vineri, 17 noiembrie 2017

Azi, la psihiatru

Avem programare la 15.30.
Cabinetul, încuiat. Cu lacăt.
Stăm... stăm... stăm...
Mamarea, în maşină. Noi, afară în frig. Lângă uşa cabinetului.
Se adună pacienţi.

La 16.20 apare doctorul.
Nu se scuză.
Intrăm.
Noi, mai încet - deh, mamarea în baston.
Cineva apare în uşă şi ne spune că trebuie închisă, că domnul doctor a pornit centrala.

În sala de aşteptare, citim ce scrie pe pereţi. Chestii de genul:
"Programările se fac doar în intervalul 15.30 - 19. În rest, mă deranjaţi!!!"
"Nu vă prezentaţi la cabinet înainte de ora 15.30, când deschidem. În caz contrar, nu veţi mai fi primit la consultaţie!!!"
etc.
Eu cu T. schimbăm priviri încărcate de subînţelesuri. O doamnă vigilentă îmi şopteşte la ureche: "Vedeţi că are camere de filmare şi înregistrare..."

În fine, consultaţia a durat cam 10 minute (deşi pe uşă scria că 30), a constat mai mult în fâşâirea hârtiilor pe care le aveam la mine. Mamarea a ştiut perfect cum o cheamă, unde suntem, în ce an şi lună suntem. N-a ştiut ziua (dar, sincer, nici eu - ar fi trebuit să calculez, ştiam că duminică a fost 12).
Doctorul a bâlbâit câteva chestii ultra generale pe care le ştiam deja şi a încheiat:
- 100 de lei!
Ce-i drept, mi-a dat chitanţă...