duminică, 21 decembrie 2014

Primii noștri colindători

Și-am plecat să colindăm, dom, dom să-nălțăm...

joi, 18 decembrie 2014

Musique

La minor de Bach
Aseară am mers la concert pentru Cristina Anghelescu, dar am descoperit cu încântare cât de bine sună muzica scrisă de Sigismund Toduță. Și mi-am amintit de Viorel Cosma spunând că suntem cunoscuți în lume cu George Enescu, dar ce păcat că nu-i știe lumea și pe Paul Constantinescu și Sigismund Toduță!
Și chiar așa e. Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde sună extraordinar - cu motive folclorice românești stilizate și ritmuri populare ușor de recunoscut, cu un dialog echilibrat între partidele de instrumente, cu scurte solo-uri și momente de unison care evidențiază linii melodice extrem de armonioase.

luni, 15 decembrie 2014

Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă

Pisica, adică berzele. Șoarecii, adică vrăbiuțele.
Cuibul de berze nu e deloc pustiu, cum te-ai aștepta să fie pe timp de iarnă. Aici și-au făcut căsuță vrăbiuțele.
Ieri-dimineață erau gureșe foc.

În zori, au asaltat călinul din fața ferestrei noastre, și uite-așa ne-am trezit în cor de ciripeli.
Când să ies eu să le trag în poză, și-au cam luat zborul.
Un' să fie? Un' să fie?
Uite-le în cuibul de berze!

În călin

În cuibul de berze

vineri, 12 decembrie 2014

Street performers











(Praga, noiembrie 2014)

duminică, 7 decembrie 2014

Lucrurile se schimbă

Era o vreme în care plecam dimineața devreme la lucru. Mă întâlneam de fiecare dată cu doamna de la scara E, își plimba cățelul mic, alb și creț, cu ham de un roșu care se asorta cu rujul puternic al stăpânei. Ne salutam, iar uneori mai schimbam și câteva amabilități.
Era o vreme în care trotuarul era curat și liber, iar eu ajungeam la lucru cu pantofii curați. Nu mă stropeam de noroi nici pe haine, pentru că pur și simplu nu era noroi. Uneori alergam să prind tramvaiul sau autobuzul.

Azi plec târziu, și nu mă mai întâlnesc cu doamna de la scara E. De fapt, nu mă întâlnesc cu nici un cunoscut - toți pleacă în zori la lucru, sau alții sunt deja pensionari și nu pleacă nicăieri dimineața târziu. (Și totuși, într-o zi, m-am întâlnit cu femeia care face curat la noi pe scară. Nu mai era cea zâmbitoare, pe care o știam. Până și femeia care face curat pe scară s-a schimbat, e alta - m-am gândit eu. Am salutat-o și mi-a răspuns vag. Am întrebat-o cîteva stupizenii - de genul, "sunteți nouă, în locul doamnei Maria?" - și mi-a răspuns tot vag, mai mult cu mormăieli decât cu vorbe articulate.)
Azi nu mai alerg după tramvai sau autobuz. La ce bun să te grăbești? Încotro?

*

T. îmi povestește râzând (și la finalul relatării râd și eu) că a avut ocazia să discute cu doamna X, cândva cântăreață de operă. Azi are un pic peste optzeci de ani.
- ...și mai cântați?
- Doar în baie.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

În pas șchiop

Fac chestii mecanic - merg la lucru pentru că trebuie să merg la lucru, citesc pentru că trebuie să citesc, fac curat pentru că trebuie să fac curat, mănânc pentru că trebuie să mănânc.
Ies din casă printr-un efort de voință, ca medicament împotriva stării pe care ți-o dă lipsa de sens.
O citesc pe Lola încercând să mă molipsesc de poftele ei, dar nu-mi iese.

Există în mine o prezență agasantă, cu care mă cert din când în când. Îmi spun că nu trebuie să mai beau cafea, dar fiecare dimineață începe cu uriașa cană cu buline bleu, pe care o am de la spital, și continuă la lucru cu cea verde, nu chiar la fel de pântecoasă, dar grăsuță și ea.
*
Pe fereastră văd acum cenușiu, pisicile sunt plictisite și tăcute, lumina e chioară, obiectele din jur și-au pierdut de mult timp orice urmă de veselie.
E liniște, se-aude doar ticăitul ceasului de masă.
Ușa e larg deschisă, și-n spatele ei, neinspirat poziționată, e oglinda. Globul de lumină din tavan, limba-soacrei pe pervaz, televizorul închis, partitura de jazz cu care-mi fac vânt când mi-e cald, cartea Hertei Muller, pe care am terminat-o ieri și care nu mi-a plăcut deloc, cana de cafea (desigur...), telefonul, ceasul de mână, folia de detralex și tubul de arthrostop, mandarinele de la moș nicolae, manualul gros de fotografie, acuarelele și creta colorată, icoana și tablouașul cu cer spălăcit și fântână cu cumpănă, cu ramă veche de o sută de ani.
Ah, da, și visul. Visul de azi-noapte... e încă în cameră. Vag, risipindu-se.
*
Din cei trei boboci de trandafir, n-a înflorit nici unul. Doi s-au sfrijit, iar pe-al treilea l-a decapitat Ilie.
Iar din semințele de busuioc, au răsărit doar două. Celelalte au apărut firav, după care s-au răzgândit și au dispărut.
Îmi amintesc aiurea că am scris cândva pe tablă, greșit, chocholat, iar profa de franceză a citit cu glas tare: șoșola, și toți copiii au râs.
Prin pereții de bloc, se-aude pendula Claudiei. E 9.


miercuri, 3 decembrie 2014

Sergiu Tuhuțiu


Îmi plac Liszt și Schumann, dar parcă mai aproape mi-e Chopin (eternă dispută cu T. - el, exact, interiorizat, cu măsură).
Chopin e tulburător, e extrem - când e trist, apăi e trist! Când apare o rază de soare, apăi e strălucitoare!

Surpriza serii a fost bisul: o Alla turca diferită de cea scrisă de Mozart.
Pianist pe care-l ascult pentru prima dată - foarte tehnic, fără efuziuni sentimentale, zâmbet cald.
Public foarte tânăr - cum povestea un domn în vârstă, în spatele meu, "sunt colegii și prietenii lui".
Afiș, fain. Și-mi plac și pozele de pe website-ul lui.


luni, 1 decembrie 2014

Cvartet: Gogol, Felix Alexa, Marius Manole și Alexander Bălănescu

Cu un decor minimalist, dar de mare efect (mi-a plăcut ușa cu gaura de cheie pe care puteai privi dintr-o parte sau alta, ori, la nevoie, o puteai astupa cu o bucățică de hârtie), cu muzică live (Alexander Bălănescu la vioară -  duble-coarde ferme pentru episoadele tragice, flageolete pentru cele lirice, pasaje repetate obsesiv etc.), cu un text genial de Gogol și cu o interpretare marca Marius Manole, piesa "Însemnările unui nebun" jucată la ArCuB a reușit să mă transpună total în lumea tristă-tristă, cu umor tragic, a unicului personaj din poveste - un funcționar anonim, obsedat de slujba lui măruntă, mistuit de dragostea secretă pentru fiica șefului, sfârșind-o ca rege al Spaniei în cămașă de forță.



La Lente

Meniul de la Lente (noi am fost la cel de pe Praporgescu) are un alt mod de prezentare - mă refer la cel de pe hârtie. Și, uite-așa, foarte distractiv, ne invită să-l desenăm pe prietenul din fața noastră, fără să ne luăm nici o clipă ochii de la el, deci fără să ne uităm deloc pe hârtie.
La final, ai voie să rupi foaia și s-o iei acasă.
Eu și Raluca ne-am desenat reciproc, după care ne-am răsplătit cu minunata supă Tomatina:

miercuri, 26 noiembrie 2014

Înserare

Stradă din Praga - 15 noiembrie 2014

marți, 25 noiembrie 2014

...

Hrănind porumbeii la Praga (16 noiembrie 2014)

marți, 11 noiembrie 2014

Mobilier DIY și covor gros de frunze





Nu-mi plac schimbările, mutările, perioadele de adaptare, tatonările ca să vezi cu cine rezonezi și cu cine nu... asta aș fi spus acum ceva timp (și, în general, cam așa este încă).
Pentru ca deodată să-mi pară că sunt aici de nu știu când.
Nu-mi plac multe chestii, dar îmi plac oamenii cu care îmi petrec ore întregi zilnic, și-mi mai place locșorul ăsta retras, descoperit din întâmplare.

joi, 6 noiembrie 2014

Clădire în București

(vizavi de BF) 
...după care o pisică neagră (semăna perfect cu Negresa mea - la fel de neagră, la fel de guralivă) mi-a tăiat calea

La "Templul soarelui"

De ținut minte, din bogatul meniu: oaie cu o mie de fire și tăiței de orez, prăjiți

luni, 3 noiembrie 2014

Primiți cu colindul?

În 368, două copile încep să cânte pițigăiat:
Deschide uuușa creștineeee...
Nu le văd, fetițele sunt undeva spre fundul autobuzului (care e aproape gol).
O doamnă mormăie a nemulțumire. Un domn intervine radical și salvator:
- Ia tăceți din gură! Hai, dați-vă jos!
Autobuzul tocmai oprise la Eroilor, copilele coboară.
În urma lor, un iureș de discuții: păi, ce? de-acum? nici n-am intrat în post! / fac repetiție sau cum? / pe vremea mea nu era așa... / da' de unde? că și la grădiniță au început să repete pentru Crăciun...

duminică, 2 noiembrie 2014

Cornulețe Prezident

La zi importantă, când, îmbrăcați de sărbătoare, am purces râuri-râuri spre secțiile de votare, cum altfel se puteau numi aceste cornulețe, încercate pentru prima oară?

Aluatul este simplu de făcut - cred că e cea mai ușoară rețetă de care am dat vreodată.
Zice așa:
150 g făină (sau mai multă un pic, cât cere aluatul, ca să devină modelabil)
150 g unt
7 linguri de bere
1 gălbenuș de ou
Se amestecă totul foarte bine. Aluatul se lasă la frigider o jumătate de oră-o oră.

Aluatul nu are deloc zahăr, deci umplutura poate fi orice:
- prosciutto crudo (cele mai bune!!!)
- carne tocată
- brânză dulce cu stafide
- Finetti sau Nutella
- brânză sărată
- brânză sărată și spanac sau praz
- mere


Eu am ales varianta cu mere. La cantitățile de ingrediente pentru aluat de mai sus, sunt necesare două mere de mărime medie. Date pe răzătoare (cu tot cu coajă), amestecate cu două linguri de zahăr tos și două pliculețe de zahăr vanilat.
Am întins două cercuri de aluat, pe care le-am tăiat ca pe pizza, în opt triunghiuri (deci, în total, mi-au ieșit 16 cornulețe). (Se pliază capetele către interior, pentru ca umplutura să nu se scurgă în tavă.)
Am bătut bine albușul și am uns cornulețele. În cuptorul încins, circa 20 de minute.

Datorită berii, aluatul este foarte fraged
___________________________________________
Am luat rețeta de pe Paprika.
Am făcut și câteva fotografii, utile mai ales ca să știm cum să împachetăm cornulețele:


luni, 27 octombrie 2014

Pfui, ce weekend!!!

Avertizările meteo au fost de tot râsul.
Vineri nu s-a știut nimic despre ce va fi în weekend. Altminteri, nu ne-am fi făcut planuri legate de grădină. Dacă nici de pe o zi pe alta nu poți afla cum va fi vremea...

Iar în weekend, a fost și mai și: avertizările erau prelungite la câteva ore, iar și iar. Ba chiar un prezentator meteo (de la B1 TV, cred) a fost chiar simpatic, a zis ceva de genul: "Văd că acum ninge, să vedem ce va mai fi."

Iar acasă, surpriză! Pană de curent! Care, la fel, s-a prelungit până la ora 16, apoi până la 18, apoi până la 22.30-23.30. Operatorul care răspundea într-un târziu la telefon se scuza că nu el e de vină, degeaba îi explicai că tu nu vorbești cu el, ci cu ENEL, și că vrei să afli cam când se rezolvă totuși toată tărășenia.



ieri, la prânz, spre casă

miercuri, 22 octombrie 2014

Vă place tango?

Mie, da.
Mi-a plăcut foarte mult vocea Analiei Selis - un ambitus mare, voce plină și colorată, cântă curat, fără să pară că face efort, deşi cântecele nu-s uşoare deloc.
Turneul Vă place tango? s-a încheiat la Bucureşti, cu spectacolul de la Sala Radio.
La violoncel, Răzvan Suma (soţul argentiniancei). La chitară, Julio Santillan.



luni, 20 octombrie 2014

Iac-aşa!

În 368, îi ofer locul unei băbuţe cocârjate, în baston. Îmi răspunde cu glas piţigăiat:
- Nu, drăguţă! Am cerut eu locul?

Şi iar e luni

Zi tare faină, la acest mijloc de octombrie.
E soare şi cald. Poate de-aia-s tot adormită.
Ajung şi, din fericire, Olga a făcut cafea. Îmi pun o cană mare, cu puţin lapte.
Mă simt ca un roboţel. Mă aşez la birou.
Nu-mi trece prin cap nici un gând serios.
E ora 11.07.

vineri, 17 octombrie 2014

Aseară, la Muzeul Enescu

Bach, Vivaldi, Chopin, Liszt, Porumbescu... şi câţiva mici muzicieni care şi-au depăşit emoţiile şi au cântat extraordinar de frumos.

Ştefan Aprodu (clasa a V-a) şi Dragoş Ruşanu (clasa a III-a) în dublul de Vivaldi

miercuri, 15 octombrie 2014

Vioara lui Enescu

Gabriel Croitoru şi Horia Mihail: Mozart, Beethoven, Lekeu şi Kreisler
Final cu elevii de la Lipatti şi Enescu
După ce au cântat Şostakovici

Sala pliiiiiină

Scovârgilă

Sâmbătă am stat până târziu în noapte la foc de tabără. Surprinzător, capriciosul Scovo mi s-a suit prieteneşte în poală şi acolo a încremenit. Ba chiar a tors. Când îl mângâiam cum nu-i convine, scotea câte-un chirăit semiameninţător şi ştiam că trebuie să mă opresc.:)

marți, 14 octombrie 2014

luni, 13 octombrie 2014

Samoilă





Gânduri într-o dimineaţă de luni

Plimbarea asta periodică între două case e ba plăcută, ba obositoare, ba nesuferită, ba entuziasmantă, ba plictisitoare, ba o corvoadă, ba un privilegiu. Sau un amestec din 2-3 asemenea ingrediente, ori mai multe, ori cine mai ştie cum.
Şi când ambele locuri sunt în reamenajare, zugrăvit, reparat... chiar totul e dat peste cap.
Nu mă adaptez uşor. Nu sunt eficientă la treabă - nu pentru că m-aş pierde în detalii, deloc, ci doar pentru că fac totul într-un ritm parcă prea lent, şi-mi reproşez chestia asta fără să reuşesc s-o schimb definitiv, doar mă impulsionez când îmi aduc aminte, şi-ncep să zbârnâi, şi alertez, alertez ritmul, pentru ca după o oră, sau două, sau trei, să mă trezesc mişcându-mă din nou de parc-aş contempla fiecare obiect înainte de a-l atinge.
Şi nu există nici un avantaj în modul ăsta de a rezolva una, alta.
Şi-mi pare că-n ultima vreme aleg soluţii tot mai proaste, mai complicate, că-n loc să creez spaţiu, îl aglomerez, în loc să fac ordine, complic, în loc să folosesc bine timpul, îl pierd.
Şi când treburile mai depind şi de alţii, situaţia e catastrofală - lucrul trenează, uneori iese prost, alteori iese doar semiprost, dar niciodată cum ar trebui, cum ţi-ai închipuit, cum ai plănuit.
Şi uite-aşa... 

vineri, 10 octombrie 2014

Le Corbusier

Fichier:Chapelle Notre-Dame-du-Haut.jpg
Notre Dame du Haut (sursa foto: aici)

miercuri, 8 octombrie 2014