miercuri, 12 martie 2014

Uitucenii

Mă gândesc acum: iar nu am descărcat pozele cu tipii care cărau buchete-buchete de flori, pe 10 martie, în zori. I-am văzut la metrou, erau o imagine faină, care echilibra cumva realitatea - cu vreo trei zile înainte, în vagon, tot rândul de scaune era ocupat de bărbaţi, iar femeile stăteau în picioare, aliniate în faţa lor. Aş fi făcut atunci o poză, dovada cavalerismului muribund.

Şi-n clipa următoare, în dimineaţa asta, îmi amintesc că of, da, mi-am uitat telefonul în sertar la birou.

*

Sâmbătă, după curs, am fost la oareşcari cumpărături. Printre altele, ca buni creştini ce suntem, am luat două pungi de mucenici. Pe seară, a venit preotul prin toate casele - ritualul nu e deloc lipsit de emoţie.
Duminică dimineaţă m-am luat cu treabă, cu plecarea Maricuţei... pe seară, când încep ştirile, îmi amintesc şi eu că n-am făcut mucenicii. Sar iute la bucătărie şi, într-o jumătate de oră, mucenicii sunt gata.
Cu farfuria plină dinaintea mea, mă uit la James Bond-ul cu uimitorii Daniel Craig şi Mads Mikkelsen şi iubita mea de Judy Dench (Casino Royale - noi de ce nu putem face filme de acţiune atât de mişto, chit că-s aşa lipsite de substanţă şi mizează doar pe farmecul protagoniştilor şi pe întorsături de situaţie ca-n basme?).

Pendulez între două lumi şi nu mă pot instala corect în nici una din ele.

*

Pe 10 martie l-am sunat pe C. să-i urez la muţi ani.
Mai întâi, nu mi-a răspuns. M-am gândit că iar începem...
Dar nu, acasă, l-am mai sunat o dată. Şi am vorbit.
Mi-a spus că e acasă din 28 februarie. Mi-a părut rău pe moment că nu m-a anunţat şi pe mine că s-a întors  (ultima dată vorbiserăm pe 4 februarie, când l-am sunat să-l felicit pentru ziua soţiei).
Dau la o parte gândurile triste când aud la tv că vor fi zile calde şi frumoase. Nu-mi stăpânesc impulsul entuziast să-i trimit un sms, ceva de genul: va fi cald, venim şi noi în we la G., încă o dată la mulţi ani!
Ca-n ultima vreme, nu-mi răspunde nimic. Ceea ce mă aduce iar cu picioarele pe pământ.
Uitasem...
Telefoanele, sms-urile fără răspunsul lui, din ultimii vreo doi ani...

G. îmi scrie într-o discuţie generală despre copii: Ce este inauntru pus de mama natura nu poti schimba nici daca te dai peste cap.
Şi totuşi nu pare să fie aşa. Viaţa e cu mult mai complicată de-atât. Nu e nici aşa, nici altfel. E întotdeauna aleatoriu. Nu ştii la ce să te aştepţi. E mereu o surpriză.