vineri, 27 februarie 2015

Săpun de casă

Săpunul meu cu ceai de mentă și frunze de mentă mărunțite s-a întărit perfect. Acum urmează să stea 4-6 săptămâni la uscat
P.S. Azi am încercat o nouă rețetă: săpun cu sare și lavandă. Mâine îl scot din forme.

joi, 26 februarie 2015

Zi cu soare

Afară, de dimineață, pe la 9, când am plecat de-acasă, lumină cenuşie. Mai degrabă aduce a înserare, îmi spun. Şi tocmai când gândeam asta, de după uriaşul Auchan, apar raze lucitoare de soare.

Tocmai când eram mai afundată în povestea lui Juniper Blythe şi a castelului Milderhurst, şoferul ne dă jos din autobuz. Eram la staţia Berzei. Ne spune că s-a spart o ţeavă, curge motorina şi riscăm să luăm foc şi să ardem de vii. Coincidenţă, eu tocmai citeam despre un incendiu cât se poate de dickensian:
Muriel Blythe și-a găsit sfârșitul într-o seară de iarnă a anului 1910, când i-a sărit în poală un tăciune aprins din șemineul lângă care stătea. Rochia de șifon i-a luat foc și a fost mistuită de flăcări înainte de a putea primi vreun ajutor, iar incendiul a cuprins întreg turnul de est al castelului Milderhurst și biblioteca imensă a familiei Blythe.
(Kate Morton, Orele îndepărtate)

Din nou, despre nucile de săpun... și altele

Alaltăieri, a sosit coletul. Ieri, am încercat nucile.
Am pus în săculețul de pânză cinci nuci, conform instrucțiunilor, și am vârât săculețul în cuva mașinii, împreună cu rufele. În compartimentul pentru balsam, am pus 30 de grame de percarbonat de sodiu, pe care l-am primit ca mostră (se poate pune și bicarbonat de sodiu).
Am fost foarte mulțumită de rezultat, așa că o să înlocuiesc vechiul detergent cu chimicale și o să folosesc numai nuci de săpun.
Un lucru interesant este că, după ce nucile au fost folosite la 3 spălări (cel mult 60 de grade Celsius), acestea pot fi folosite ca detergent, după cum scrie aici:
"După ce au fost folosite, nucile de săpun pot fi “reciclate” şi transformate în detergent universal. Practic, nu se risipeşte nimic. Într-un litru de apă fiartă se pun 100g de nuci de săpun folosite şi se mai lasă la fiert 10 minute. Se filtrează apoi apa şi se storc bine nucile de săpun, iar soluţia rezultată se utilizează la curăţarea suprafeţelor din casă."

(Aseară, din nou, după atât de multă vreme, am încercat o nouă rețetă de săpun de casă făcut la rece, cu ceai de mentă și frunze de mentă mărunțite. Dimineață, ca un copil curios ce nu mai are răbdare și dă târcoale cadourilor de Crăciun, tot cam așa mi-am vârât și eu nasul un pic să verific - cu mult mai devreme decât trebuie - dacă se întărește săpunul. :) Pare să fie în regulă. Trebuie lăsat minimum 18 ore până e scos din forme. Grija mea cea mare e legată de faptul că nu am avut sodă caustică de puritate 98% și am folosit ce e la noi peste tot pe piață, adică de puritate 70% și am calculat cu câte grame trebuie să suplimentez cantitatea ca să acopăr acest neajuns.)

miercuri, 25 februarie 2015

duminică, 22 februarie 2015

Târgul de mărțișor de la MȚR

Dis-de-dimineață (vorba vine... că, de fapt, soarele răsărise de două-trei sulițe pe cer) am purces spre târg. Soare lucitor, cald, foarte plăcut.
Rucsăcel cu abonament ratb și portofel. Geanta cu aparatul foto.
(Vecina îmi iese - voit - în cale: "Ce faceți?" o întreb în trecere rapidă. "Gătesc. Și citesc. O carte de Băieșu. Ba nu, Pleșu. O carte despre... În fine, ceva foarte frumos...")
În tramvai, mare muzichie la acordeon. Doi cerșetori - mamă și băiețel - cu pancartă de carton agățată de gât ("muritori de foame, să vă dea Dumnezeu sănătate..." ...eterna placă). Și-un nene care vindea ambulant șervețele, pixuri, ace de siguranță, brichete și alte mii de mărunțișuri.
Pe jos, în pas vioi, o iau pe G.D. Mirea spre Pavel Kiseleff (deși ocolesc, dar ca să revăd minunatele case în care mi-ar plăcea mie să stau :)).
La MȚR, aglomerație mare. La umbră, cam umezeală și friguleț (în zona clădirilor). Altfel, în curte, soare. Și voiebună. Produse... de toate! Ii, cojocele, icoane, mărțișoare, porțelanuri și alte cele vintage, unelte vechi, bijuterii, flori, lavandă, jucării de lemn. Și multă mâncare (tocăni, mămăligă, murături, prăjituri, mere și gutui, cozonac, marmeladă, halva, poale-n brâu, halviță, brânzeturi etc.). Prețuri, măricele.





*
La final, pe ultimul mărunțiș vreau să-mi iau o plăcintă cu spanac de pe Mihalache, dar nu am de ajuns. Așa că, în tramvai, iau pe ultimele monede trei zambile puternic înmiresmate. :)
Și iar acordeonista, și iar cerșetorii muritori de foame.
Și-o doamnă cu fiu cât bradul, care stau pe scaunele față-n față; cumpără și dumnealui zambile și face glume pe tema cuceritului de fete pe bază de flori, la care mama mi se adresează serioasă mie, care stau agățată de bara de lângă dumisale și mă dor picioarele de mor, după atâta mers pe jos: "A terminat și el facultatea, iar acum vrea să se însoare, dar nu se mai găsesc fete serioase în ziua de azi." Zâmbesc neutru, însă îmi stă pe limbă să-i spun: "Dar băieți ca bradul, care stau jos când plouă cu doamne și domni în vârstă în jurul dumisale, de-ăștia se găsesc, nu?" Nu că aș fi vrut să-mi ofere mie locul, desigur... :)))) Dar ar fi fost surprinzător de plăcut, nu? :))
(Ajung acasă numai bine ca să prind emisiunea despre film și publicitate a lui Andi Moisescu.
Surpriză! La reclama Milka vorbește Cristi, prietenul Laurei B, de la Centrade. Din nou limba română mutilată: "E OK să ciocolată.").
Iar filmele... nu mai contează, diseară sunt Oscarurile.)

*
Eu mi-am cumpărat cercei și broșă din rotițe de ceasornic (steampunk). Știam că există genul ăsta de bijuterie, văzusem cândva la Raluca. (I-am lăsat mesaj pe FB și am hotărât amândouă să târguim cele trebuincioase și să ne facem singure, în loc să le cumpărăm așa scump. :)) Și două broșe cu modele de artizanat (din ceramică).
Gutui mititele, cu un miros foarte, foarte puternic (citisem deja despre ele aici și îmi era poftă :)).
Și, cum spuneam, zambile parfumate cu primăvară.



Nuci de săpun

De ceva vreme îmi tot dădea târcoale gândul să iau nuci de săpun și să nu (prea) mai folosesc detergenții de pe piață atât de plini de chimicale.
Ieri am căutat pe net și, în sfârșit, m-am hotărât să trec la fapte.
Acum, le aștept cu nerăbdare. :)

De pe blogul ierburi uitate aflu că: "Nucile de săpun sunt, de fapt, drupele (fructele) unor specii de Sapindus ce cresc în regiunile globului cu climat cald și au fost folosite în scopuri igienice și medicale de câteva mii de ani de către triburile și populațiile care locuiesc aceste zone."Interesant este și articolul la care ierburi uitate face trimitere, aici.
*
Așadar, un kilogram de nuci este suficient pentru un an de zile, dacă speli de 3 ori pe săptămână rufe pentru o familie de 4 persoane. Se pun cam 5 nuci (10 jumătăți) la o spălare (într-un săculeț de pânză în cuva mașinii de spălat).
Pe site-ul de pe care am comandat mai zice că: "La spalarea pana la 60 grade Celsius nucile de spalat se pot folosi la 3 spalari diferite cu masina de spalat automata, deoarece saponina nu iese toata din coaja de la prima spalare. [...] Adaugati 1 lingura de bicarbonat de sodiu in compartimentul pentru detergent al masinii de spalat, atunci cand spalati rufe albe sau rufe colorate foarte murdare., in caz contrar rufele albe se pot ingalbeni."
Sursa foto, aici
*
Și am dat și de o rețetă interesantă de detergent făcut în casă, aici. Se amestecă în proporții egale percarbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu, sodă de rufe (calcinată) și săpun de rufe pe bază de nuci de săpun sau chiar nuci de săpun.
La un program de spălare la 40 de grade, se pun între 30-60 g de detergent, în funcție de cât de murdare sunt rufele.

vineri, 20 februarie 2015

Mărțișoare, colecția 2015 :)

După aceeași metodă, am făcut și câteva mărțișoare, decorate apoi cu tehnica découpage.
La prima încercare au ieșit cam așa (e foarte mult loc de mai bine, prin exercițiu...):





*

...plus două încercări de mărțișoare din piatră



*
...și două din scoici


Inimi cu sare :)

După ce am descoperit cărticica de lucru manual aici, n-am avut stare și m-am apucat și eu într-o bună zi să fac una-alta... Chiar dacă nu ies chestii mișto ca în cărticică (acolo pare totul atât de simplu... dar nu e! :)), totuși este foarte distractiv.



Din primăvară, vor sta pe post de clopoței-inimioare-de vânt, în nuc :)

joi, 19 februarie 2015

Iarnă grea...

...pentru păsări.
La Piața Romană erau o mulțime de porumbei înfometați. Mulți, mulți...
(Pe mulți nu i-am prins în fotografie, nu au intrat în cadru.)
Mi-a părut rău pentru ei că se adunaseră la masă, dar trotuarul era curat ca-n palmă.

Sorry că nu am o poză mai bună, am făcut-o în mare grabă, din autobuz, cu telefonul... În realitate, erau mulți și minunați!

marți, 17 februarie 2015

În sfârșit, liniște și pace




Tihnă la soare? Ha! Nu! Vin io și îl bat pe Ilie!







Soare în casă





Boyhood

- Who do you want to be, Mason? What do you want to do?
- I want to take pictures. Make art.
- Any dipshit can take pictures, Mason. Art, that's special. What can you bring to it
that nobody else can?
- That's what I'm trying to find out.
- Try harder.

*

- So, what's the point?
- Of what?
- I don't know, any of this. Everything.
- Everything? What's the point? I mean, I sure as shit don't know. Neither does anybody else, okay? We're all just winging it, you know? The good news is you're feeling stuff. And you've got to hold on to that. You do. I mean, you get older and you don't feel as much. Your skin gets tougher.


luni, 16 februarie 2015

Biba

De unde până unde biba poate să însemne oglinda?
Uite că da!
Când era mic-mic-mititel, Cris așa zicea la oglindă.
Mai târziu, biba a devenit loblinda.

Adineauri, din senin, fără nici o legătură cu nimic, mi-a venit în minte biba.
Semn de bătrânețe? :)

După 20 de ani


Azi, întâlnire rapidă cu Luminița la Lente. Am depănat pe scurt amintiri comune. Sau care ar fi trebuit să fie comune. :) Că, de fapt, se pare că ținem minte lucruri diferite. Pe undeva, și asta e bine: cu ce mai știe ea, cu ce mai știu eu, din bucățele de puzzle refacem tabloul de altădată.

La Lente era cald și bine. Mâncarea, bunuță. Decorațiunile, simpatice. (Extravagante, pălăriile pe post de abajururi. Amuzante, dădeau bine.)

Păcat că ne grăbim tot timpul, tempoul vieților noastre tinde către prestissimo.

După toate chicotelile noastre, în drum spre casă, singură, m-am simțit din nou cuprinsă de tristețea aia inefabilă care apare ori de câte ori resuscitez trecutul.

Duminică în zbor și luni pe fugă

Ieri a fost o zi dedicată lucrului. Nici nu știi când trec orele...
Undeva, pe fundal, a fost o permanentă stare de melancolie - ziua de sâmbătă m-a dat un pic peste cap.

T. a ieșit singur și a venit cu flori superbe - o kalanchoe roșie și lalele (Tulipa flair) - care s-au adăugat celorlalte, înveselindu-mă (primula rubinie a rămas și ea acasă, deși avea altă destinație). Ca să nu stau cu grijă că le smotocesc Ili și Grig, azi, înainte de plecare, trebuie să le închid în cameră. :)




duminică, 15 februarie 2015

Jocuri de cuvinte

De Sâmbăta Morților, în vizită scurtă. N. îmi povestește că Laur face jocuri de cuvinte:
- Ce faci?
- Tai costrei.
- Dar de ce nu tai cosdoi și cosunu?
Sau:
- Of, ața asta se tot încurcă...
- Da? Nu se îngăină?
*
Bibi e vesel și lipicios.
E la faza în care ambalajul de bomboană e cea mai faină jucărie.
Mă lasă să-l iau în brațe și râde.
*
Plecăm. Vreau să-mi iau un bol pentru minigrădină, dar la dna Jianu e închis.
Îmi dau seama că mi-am uitat geanta, ne întoarcem din drum.
*
La cimitir, ca niciodată, aproape că mă rătăcesc. Văd crucea și o recunosc greu - între timp, C. a pus poză (una dintre cele mai faine poze cu tata) și a reparat felinarul.
Se lasă seara, e groaznic de trist, e ireal.

joi, 12 februarie 2015

Primule de înveselit biroul

azi, la editură, a venit un pic de primăvară

miercuri, 11 februarie 2015

Tristeți de februarie

Am dat azi din întâmplare peste un articol aici, mi-au plăcut nespus fotografia și textul.
Coincidența face că sâmbătă, la țară, am primit și eu cadou o pereche de cipici de lână. Sunt extraordinar de frumoși, conțin, întâmplător sau nu, picături din culoarea mea preferată.


Mi-am amintit că asemenea cipici frumoși de tot am mai văzut în primul meu an corintian când, de Crăciun, o colegă a organizat o tombolă sub brad. Trebuia să aducem toți câte un obiect, iar apoi, prin tragere la sorți, fiecare câștiga ceva (era mică probabilitatea să te alegi tot cu obiectul pe care l-ai adus). Când ne-am adunat cu toții în jurul bradului, ochii ne-au picat tuturor pe o pereche minunată de cipici, tricotați din lână moale, fină, în culori splendide. Fiecare dintre noi asta își dorea să câștige la tombolă: cipicii.
Ironia sorții, deh, ca-n viață, a făcut ca cipicii să fie câștigați - cinstit, ce-i drept - de simpaticul (pe atunci) nostru patron cu obrăjori de Moș Crăciun.
Cipicii fuseseră aduși de domnul Emil Paraschivoiu, Dumnezeu să-l ierte! Fuseseră tricotați de soția lui. Și azi îmi amintesc cum am adunat cu Toni din biroul lui obiectele sale personale (fularul bleumarin... nu-l uit, cărțile, pachetul de Carpați fără filtru), să i le dăm soției. Era pasionat de SF, avea o pisică, o casă la țară, nu avea copii, era foarte slab și fuma mult... cam atât a rămas în urma lui. Regret nespus că, deși avuseserăm o relație foarte bună ca vecini de birouri, ultima noastră întrevedere a fost o cvasidispută (în care, mi-am dat seama prea târziu, nici măcar nu aveam dreptate). Regret că ne amuzam (fără să comentăm vreun cuvânt, ci doar cu zâmbete din colțul gurii, a înțelegere) în birou pe tema pungilor lui de plastic, spălate și răs-spălate, cu modelul și culorile șterse, în care își transporta printurile. Oricum, singuratic, nu ne băga în seamă. Și ne-a pedepsit într-un fel ne-voit și foarte discret: nu am știut niciodată că era bolnav, iar noi, colegii lui de zi cu zi, am aflat ultimii că a murit.

marți, 10 februarie 2015

La cantină

Cantina noastră oferă zilnic două feluri de ciorbă/supă, două feluri doi, salată. Niciodată desert.
Dacă nu ajungi la 12.30 punct, nu prinzi decât un fel doi. Ca mine, azi: ciocănele cu varză și mămăligă. (Eu nu am luat mămăliga. South Beach nu-mi permite.) Preț - 7,2 lei.
Mult mai ieftin decât plimbă-tava de altădată, unde mergeam cu toată gașca noastră corintiană.

Modest, dar delicios și ieftin

The Imitation Game (Jocul codurilor)

Povestea genialului Alan Turing se desfășoară pe trei planuri: copilăria, perioada războiului, prezentul anului 1954. Benedict Cumberbatch se potrivește mănușă rolului, e impecabil, cuceritor, te convinge fără echivoc.
Pe lângă el, mi-au mai plăcut nespus imaginile, foarte fotografice, mai ales cele de război..
O fi el scenariul hollywoodian, dar nu e înecat în șabloane, deși pe ici, pe colo, se simte câte un iz. Meritul filmului este și acela că aduce în prim-plan un personaj puțin cunoscut, al cărui destin a fost... cum altfel decât tragic, așa cum sunt mai toate destinele geniilor?
Explicațiile de final te fac să pleci și mai înduioșat din sala de cinema - tipul ăsta, care a construit o mașinărie menită să decodeze mesajele secrete ale nemților, scurtând astfel războiul cu cel puțin 2 ani și salvând cel puțin 4 milioane de vieți omenești, a fost ulterior pus la colț de societate, pentru că era homosexual (de altfel, unul foarte, foarte discret) și împins, în cele din urmă, la sinucidere.
Nu în ultimul rând, munca lui se pare că a pus bazele mașinăriilor pe care le numim azi computere.



luni, 9 februarie 2015

Strada






Iarnă belalie, vorba Olgăi

Acum e un soareeeee!
Dar friguleţ.
Streșinile curg, dar la umbră potecile sunt încă înghețate.



Weekend cu zăpadă

Vineri noaptea spre sâmbătă a nins. Când ne-am trezit dimineață, călinul din fața ferestrei noastre era splendid, plin de zăpadă.
Am aprins focul în toate odăile, am dereticat, am făcut sarmale.

Comisaru (am găsit lemnele tăiate, cum ne înțeleseserăm cu el; acum venise să curețe zăpada, nu știa că suntem acolo) ne povestește cum a lucrat la seră cu două veri în urmă și n-a fost plătit. În schimb, s-a îmbolnăvit de plămâni și a stat vreo lună internat în spital. Noi ne rugăm, dar Dumnezeu nu ne dă ce vrem noi. Sau: Și ce să facem? Să ne urcăm p-o scară și să ne ducem să ne certăm cu Dumnezeu?

vineri, 6 februarie 2015

Forță majoră

Tata, mama și cei doi copii ai lor merg în Alpii Francezi, să schieze. În timp ce se aflau pe o terasă la masa de prânz, văd că de pe munte vine avalanșa, drept spre ei. Tatăl îi liniștește: stați pe loc, e o avalanșă controlată.
Dar de unde! Avalanșa se îndreaptă direct spre terasa lor. Când e clară iminența, tatăl înșfacă de pe masă mănușile și telefonul mobil și o ia la sănătoasa. Mama rămâne și încearcă să-și protejeze copiii.
Totul se termină cu bine. Până la ei, avalanșa își pierde din putere și se aleg doar cu un nouraș de zăpadă peste ei.
Și de-aici... calvarul! Al ei, că nu pricepe de ce a fugit el, în loc să-i apere. Al lui, că nici el nu pricepe ce instincte l-au mânat să se apere pe sine și să-și lase baltă copiii.
Mustrări de conștiință, certuri, crize de plâns, prieteni care ascultă uluiți povestea lor, iar apoi se ciorovăiesc pe tema "dar tu cum ai face? m-ai lăsa baltă, nu?"
Fain episodul în pustietatea de pe munte, unde schiază el și un prieten și unde fac terapie cu zbierăte.
Finalul, adică plecarea acasă, e și el tensionat. Șoferul autocarului nu se descurcă pe serpentinele strânse, iar turiștii, înspăimântați, cer să coboare. O iau apoi pe jos, într-un marș hotărât, o cadență zgomotoasă precum cea a vieților lor.