miercuri, 30 septembrie 2015

Ocupație de sezon


Cum cel mai bine e să îmbinăm utilul cu plăcutul, având nevoie de hârtie de împachetat, m-am gândit să încerc o variantă unicat. :) Talent la desen nu prea am cine știe ce, așa că am apelat la ștampile din... cartof. Modelul pe care l-am ales a fost frunza ruginie a toamnei. Am tăiat cartoful în două și pe fiecare jumătate am schițat o frunză. Am scobit marginile cartofului, așa încât frunza să fie în relief, pe post de ștampilă. (Nu e ideea mea. Aș fi vrut! :) Am găsit-o cândva undeva pe net.)


Am încercat mai multe tipuri de hârtie. Cel mai mult mi-a plăcut hârtia maronie groasă (sau grosolană), oarecum în ton și cu anotimpul. Începutul e stângace. Prin exercițiu, iese drăguț.
Apoi, hârtia stă întinsă, la uscat.
De-abia la final, când o să împachetez cadourile pentru prietenele mele și o să le găsesc și un șnuruleț potrivit, o să decid dacă-mi place, dacă merge au ba. Deocamdată, ăsta e rezultatul:




P.S. Pe seară, de la 17.30, T. m-a invitat la film. O comedie, Internul, cu Robert De Niro. Film ușurel, deconectant, amuzant. După vreo juma' de oră, am simțit în rucsăcel telefonul vibrând. Și vibra, vibra, vibra... M-am uitat discret. Șapte apeluri.
Am ieșit, am vorbit, m-am prăbușit în mine, am intrat înapoi în sală. Am ieșit cu T. după ce i-am șoptit în două vorbe povestea. Și am plecat. Maică-mea s-a împiedicat, a căzut pe drum, e internată în spital. Așa că am purces nocturn la drum. Aflu de pe net numărul spitalului, mi se dau informații, situația e stabilă, anunț că ajungem și noi într-o oră.

Spitalul cu luminile lui chioare și mama într-un pat alb, pansată la cap, cu nasul vânăt și ochii negri ("parcă sunteți un ursuleț panda" - avea să-i spună doctorița neurolog), curtea în beznă, pisicile ieșite în întâmpinarea noastră, casa în întuneric, camerele reci și goale, plecarea lui T. înapoi spre București a doua zi în zori, la ora 4, sentimentul meu mut de neajutorare și de oare-cum-o-să-mă-descurc-singură, vecinii binevoitori, supele, cumpărăturile, autostopul... tot ce avea să urmeze mi-a confirmat că m-am făcut mare și că, indiferent de temeri și deznădejdi ascunse, iei viața în piept și descurci lucrurile din mers, văzând și făcând. :) (adăugare azi, 21 octombrie)

duminică, 27 septembrie 2015

Liniște și pace, toamnă cu struguri și must

E dimineață devreme. Afară e cenușiu, picură. În casă e lumină, cald și plăcut. Miroase a cafea proaspătă. E una dintre diminețile în care nu eu fac cafeaua. Pisicile dorm, nevinovate ca niște îngerași.
Cuminței, în bucătărie, ne așteaptă strugurii culeși ieri de la Dridu (a fost o zi perfecta, relaxare 100%, am uitat de absolut orice grijă. R. ne-a făcut brânzoaice, N. a făcut pastramă, mici și cârnați pe grătar. Emil ne-a adus must. Iar eu și T. am adunat strugurii de pe cordițele urcate pe gard - cam 20 de kg).
*
Azi am făcut cam 8 litri de must, bun, bun. Și ne-au rămas și struguri de mâncat. Deși nu cine știe ce impresionanți când îi privești, totuși cei albi tămâioși sunt excelenți!
Cei negri nu sunt mai prejos. Foarte parfumați.
Am luat butași să-i punem în grădina de la Nașa Strana.



duminică, 13 septembrie 2015

Cantacuzino

Eu, pentru prima dată aici. În mod fericit, am prins și expoziția Salvador Dali.

marți, 8 septembrie 2015

Nu mai văzusem de mult timp

Undeva pe lângă Biblioteca Metropolitană

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Bulion


Când în anume împrejurări, ocazionale să le spunem, faci lucruri care-ți dau o stare de bine, te întrebi de ce nu transformi acele momente într-un stil de viață permanent.
Răspunsul meu, pentru mine, este că lipsește curajul. Și că, așa cum am citit nu știu pe unde, dăm libertatea în schimbul siguranței.

joi, 3 septembrie 2015

Minuni

Poza e f. proastă (ca mai mereu când fac foto cu telefonul, nu nimeresc ce și cum trebuie), dar nu vreau să uit bucuria din Cișmigiu: aglomerația de păsări - rațele măcănind, lebedele lunecând pe apă - toate strânse într-o parte a lacului, nu știu de ce...

marți, 1 septembrie 2015

E toamnă iar

Ziua s-a micșorat simțitor