duminică, 2 martie 2014

Tradiţia mărţişorului

Tradiţia mărţişorului este specifică spaţiului carpatic şi zonelor învecinate şi datează încă din epoca precreştină, când marca începutul anului nou agrar.
Ritualul mărţişorului este strâns legat de legenda Babei Dochia. Se spune că Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă, Baba şi-a trimis fiica la râu să îi spele o haină foarte murdară şi i-a poruncit să o facă albă ca zăpada. Dar, pe măsură ce fata o spăla, haina devenea şi mai neagră. Îngheţată şi disperată, fata a început să plângă.
Atunci a apărut Mărţişor şi i-a oferit fetei o floare magică, după care i-a spus să se întoarcă acasă. Când a ajuns, haina era imaculată, iar floarea roşie pe care o purta în păr a făcut-o pe Babă să creadă că a venit primăvara. Ea şi-a luat atunci turma de oi şi a început să urce muntele. Pe măsură ce urca, vremea se făcea tot mai frumoasă, iar Baba Dochia a început să renunţe treptat la hainele cu care era îmbrăcată.
Când a ajuns în vârf însă, vremea frumoasă s-a transformat în viscol. Atunci a venit Mărţişor şi i-a zis Babei: "Vezi ce rău este să stai în frig şi umezeală? Nu ţi-ai trimis tu fiica să îţi spele haina în râul îngheţat?"
 Baba Dochia a rămas pe munte, iar gerul i-a transformat oile în stane de piatră.
Se spune că, de atunci, mărţişorul reprezintă lupta dintre bine şi rău, dintre vară şi iarnă.
Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept.
Martisorul se purta de la 1 martie până când se arătau semnele primăverii, când era legat de ramurile unui copac ce urma să înflorească.

Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe Pământ, fiecare creaţie a Sa a beneficiat de culoare. Deoarece zăpada este pretutindeni, a lăsat-o să-şi caute singură culoarea. Prima dată, ea s-a rugat de iarbă să-i dea din verdele ei frumos, însă a fost refuzată. Apoi a luat la rând toate florile pământului, cerând un strop de culoare, de la trandafirul roşu, de la viorea, râvnind chiar la galbenul florii-soarelui, dar niciuna nu a vrut. Tristă şi amărâtă, zăpada şi-a povestit necazul ghiocelului. Înduioşat de soarta zăpezii, acesta i-a spus că va împărţi bucuros cu ea albul său, dacă va dori. Omătul a primit cu bucurie darul ghiocelului. De atunci, zăpada poartă veşmântul alb şi, drept recunoştinţă, îl lasă pe ghiocel să-şi facă apariţia primăvara din mantia sa friguroasă.

***
Legenda Babei Dochia, este unul dintre cele mai importante mituri româneşti. De-a lungul timpului, în România, s-au păstrat mai multe variante despre zilele Dochiei, al cărei nume pare că provine din calendarul bizantin.
Una dintre variante are la baza mitul „Traian şi Dochia”. Se spune că Traian, cuceritorul Daciei, s-a îndrăgostit de fata lui Decebal, Dochia, dar că ea nu-i împărtăşea dragostea. Astfel, ea este nevoită să se ascundă în munţi pentru a se ascunde de Traian. Şi, cu ajutorul Maicii Domnului, ea s-ar fi transformat într-o bătrână care îngrijea oi.
O altă legendă despre Baba Dochia este aceea că ar fi existat o păstoriţă care avea 20 de oi şi care a fost transformată în stană de piatră pentru că a sfidat intemperiile declanşate de zeul Gebeleizis, stăpânul stihiilor naturii la daci.
O a treia legendă spune că Baba Dochia era o femeie bătrână, rea şi cicălitoare, care voia să scape de nora ei punând-o la tot felul de încercări imposibil de trecut. Într-o zi, a trimis-o să spele la râu lâna cea albă, până ce aceasta se înnegreşte. Biata noră, nereuşind să îndeplinească porunca soacrei, a izbucnit în plâns şi atunci şi-au făcut apariţia lângă ea Dumnezeu şi Sfântul Petru, care, ascultându-i povestea, i-au înnegrit lâna. Soacra, văzând că nora vine cu lâna neagră, s-a gândit să-i dea iar o caznă, la fel de grea, şi a trimis-o înapoi, să o spele din nou şi să o facă albă la loc. Nu i-a fost chip fetei să reuşească, şi iar s-a pus pe plâns. Şi din nou s-au arătat cei doi, Dumnezeu şi Sfântul Petru, dar de data asta nu i-au făcut lâna iar albă, ci au trimis fata să culeagă flori şi fragi pe care să-i dăruiască apoi soacrei. Baba, văzând florile şi fragii, a uitat de lână şi a crezut că a venit primăvara. Astfel, şi-a luat oile şi pe fiul său, Dragobete, şi-au plecat la munte. S-a îmbrăcat cu 9 cojoace (zilele Dochiei), de care s-a lepădat treptat pe parcursul căltoriei. După 9 zile, în urma unui îngheţ, se spune că Baba Dochia s-a transformat în stană de piatră, împreună cu oile ei.
Veridicitatea legendei Babei Dochia se sprijină pe rocile din munţii Ceahlăului, o mărturie incontestabilă a acestui mit românesc.

(primit de 1 Martie, de la Gabi)