vineri, 21 aprilie 2017

Ţaţa Aneta s-a stins

Dumnezeu s-o ierte!
88 de ani.
A murit miercuri spre joi, mai era un sfert de ceas până la miezul nopţii - şi-a dat ultima suflare după ce toţi copiii, nepoţii şi strănepoţii s-au strâns acasă.
Când m-am trezit joi dimineaţă, la crăpatul zorilor, am văzut steagul negru la poarta lor. Şi tare m-am simţit apăsată.
Noaptea am visat-o pe tuşa Aneta. Intram la ea în cameră, iar ea a dat să se ridice. Eu i-am spus să nu se deranjeze pentru mine, iar ea s-a lungit la loc. Atât a fost visul.

Azi, la înmormântare, multă lume în vârstă. Un cortegiu negru, lent şi trist, prin noroi.
Părintele Marian, dascălul Georgică...
Am mers la braţetă cu Ani şi tanti Chira.
În biserică a fost emoţionant. Am aprins lumânări, m-am închinat şi-am plâns înfundat. Slujba a fost frumoasă. Nu m-am plictisit şi nu am obosit. Am ascultat şi am înţeles.
Îmbătrânesc...
La cimitir am stat mai deoparte. Iar la pomană am băut ţuică şi pepsi, după mezelic am avut sarmale fierbinţi şi dulciuri.
Elena era trasă la faţă. Ne-a spus că nu vrea decât să doarmă.
Ne-am întors acasă pe jos, încet, încet, uitându-ne prin curţi.
Eu am ascultat istorisirile femeilor, fără să ştiu prea bine despre cine vorbesc. Toată aşezarea asta pare un neam. Eu nu sunt din povestea asta.
I-am adus mamei pomană: colivă, ou roşu şi corn cu ciocolată.
Mi-am spălat ghetele de noroi.

M-am odihnit un pic şi, pe seară, am făcut tort de zahăr ars. A ieşit frumos.
Mâine e ziua mea.
Vorba mamei lui Ani: asta-i viaţa - aci plângi, aci te veseleşti...