joi, 31 decembrie 2015

Iz de copilărie


La revedere, 2015! Bine-ai venit, 2016!

- Cornelică face revelionul acasă. Încă strănută.  Dar arată bine. I s-a mai curățat şi blănița.
- În seara asta au venit copiii cu buhaiul.
- E un ger de crapă pietrele.
- Ultime impresii de final de an? Căldură şi frig, Pishinger şi prăjitură turnată cu mere, sarmale şi cârnați, whisky şi şampanie, bomboane de pom şi bradul împodobit, pisici fericite, Vali tăind lemne cu o perseverență remarcabilă, colindători, sms-uri, cafea, Atwood, filme, urări, pupături. ☺

- În anul care vine îmi doresc să avem o familie sănătoasă, mai înțelegătoare şi mai empatică, să fim cu toții mai buni şi mai altruişti, să ne îmblânzim orgoliile. Să merg la Roma şi la Huniazi. Să fac fotografii mai frumoase, să citesc mai mult, să mă văd mai des cu prietenii, să merg la mai multe concerte. Să am o grădină frumoasă.

miercuri, 30 decembrie 2015

La ceai cu Nikolai*

Ne-am adunat în salonul de peruzea
Şi ne-am așezat pe fotelurile de catifea.
Gazda a pus pe farfurii de porțelan sidefat
Biscuiți rotunzi cu ghimbir şi fursecuri cu rahat,
Prăjiturele cu creme colorate şi migdale
Şi multe alte mici zaharicale.
Şi ne-a oferit şi fondante roz şi fistichii.
Iar din cești fine am sorbit ceaiuri trandafirii.
Nikolai ne-a povestit - a câta oară? - despre părinți:
Nikulina și Pavel, înălțați în 2008 la cei sfinți.
Am ascultat cu toții şi, pomenindu-L pe Domnul, ne-am închinat,
Iar unii dintre noi, pe furiş, am mai şi lăcrimat.
Cei bătrâni ne-am gândit muți la propria moarte
Şi la viața noastră scursă așa iute cine ştie unde, departe.
Pe urmă am mai povestit şi altele, câte ceva, fiecare,
În general, despre popi, parastase, certuri între frați şi împăcare.
La sfârşit,  ne-am strâns mâinile şi ne-am îmbrățişat,
Ne-am tras şoşonii peste pantofii de lac şi-am plecat.
_____________
* Inspirată
   Dintr-o întâmplare adevărată.

Scovergi

Prin gerul sticlos, tanti vine la noi cu scovergi calde.
Înduioșător!
Stăm la o cafea şi-mi povestește.  După un sfert de ceas se ridică brusc:
- Am lăsat pâinea la dospit...

marți, 29 decembrie 2015

Ce imagine!

E ceață. Cenușiu. Urât.
Mașina trecând. Lent. La geamul din spate, fețişoara lui Laur. Întoarsă cu totul spre noi. Căutând.
Contururi neclare. Doar ochișorii înfigându-se în mine. Şi sufletul meu fâlfâind ca aripile unei păsări.
(Nici regizată cu cea mai mare atenție, scena nu ar fi putut ieși mai autentic dramatică.)
Şi mi-a venit în minte un poem de Tagore.
Inima mea, pasăre...

luni, 28 decembrie 2015

Oameni gospodari, nu jucărie!

Sunt încântată de treburile bărbătești!  Aşa că m-am amestecat şi eu - am ținut de lemn, iar T. a tăiat cu drujba.  Apoi am făcut o incursiune rapidă la supermarket. Printre beri, apă, păine, pere şi kapia, a încăput şi o stea mare de lemn, care mi-a plăcut de la prima vedere - iar când am mai aflat şi că e la reduceri, am adjudecat-o fără drept de apel. De la Mme J. mi-am luat o pătură în carouri, cu franjuri. Pentru mine.
Īnapoi acasă, după ce de dimineață mă dădusem bărbată, mi-am pus şorțul de bucătărie. Deşi frigiderul geme de cărnuri de porc (sub diverse forme), primite de la vecine şi rude, cantități care ne depășesc puterile (nici nu le mai putem privi, darămite mânca), ne-am hotărât să ne răsfățăm cu fish fingers şi salată verde. Iar la desert, cremşnitul meu semiratat (în sensul că e gustos, dar, vai, ce nearătos! căci nu se taie deloc frumos ☺).
Vacanța zboară! Of! ☺

Nepoții mi-au spus că-mi întorc vizita. Dar mi-e tot mai clar că nu voi încăpea în programul lor.
Va trebui să mă las bătută.
Azi am nimerit peste niște versuri în care am regăsit o anume stare actuală - mi-e milă să-mi amintesc unele lucruri, dar îmi şi pare rău să n-o fac.

duminică, 27 decembrie 2015

Haiku de decembrie

Iarnă cu soare,
Salcâmii plâng doborâți.
Soră, suflet, dor.

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Convieţuire paşnică



Georgică

Huzureşte... căldurică, mâncărică

Primiți cu Steaua? Dar cu Capra?

Ieri: Cami,  Ana şi Ştefan. Cântă, primesc mulțumirile gazdei şi pornesc spre poartă.
- 32.
- 33!
- A, da.
Apoi, îmi explică toți vorbind unul peste celălalt că Ştefan e casierul, dar se încurcă întruna la socoteli. În favoarea lui.



Azi:


joi, 24 decembrie 2015

Crăciun cu bucurii pentru copii

Le mulțumim prietenilor noștri care ne-au dat hăinuțe (majoritatea împărțite la început de decembrie, dar și acum) și jucării: Gabi şi Werner, Erjona şi Andreas, Lili şi Domi, Ela, Teodora şi Mihai, Martalaia, Edi şi Alexe. Acestea au ajuns la Alex, Alin şi Maria, Deni, Adiță, Georgi şi Alexandra, Adelin, Laur şi Bogdan.
Crăciun fericit!


Călătorului îi şade bine cu drumul

Una dintre cele mai râvnite ocupații: musafir
*

Olga, vajnicul paznic al cimitirului Bora

*

Mānāstirea Sfinţii Voievozi 

Cu pisicul Cornel la doftor

În timp ce așteptam,  mi-au fugit ochii pe o plăcuță pe care scria:
"Dă-mi Doamne puterea să fiu omul pe care câinele meu crede că sunt. "

"Pe care" ăsta dă mari bătăi de cap. ☺

Moş Ajun

E beznă.
Străzile răsună de urările copiilor la ferestrele gazdelor:
- Bună dimineaaaaața la Moş Ajun!
Nuci, mere, covrigi...
Ce bucurie!!!

E o lună superbă. N-am reușit s-o prind în foto.
T. mă îndeamnă să ies cu trepiedul. ☺

miercuri, 23 decembrie 2015

Crăciun ca-n Seychelles

Printre pregătiri - căci aici e musai să faci "de toate" - admirăm trandafirii în soare.


luni, 21 decembrie 2015

Studiez, studiez

Mă pregătesc intens de colindat. Am nevoie să beau ou crud, ca să-mi dreg vocea... :)

Zile de joacă


Copiii au luat vacanță. Ulița răsună de larma pe care o fac. Se joacă de-a v-ați ascunselea.
Am stat toată ziua afară - Vali se scuză pentru că m-a afumat, dar îi răspund că nu m-a deranjat cu nimic. Eu, lucrând în grădină și făcând coronițe, am impresia de primăvară... Iar fumul vine la țanc, face parte din recuzita obligatorie. Păi, nu? :)

La un moment dat, sună telefonul. Georgi îmi spune cu glăsciorul ei cristalin:
- Uitați-vă spre casa lu' tanti Frusina, ca să mă vedeți.
- Nu știu cine e tanti Frusina...
- Spre Alex! Așa... și acum mai la dreapta... Hahaha!
În sfârșit, o zăresc în depărtare. Îmi face cu mâna și țopăie.
Îi fac și eu cu mâna și râd. Ne spunem la revedere la telefon. :)

De câteva zile îi tot aștept pe nepoți la mine...

duminică, 20 decembrie 2015

sâmbătă, 19 decembrie 2015

vineri, 18 decembrie 2015

Gata, mă mut la Telekom!

Într-o seară așa de importantă pentru nație, nu avem cablu. Ce țară, dom'le! Ce bobor răbdător! Ce furnizor de cablu de doi bani!
Aşa se explică liniştea din casă.
Cornelică-cel-făr'-de-musteți doarme colac pe fotel. Ducesa e şi ea cumințică.
Cactusul plantat ieri stă mut pe masă.
Iar eu citesc "Asasinul orb".
Hmmm...

P.S. La fix a revenit cablul, ca să văd Vama Veche. ☺

Aventurile lui Cornelică



De când a venit pe lume, pisicelul ăsta are ghinion împletit cu noroc.
Cineva l-a abandonat la noi în curte, iar el, pisicandru, era tare speriat. De-asta, la început, îi spuneam Speriatu. Nu stătea să punem mâna pe el. Fura mâncărică și fugea ghiulea.
Eram tare intrigați: nu ni se mai întâmplase să nu reușim să îmblânzim un pisicuț.

Iarna trecută, Speriatu a răcit atât de tare, că nu s-a mai putut scula de jos. Zăcea... și avea o privire care-ți sfâșia sufletul: de ființă suferindă... Și niște ochișori verzi cum nu am mai văzut la pisici.
T. l-a dus la veterinar. Pentru că Speriatu era foarte grav bolnav, veterinarul ne-a spus că nu are nici o șansă dacă nu îl reține la cabinet - avea nevoie de oxigen, antibiotice și altele.
Și așa s-a făcut bine - Speriatu a rămas câteva zile la veterinar, unde a fost foarte bine îngrijit. Întors acasă, era parcă alt pisic. Lipicios, drăgăstos, blând.
Nemaifiind speriat, i-am schimbat numele: Cornelică.

Din păcate, în iarna asta nu-i merge foarte bine. Frigul nu-i priește. E pricăjit, jigărit, tușește.
T. l-a dus din nou la veterinar. Cornelică are bronșită cronică. Are nevoie de tratament, așa că între Crăciun și revelion va sta din nou câteva zile internat la veterinar.
Până atunci, l-am alintat cât am putut mai bine: căldurică, mâncărică bună.
Dar...

Dimineață, Cornelică a prins un moment și a intrat în sobă - pesemne l-a ademenit cenușa caldă.
Nimeni nu a observat.
Când a fost aprins focul, din străfundurile sobei a țâșnit Cornelică. Din fericire, a ieșit înainte ca focul să se întețească. A scăpat oarecum ușor: cu mustățile arse și cu blănița pârlită pe o parte.
L-am verificat cu de-amănuntul - nu are nici o rană.
O să-i fie greu o vreme, fără mustăți. Dar... deh!
De-acum, învățare de minte: toată lumea - și pisicanii, și gospodari - atenție maximă la sobă și foc!

joi, 17 decembrie 2015

Senzații tari

Tanti Oana a tăiat azi porcul. Ne-a rugat pe mine și pe încă  o vecină s-o ajutăm la diverse treburi ușoare. Am avut o strângere de inimă când a fost tranșat porcul - dar până la urmă am băut o vişinată şi m-am înveselit.
Pomana porcului a fost un deliciu: friptură, mămăligă, gogoșari acri, voie bună şi... un pic de bârfă benignă.

La final, eu şi Alin am făcut un campionat de "Nu te supăra, frate!"



Înserare


miercuri, 16 decembrie 2015

luni, 14 decembrie 2015

Ca lunea

- Am făcut pentru prima dată prăjitură cu foi de napolitane şi cremă de caramel... super!
- Nu mă pricep (şi nu-mi place) să şterg geamuri - merge greu şi rămân urme ☺
- Azi, afară, soare... unde-i neaua de Sărbători?

duminică, 13 decembrie 2015

Singur(ă) acasă


Decembrie?

Aseară am gătit bradul,  iar azi am cules gălbenele din grădină.


sâmbătă, 12 decembrie 2015

vineri, 11 decembrie 2015

Aventuri cotidiene

Stăm cu zecile de minute în stație la treişaişopt. Aseară, când a venit autobuzul, un tip extrem de nervos mai-mai să-l linşeze pe şofer. Noroc că omul s-a baricadat în cabină. De unde, simțindu-se la adăpost, a-nceput să-l bălăcărească pe călătorul-inamic:
- Du-te dracu', țăranule! Fir-ai al dracului de nenorocit!
La care călătorul mi ți l-a luat pe şofer la cele mai porcoase măscări pe care le-au auzit vreodată urechile mele. Toată nebunia, cu sonorul la maximum, a ținut până la Sala Palatului, unde nevricosul s-a scoborât. Şi a urcat o doamnă, care a început să vocifereze, e drept, mult mai elegant:
- E posibil, dom'le, să stăm o juma' de oră în stație? Vă bateți joc de călători! Ar trebui să nu mai plătească nimeni bilet! Se poate așa ceva?
Etc. etc. etc.
*
Acum, la Romană, lume multă în stație. Ne uităm cu toții în zare, plini de speranță. Cum treişaişoptu' nu se-arată, lumea, la necaz comun, începe să se împrietenească. Se fac grupuri-grupuri de discuții, de la RATB se divaghează la Ponta, calul troian de Johannis (asta cu_calul troian mi-a plăcut nespus), Ceauşescu şi patriotismul veritabil, beculețele de Crăciun, mai urâte ca niciodată şi așa mai departe.
În hărmălaia generală, o mamă cu un ghiozdănel în mână își dă seama că şi-a pierdut copilul. Se precipită printre oameni, țipând:
- Ştefaaan!!! Ştefaaan!!! Ştefaaan!!!
Îl găsește. Ştefan obosise şi se așezase pe un glob de-ăla de piatră, care mărginește ornamental trotuarul, şi mânca_covrig. Mama îl smuceşte, îi arată palma:
- Să nu-mi mai dai emoții așa!!!
Sosesc în stație 226, 168, 368. Se sparg găștile, ne triem după nevoie şi ne înghesuim la uşi.

Autobuzul cel de toate zilele

De dimineaţă, un bătrânel şade blând drept în uşa din faţă a treişaişoptului. Un concitadin cam de-un leat cu el îl interoghează politicos:
- Coborâţi la prima?
La care bătrânelul numărul unu se înfoaie şi începe să elucubreze:
- Bineînţeles că cobor la prima! Nu se vede? Altfel mai stăteam în uşă? Sunt om bătrân... Numai tinerii stau în uşă fără să coboare!
Văzând că nimeni n-are chef să se ia la trântă cu el, adaugă împăciuitor:
- Ce dracu, dom'le, suntem oameni serioşi, în vârstă...

Să dai cu fesul de pământ și mai multe nu!

M-am înscris și eu la un concurs de plante, pe FB, într-un grup oarecare. Regulamentul zicea că astă-seară la 9 se face tragerea la sorți și se publică numele celui care a câștigat.

Și vine adminul concursului și zice: "Au câștigat X și Y, pentru că au cele mai multe Like-uri, la egalitate."

Mă bag și eu în seamă și zic: "Păi, nu era cu tragere la sorți? Că așa zice la regulament" (regulamentul fiind în continuare publicat în fruntea postărilor intrate în concurs).

Primesc două răspunsuri:
1. Adminul: "Nu mai am încredere în tragerile la sorți, că poți să le faci până iese câștigător cine vrei tu. Așa că m-am gândit că e mai bine să dăm premiul după numărul de Like-uri."
(Ocazie cu care mă mai uit o dată în regulamentul concursului și iar citesc negru pe alb: "Castigatorul se va alege prin tragere la sorti la finalul etapei.")

2. Unul dintre câștigători îmi lasă mesaj, ceva de genul: "Carmen, dacă vrei, îți cedez premiul meu! Vorbesc serios! Eu nu pentru premiu am participat, ia-l tu, nu e nici o problemă!"

joi, 10 decembrie 2015

Campania de strâns jucării pentru copiii de la țară

După campania de strâns hăinuțe pentru copiii de la Grădi şi pentru care mulțumim mult pentru generozitate lui Gabi şi Werner,  Elei şi lui Mihai, Lilianei şi lui Domi, urmează JUCĂRIILE!
De data asta,  mulțumirile se îndreaptă către Teodora, care a renunțat la multe dintre lucrurile ei drăguțe, trimițându-le unor copii mai mici decât ea.


marți, 8 decembrie 2015

Sunt un negustor cinstit

Circul cotidian cu RATB-ul şi am abonament pe toate liniile.
Vineri mi-a expirat abonamentul şi, în loc să-l prelungesc, m-am gândit eu aşa... gospodăreşte... că, pentru cele 5 zile în care mai circul până la concediu, mai bine încarc portofelul electronic şi bifez cardul la urcarea în vehicul. Numai că...
Azi, coborând la Piaţa Romană, am o revelaţie: din pricină de reflexul abonamentului, ieri şi azi am circulat senină, fără să bifez cardul, înşelând astfel RATB-ul, statul român şi chiar pe contemporanii mei care plătesc cinstit transportul.

P.S. La rondul cu "De Crăciun ne-am luat porţia de libertate" îmi sare-n faţă o mamaie care mă întreabă politicos-plângăcios dacă pot s-o ajut şi pe ea cu un leuţ. Cu gândul la infracţiunile comise repetat, mă scobesc penitent de mărunt în portofel şi-i dau cele două bancnote de 1 leu pe care le mai aveam.

luni, 7 decembrie 2015

Spovedanie

După ce săptămâna trecută m-am lăudat cu surle şi dobe la îngăduitorii mei colegi C. şi O. că mănânc numai ce trebuie (înţeleagă-se prin asta abstinenţa de la prăjeli, pâineturi, sosuri făinoase, prăjituroaie şi alte asemenea vinovăţii), în dimineaţa asta scoase belzebut în calea-mi chioşcul de covrigi şi patiserii (pe care, în hotărârea mea haiducească de a face dreptate sănătăţii şi sulietei mele, nu-l mai vedeam de trei zile-ncoace, adică vineri mergând spre editură şi sâmbătă şi duminică, atunci când, desigur, am avut liber). Dau să trec mai departe cu maximă nepăsare, dar o aromă îmbietoare de pâine caldă mă ia de nas ca pe lupul flămând din desene animate şi mă poartă fix în faţa vânzătoarei, cu bancnota de 1 leu pregătită nici-eu-nu-ştiu-când, întinsă decisiv pe ferestruica dincolo de care tronau tăvile cu minuni: ştrudele fel şi fel, merdenele arămii aburinde, covrigi cât roata carului cu toate seminţele lumii, bucăţi de pizza uriaşe cât continentul Europii şi multe, multe altele asemenea bunătăţi nemaivăzute.
- Un covrig cu mac, vă rog, bâigui eu cu sfiiciune, făcând cu ultime rămăşiţe de voinţă o alegere cumpătată.
Fac doi-trei paşi şi, în ciuda vinovăţiei care-mi amăra sufletul, scot covrigul din pungă, să-l gust. Deh, cât e cald... Muşc o dată - cu prefăcută lipsă de poftă - din irezistibila parte crocantă cu mac şi numa' ce văd că din covrig se desprinde o bucăţică şi pică pe trotuar. Într-o clipită, se adună vreo trei porumbei vădit înfometaţi. Miloasă cum sunt, încep să fărâm bucăţele-bucăţele din covrig şi să le arunc păsăretului. Care... se înmulţea, şi se înmulţea, şi se înmulţea. Fărâm ce fărâm şi-mi dau seama că isprăvesc covrigul. Întorc spatele gloatei de porumbei pe care am aţâţat-o cam degeaba, că tot cu burta goală îi las în urma mea, fac cocoloş punga de hârtie în care mai zac pe fund doar vreo două semincioare de mac şi o arunc conştiincioasă şi educată la coşul de gunoi. Plec apoi în imaginar pas de ştrengar spre editură, bucuroasă că, ajutată de destin, am evitat catastrofa ingurgitării covrigului.


- Mergem azi la masă? mă ispiteşte O. cinci minute mai târziu, când ajung la editură.
- Mdaaa, dar să vedem ce are... nu ştiu dacă-mi iau ceva. Adică să nu fie prăjeli, chestii cu pâine, sosuri făinoase..., mă dau eu fiţoasă.

duminică, 6 decembrie 2015

De Sf. Nicolae, la MȚR


(foto: T.)

Moș Nicolae


găina mea de gresie :)



bol pentru mămăligă


sâmbătă, 5 decembrie 2015

Cuțica dormind


Târgul de Moș Nicolae de la MȚR







Soarele rotund și palid

Chiajna, azi (mergând în vizită la Aurelia)

miercuri, 2 decembrie 2015

Chestii vintage

Am eu o taină cu Olga: îi tot povestesc câte chestii vintage mişto aruncă lumea la gunoi, în fața porții, pe Căderea Bastiliei. Şi ea mereu îmi zice:
- Păi, dacă era ceva mişto şi era aruncat, de ce nu l-ai luat?
Odată, am dat de un fel de damigeană foarte mişto ornamentată, ar fi mers de vas de flori în grădină. Îi povestesc cu năduf Olgăi, care concluzionează:
- Fii atentă: de-acum înainte, îmi spui mie şi rezolv eu.
Şi uite așa,  de-atunci ne amuzăm  pe tema asta,  iar eu îi trimit poze în timp real cu toate nebuniile de care dau eu pe drum. Azi:

marți, 1 decembrie 2015

luni, 30 noiembrie 2015

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Acum

...plouă ca-n "Seven".


Ieri în treioptunu


joi, 26 noiembrie 2015

Zi urâtă

Ies din casă. Plouă zdravăn. Pe şosea, spiţele împrăştiate ale unei umbrele. Un pic mai hacana, într-o băltoacă, pânza întinsă ca o plăcintă. Alb cu roşu.
Nu pot deschide umbrela, bate prea tare vântul. Înaintez vajnic spre staţia de autobuz. Intersecţia, bulibăşită straşnic. În mijlocul ei, doi poliţişti plouaţi se străduiesc să descurce lucrurile. Claxoane cu nemiluita, înghesuială de maşini. Strânşi buluc pe borduri, pietonii sunt speriaţi ca nişte animale încolţite, căci, în tot acel haos perfect, nu e deloc clar când e tura lor de traversat.
Noi, ăştia de pe partea cu parcul, ne luăm inima-n dinţi şi pornim eroic şi sinucigaş spre trotuarul cu Billa.
Trec de prima linie de tramvai şi mă sperie de moarte soneria tramvaiului în spatele mele. Tresar aprig. Văd cu coada ochiului un om prăbuşindu-se. Mă-ntorc. Nu-mi dau seama dacă a căzut pentru că s-a împiedicat sau pentru că l-a lovit tramvaiul. Alerg spre el, cu inima cât un purice. Mai vin două femei, îl ridicăm. E un bătrân, cred că are 80 de ani. Mic şi adus de spinare, e mut. Nu spune nimic, nimic. E în stare de şoc. Îl întrebăm dacă e bine. Într-un târziu, bălmăjeşte că e bine. Nu l-a lovit tramvaiul. Se grăbise văzând că venea tramvaiul şi alergase. Noroc că vatmanul oprise la timp.
Bătrânul îşi mai revine. Ne mulţumeşte în neştire. Alerg după pălăria lui, târâtă de vânt la câţiva metri. O altă femeie pescuieşte punga bătrânului dintr-o băltoacă. Mi se strânge inima când văd punga. Cea mai ieftină pungă de MegaImage, în care e ceva ca o batistă, cocoloşită. Una dintre femei îl ia de braț pe bietul om şi se îndreaptă cu el spre staţia de tramvai.
Eu îmi văd de drum. Ajung în staţia de autobuz. Jacheta mi-e udă fleaşcă. Mă răzbeşte frigul. În staţie, aglomeraţie. Vine un o sută cinci şi ne înghesuim ca oile la strungă. Peste gloata udă, se aude un glăscior feminin, nu se ştie al cui şi către cine:
- Eşti proastă rău, femeie!
Oamenii se împing bombănind. În zăpăceala cu pricina, îmi scap prosteşte poşeta într-o băltoacă. Reuşesc s-o recuperez înainte să mă trezesc cu uşa închisă-n nas. Cu ultimele forţe, mă reped pe scara autobuzului. În îmbulzeală, mi se deschide jacheta, nu ştiu dacă mai am toţi nasturii sau or fi zburat în vânt, eşarfa mă strangulează, am un cot în coaste, o mână bărbătească în cap şi câteva tălpi pe vârful ghetelor.
Rezist vitejeşte.