miercuri, 19 martie 2014

Mathea din 368 şi Epsilon de la Piaţa Romană

În autobuz, pe uşa din faţă, se urcă greu-greu o bătrână. E clar, fusese la piaţă - o pungă de mere şi două legături de sunătoare uscată.
Înaintează bâjbâind pe culoar. Un tânăr îi oferă locul. Bătrânei îi ia cam o staţie să se aşeze. Când îi dau punga de mere, simt cât de reci îi sunt degetele. (Circulaţia periferică! Tarosin... şi traseul deja previzibil al memoriei duce către doamna Zidăroiu, compania octogenară a adolescenţei mele.)
Nu stă prea mult, că trebuie să coboare. Pricăjită, uscată, o umbră.
E aceeaşi Mathea care se teme de moarte şi încearcă să se înveţe cu gândul trecerii în nefiinţă.

Ne dorim viaţă lungă.
De la naştere, pe parcursul vieţii, e urarea pe care ne-o facem cu toţii unii altora.
Sunt tentată să spun că bătrâneţea e totuşi urâtă. Pensia nu ajunge, bolile se înmulţesc şi se cronicizează, singurătatea dă târcoale. Şi totuşi ne dorim să trăim cât mai mult. Şi iar e bun aici bancul lui Woody Allen, cu viaţa care, după ce că e urâtă, mai e şi scurtă.
Sunt sigură că şi bătrâna din 368 are planuri de viitor. Mâine are de gând să facă o mămăliguţă cu brânză de vaci. Iar pe termen lung, în vară, aşteaptă vizita copilului din America.

Trece pe lângă mine, spre uşa din faţă. Mă abţin să nu mă uit după ea.
Pe uşa de la mijloc tocmai a urcat o altă Mathea - cu păr alb, slabă şi cu baston.

***

La Piaţa Romană, Epsilon, matinal, nu se hotărăşte dacă să câştige un ban cu vioara sau cântarul?
Până scot eu aparatul foto, el deja îşi strânsese scripca.
Fundalul... cum nu se poate mai potrivit cu viaţa lui.