței de carte, intuiție și vedenii, plus dorința înăbușită să am și ciuda că nu am talent de scriitoare, plus faptul că e singurul roman dintre cele cinci care mi-a suscitat interesul și pe care mi-aș dori să-l citesc... nu pot să mă abțin să nu arunc cu prognosticul în neant. :)
__________
8 noiembrie, 10.30: Intuiţia mea a funcţionat "perfect"!!! Premiul a fost câştigat de Lucian Dan Teodorovici, cu Matei Brunul. :)
Pentru mine, LDT e în pluton.

9 noiembrie, 7.26: Tot căutând impresii despre Gala "Augustin Frățilă", aflu că a existat și un premiu de popularitate de 2000 de euro, acordat de Europa FM, conform voturilor ascultătorilor - câștigat de Emoția Mirelei Stănciulescu. Despre care CP (blogger care a votat și care mie-mi place, e harnic lector și-și dă cu părerea constant despre cărți, și cu bun-simț) zice:
Mi-e imposibil să-mi dau seama cum de „Emoţia” a luat premiul de popularitate de 2.000 de euro, acordat în urma voturilor de pe site-ul postului de radio Europa FM. Peste „Kostas”? Ca şi la liniuţa anterioară, accept că gusturile nu se discută;
Iar  I. (bloggeriță care a votat, care-mi place cum și cât scrie, care citește mult, pe care o cunosc personal și-mi place și așa) zice că:
Cât despre Emoția… m-a enervat încontinuu, este plină de clișee, nu are absolut nimic special! Nu-mi venea să cred că cei trei critici au ales-o printre finaliste! În fine… :)  

luni, 5 noiembrie 2012

Ca lunea

Dimineaţă ceţoasă.
Plec de-acasă relativ bine, dar mă prostdispun în tramvai.
Nu reuşesc să verific dacă mai e valabil abonamentul, deşi respect instrucţiunile de utilizare a minunatului aparat şi apăs tasta 1. Mă taxează deja din portofelul electronic, dar despre abonament tot nu-mi afişează nimic. Trebuie să deduc că a expirat?
În schimb, îmi urează (sau "mi se urează"?) Călătorie plăcută!
Cu-atâta aglomeraţie, urarea mi se pare o ironie.
Suntem moderni, avem aparatura europeană, dar civilizaţia rămâne de Ev Mediu.

La intersecţie la Romană aştept să se facă verde la semafor.
Privesc în sus şi văd cum pe un balcon de la etajul unu iese un tânăr în cămaşă albă. Fumează şi suflă fumul ca un nemuritor, bea cafea şi sigur se gândeşte la viitorul lui strălucit. Optimismul tinereţii...
Dintre toţi, câţi oare reuşim să realizăm ce visăm?
Gânduri de rahat, ştiu... o prelungire a stării pe care mi-a creat-o transportul în comun...

Traversez şi dau nas în nas cu un tip care-mi aminteşte de tânărul Dan D., profesorul de engleză. Provincialul profesor de engleză, dar cu o morgă atât de british... că mereu l-am suspectat că şi-a făcut educaţia la Londra (ceea ce nu e adevărat).
L-am revăzut vara trecută - un tătăiţă ticăit...
Ne-am întâlnit pe bulevardul principal al urbei, toţi trei grăbiţi (eu, el, T.), ne-am salutat, pupat, dat mâna, am schimbat trei vorbe în mare viteză şi-atât.
Cam la atât se reduce după ani o relaţie de amiciţie.
Cândva m-a vizitat cu motanul lui siamez... :)
_______
19:30 - Pe seară am verificat abonamentul la o casă RATB. Hmmm... era expirat din 24 octombrie. Nu degeaba bănuiam io oareșce...
Dacă tot peroram matinal despre civilizație, să zicem că discursul meu intră la categoria faceți ce zice popa, nu ce face popa! :)

Ieri, ciorbă falsă :)

M-a distrat sintagma "ciorbă falsă de burtă". :)
Am de mai multă vreme rețeta, dar am tot amânat s-o-ncerc, deși îmi făcea cu ochiul.
Ieri, după cumpărăturile de păpică și de iarnă (hăinuțe și încălțări), am ajuns acasă lihniți.
Cât timp a fost plecat T. la veterinar cu Grigore, am zis să fac repede-repede ciorba falsă (e mai mișto sintagma prescurtată, parcă :)).
(Chestia era premeditată, căci luasem pleurotus și alte cele necesare.)
Enfin, ca să nu mai lungesc vorba, ciorba e din categoria:
- Îți place?
- Da, e bună. Dar să nu mai faci!
Hihi...

- Dar de ce? încerc eu să luminez situația, ca orice soață care se respectă***.
- Nu știu... parcă-i lipsește ceva... Carnea!!!

___________________
***Pe seară am primit următoarea chestie ("gratulantă" pentru soții):

Cum arată o femeie...
...singură











...măritată













...divorțată


La bărbați, lucrurile stau cam așa:
...singur, însurat, divorțat

vineri, 2 noiembrie 2012

Tot felul

- vișinul din curte a fost smuls de furtună; din fericire, nu s-a întâmplat nimic rău!
- veștile despre Dragoș m-au bulversat, îl credeam un familist sadea
- Grigore, la doftor iar - deh, vorba lui Saint-Exupéry: "Tu es responsable de ce que tu as apprivoisé."
- "Dacă vrei să-l amuzi pe Dumnezeu, povestește-i ce planuri îți faci." (Bella, care poate fi văzut free online aici
- De la Forfecuța am ajuns la Elena și așa... mi-am propus să fac și eu o pâine cu semințe, cât de curând. Ce-nseamnă și blogurile, cât ne influențează viața... :)
- Băsescu e cum e, dar umor tot are. Sau n-are, dar pe mine mă face să râd. Zice acum la TV ceva despre lovitura de stat a lui "Doctor Ponta", iar lui Crin Antonescu, celebru pentru engleza lui, îi recomandă în limba lui Shakespeare: Relax!