marți, 16 iunie 2015

Lumină

Nespus de enervant, azi, câteva ore bune nu a fost curent electric.
Așadar, fără computador, telefon (ca un făcut, bateria era pe zero), televizor, pianină, becuri. Încerci s-o iei ca pe o lecție, să dai dovadă de înțelepciune, să te gândești că iată ce măreață invenție și cum ar fi fost viața noastră fără ea, plus multe asemenea banalități și locuri comune. Dar gândul că ai treabă e mai puternic și stai cam pe ghimpi.
Cât am avut lumină naturală, am lucrat la Arlidge. Dar pe urmă...

Am aprins lumânările mari și mici. Ducesa și-a pârlit o mustăcioară. Și s-a speriat de flăcărui.

Mi-am amintit cum ne făceam lecțiile la lumânare, pe vremea lui ceașcă.
Iar uneori ne culcam odată cu găinile pentru că, fără curent electric, nu prea aveai ce face. Stăteam o vreme la lumânare, cu fețe spectrale în lumina puțină și gălbui-portocalie, cu jocuri aproape înfricoșătoare de umbre pe pereți, după care, învinși, suflam în lumânare și ne culcam. Mai ales că, la un moment dat, și de lumânări trebuia să faci economie, că nu prea se mai găseau.
Iarna, când ziua e atât de scurtă, era cel mai greu. Mai ales când afară era viscol... îmi amintesc foarte clar serile viscoloase de iarnă grea bărăgăneană, petrecute pe întuneric.

Revenind în prezent, la 21.40, casa s-a umplut de lumină. A fost o mică bucurie, însoțită de alte bolboroseli în barbă la adresa enelului.