duminică, 25 ianuarie 2015

Cafea, citit, sardină, film

Dimineață, Grigore mi-a vărsat cana de cafea.
Am șters, bodogănind.
Mi-am făcut altă cană de cafea.
După 5 minute, când nici nu apucasem să gust bine din ea, am dat din greșeală peste cană și am răsturnat-o.
Am șters, bodogănind.

Am crezut că o să am de lucru toată ziua, ca să închei și mâine să predau J. des Cars.
Când colo, pe la 5 am terminat. Ura!
Așa că ne-am servit cu sardine (data viitoare o să le punem mai mult oțet și o să le ținem mai mult la cuptor - oasele trebuie să se macereze mai bine; altfel, minunată aroma de ghimbir, cuișoare, lămâie verde și coriandru), am aprins și lumânărelele cu aromă de vanilie și ne-am răsplătit cu două filme faine. (Eu, una, eram mult prea obosită ca să mai fac orice altceva.) Grig și Ilie, desigur, ne-au ținut companie... trăgând strașnic la aghioase.

Pe scurt-scurt, St. Vincent e cu Bill Murray în rol principal - un bătrân care, la prima vedere, ține pe toată lumea la distanță, e nesuferit, acru, egoist, dependent de alcool, țigări și pariuri. Dacă reușești însă să ajungi în sufletul lui - și cine poate avea mai mulți sorți de izbândă decât un copil? - descoperi că în realitate e generos, empatic, a fost erou în războiul din Vietnam, a avut o copilărie grea etc.
Naomi Watts joacă și ea în film, pe post de prostituată cu accent rusesc.
Puștiul este minunat, absolut natural, o încântare. Cu naivități cuceritoare, dar și cu disponibilitatea pe care mulți dintre noi, în graba și preocupările noastre, nu o avem, dă un sens vieții lui Vincent pe care, mai în glumă, mai în serios, îl declară (într-un proiect la școală) sfânt.

Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu? e o comedie foarte reușită, cu poante multe și spumoase, dar mai ales cu muuuuuulte ironii. În special la adresa cosmopolitismului și multiculturalismului din Franța, o toleranță cu două tăișuri - în film, ea este concretizată într-o idee cât se poate de posibilă și în realitate: mama și tata au patru fiice de măritat. La distanță de câte un an, ele ajung pe rând la altar: una se căsătorește cu un evreu, a doua cu un musulman, a treia cu un asiatic și a patra cu un negru. Iar de-aici... potopul! Ciorovăieli nesfârșite pe teme de religie, de culoare a pielii, și chiar pe teme gastronomice. Până și omul de zăpadă este corect politic: ochi oblici, chipă pe cap, barbă și mustăți. :)
În fine, tout est bien qui finit bien - la suprafață, triumfă buna înțelegere și veselia generală. 
Dar, undeva, problema rămâne, nu?