miercuri, 22 martie 2017

Nimic despre primăvară

Zilele curg cu treburi și conversații uzuale, cu lucruri mărunte, repetiruri. Dacă ar fi să consemnez ceva din tot iureșul anodin al zilei, ar suna cam așa: am stat ceva timp în grădină, dar sunt în continuare stângace în planuri și amenajări efective, cu toate că în gând am imagini clare și faine; am legat zmeurii, dar la final nu a rezultat opera de artă la care mă așteptam, ci o încercare de ordonare a lăstarilor care nu ar da bine într-o fotografie; mă doare un genunchi; nu sunt atentă cu mâinile mele, să mi le îngrijesc adecvat, și vor îmbătrâni înaintea mea; mă stresează că nu am ajuns să-i sterilizăm pe Frida și Florică; pisicile sterilizate sunt bine toate trei, sâmbătă le scoatem firele; finalul thrillerului pe care l-am citit m-a dezamăgit crunt; sunt îndrăgostită de ciuboțica-cucului, am crezut că am toate culorile dar azi, în vizită la Ani, am văzut o nuanță minunată de roz-mov pal (a zis că o să-mi dea și mie); am făcut din nou friptură cu cartofi prăjiți (meniul aproape cotidian); o găină pare că a căzut cloșcă (poate o lăsăm să scoată pui); am văzut Gala Premiilor Gopo și am restanțe (am găsit "Bacalaureat" online... dar o să am timp să-l văd? trebuie! - îmi zic eu; cafeaua, dimineața în zori (uneori mă trezesc la 5 - cine-ar fi crezut? eu, care adoram să dorm până pe la 9-10), e bucurie curată! etc. etc. etc.

Narcise de la Ani, azi