sâmbătă, 29 decembrie 2018

Aici a fost cândva acasă

În urbea natală azi, mi-am amintit de filmul "Cândva pe-aici trecea un râu"

marți, 18 decembrie 2018

Ducesa, azi




Bradul nins și cam bătut de vânt







Zi încărcată cu tot felul de emoții

Aseară am lucrat până târziu. Credeam că o să cad frântă de oboseală, dar nu, n-am avut somn. Pe seară l-am doftoricit pe Borcănel și-am stat cu grija lui.
Dimineață nu mai sufla, bietul motan.
Peste noapte a nins. Și-acum ninge, pufos și liniștit.
Pământul era moale, cazmaua a intrat ușor.

Frida m-a fentat și-a evadat când m-am dus să le dau de mâncare ei și lui Florică.
Cu chiu, cu vai a stat să pun mâna pe ea. Musai s-o închid, că-l așteptam pe preot s-o împărtășească pe mamarea.
Dar Frida nu m-a lăsat s-o duc în curtea lor. În brațe nu o mai pot lua de mult timp, că e grea, grea.
Așa că i-am adus zgarda. Iar chin s-o prind. Nici cu zgarda nu s-a putut s-o clintesc. S-a lungit în zăpadă și-acolo a încremenit. Am stat pe ciuci lângă ea și am rugat-o cu cerul și cu pământul. Nimic.
Am plecat după lanț. Inteligentă foc cum este, de-abia m-a lăsat să pun mâna pe ea. În cele din urmă am reușit, i-am prins lanțul de carabină și... nu am târât-o eu, ci m-a târât ea pe mine... cu greu am reușit s-o cotesc spre curtea lor.

Preotul a venit pe la 8.30.
Am pregătit lumânare și chibrit, vin și linguriță, bani.
Mamarea a așteptat cu mare nerăbdare și veselie întâlnirea. Dar la final a rămas tare pleoștită, somnoroasă.
La plecare, discuția mea cu preotul a fost plină de sfaturi din partea lui. Sfaturi bune, e-adevărat.
În concluzie, trebuie să mă port cu mamarea ca și cum e un copil mic. Iar când adun prea multe-n mine, să ies prin curte, să fac ceva să consum energiile rele. Să sap, să construiesc, să car lemne cu roaba, să mă sui într-un pom...

vineri, 14 decembrie 2018

Miercuri spre joi

Mamarea m-a necăjit din nou. De data asta, mult mai rău ca alte dăți.

În toiul nopții, aud mici zgomote pe hol. Pâș, pâș. Sar la ușă. Mamarea se strecura în holul de la intrare. În vârful picioarelor, să nu mă trezească. Îmbrăcată gros. Arunc o privire la ceas. Patru jumătate.
- Ce faci? o întreb.
- Plec.
- Unde pleci? E întuneric, ger...
De-aici încolo, a fost iadul. A țipat cât au ținut-o puterile. Tot felul de lucruri. Jigniri, amenințări.
Reușesc să smulg cheia din ușa de la intrare, ca să nu o descuie. Are o uimitoare forță fizică. Își scutură bastonul spre capul meu, dar, slavă Domnului, nu îndrăznește să mă lovească.
După vreun sfert de oră în care țipă iar eu nu spun nimic, reușesc s-o fac să se îndrepte spre camera ei. După alte câteva minute, o bag în cameră și o așez pe pat. Încerc să-i dau un calmant, eternul tiapridal, dar mă refuză agresiv.
O rog insistent să se calmeze, pe ton jos, șoptit, ca să-i atrag atenția.
Nu reușesc.
Continuă să țipe.
Ies. Stau rezemată de peretele holului și aștept să văd ce face.
Iese să meargă la baie, iar eu mă retrag în camera mea. Mă uit la ceas. Cinci și douăzeci.
Țipă la mine când trece prin dreptul ușii mele:
- În lanțuri să mă ții, și tot plec!
Iureșul mai durează vreo jumătate de oră (cu alte drumuri la baie, apoi unul la mine în cameră ca să-mi mai strige câte ceva). În cele din urmă, se liniștește totul.

Dimineață e mai bine. Doar că râde sinistru de lucruri haotice. Vorbește aiurea despre politică, crime, viața ei pe care eu i-o nenorocesc. Îi dau tiapridal, odată cu levetiracetamul de zi cu zi. Încă un tiapridal seara.
Azi, acalmie. Suntem amândouă epuizate fizic.

Fără dispoziție de Sărbătoare, am gătit bradul din casă, bradul de-afară din curte,
și am făcut ghirlande pentru uși, din brad natural de la Ani

duminică, 9 decembrie 2018

Mamarea despre Simona Halep

- Știi ce bogată e? A câștigat două mașini, o bicicletă și un apartament cu patru camere!

...

Aveam o rochie albă, cu talie joasă, dintr-un material care-mi plăcea atât de mult!
Avea buzunare, și-mi plăcea să merg ținându-mi o mână în buzunar. Paradoxal, așa mă simțeam mai echilibrată.
Eram atentă când stăteam jos, să nu se șifoneze rochia. Dar tot făcea două-trei cute orizontale în zona abdomenului.
Îmi plăcea mult rochia aia.

Îmi amintesc că am fost îmbrăcată cu ea la Disco Ring și am dansat pe The Final Count Down.
Am aflat atunci că nu sunt genul care merge la Disco Ring să danseze. Ci că, mai degrabă, sunt genul care stă în camera ei și ascultă muzică de una singură. Instinctiv, știam asta. Dar trebuia să verific.
 Am bifat multe asemenea vitejii în tinerețe, pentru că mi se reproșa mereu că nu sunt mai comunicativă, mai extrovertită, mai prietenoasă și mai îmblânzită.
Profu de vioară îmi zicea Mutulică.

Sharp Objects

"- ...relația cu familia devine mai bună cu timpul?
- Nu.
- Și ce faci?
- Supraviețuiești."

miercuri, 28 noiembrie 2018

Odihnă și zăpadă

Mamarea stă pe fotoliu și vorbește necontenit despre Dragnea, pensie, tinerii care pleacă din țară - totul de-a valma, incoerent. În cele din urmă, surprinzător de fluent:
- Nu mai zic nimic, că te plictisesc. Mă duc în camera mea să mă odihnesc. Am obosit de cât de mohorâtă sunt.

azi, primul viscol

duminică, 25 noiembrie 2018

Post

Mai ieri-alaltăieri, îmi vine ideea să-i zic lu' mamarea, după o criză de-ale ei:
- Degeaba ții post dacă vorbești urât.

Azi-dimineață, își amintește de Ceaușești. O simt că se ambalează.
- Au fost niște...
O întrerup:
- Ai grijă cum vorbești în post.
- Au fost niște nesănătoși la cap!

Bun așa. Nu de alta, dar de la Ceaușești ar trece iute la subiecte mai apropiate în timp și spațiu și-ar aluneca rapid spre crize urâte, cum de-atâtea ori s-a întâmplat.

Poate funcționează...
Dar am mai făcut eu și alte mari descoperiri, care-au mers doar o zi, două.

vineri, 23 noiembrie 2018

Adineauri

Mamarea e pe hol, se uită pe fereastră spre curtea de găini și cocoși și strigă la mine:
- Carmen, cocoșii și găinile dansează twist în ocolul lor!

joi, 22 noiembrie 2018

...

La TV: Pentru o bună sănătate orală, spălați-vă pe dinți de două ori pe zi.
Mamarea: De trei ori nu?

Mă întristez din zori...

Mamarea strigă dis-de-dimineață la mine:
- Ai văzut ce-am săpat? Am pus toate roșiile?
Mă blochează. Rămân mută.
Ea continuă să povestească ceva din politică, la fel de absurd.

miercuri, 21 noiembrie 2018

La masă

- Mai vrei ceva, mamare?
- Nimic!
- Atunci... sănătate și virtute! zic eu.
- ...și pastilele! mă completează ea.

miercuri, 14 noiembrie 2018

Timpul

 - Ia uiteeee... s-a făcut seară! zice mamarea. A trecut ziua asta în cinci minute...

marți, 13 noiembrie 2018

duminică, 11 noiembrie 2018

Departe de lumea dezlănțuită

Expoziție de fotografie - anii '70

Copilul anilor de-atunci
 ***

Amintiri cu Raluca și Corint (încă în librării)

vineri, 9 noiembrie 2018

Băița

Nu se spală singură, dar ascultă comenzile. O alint:
- Bebelușule!
- Sunt un bebeluș sonat! recunoaște mamarea.

joi, 8 noiembrie 2018

Amintiri de pe vremea lui Pazvante

Mamarea, fericită:
- De-abia aștept! Duminică seară e Floarea din grădină!

luni, 5 noiembrie 2018

Grijă maternă

Văzând că e opt și un sfert și eu nu ies să-i aduc micul dejun și tratamentul, mamarea dă de perete cu ușa de la camera mea și râde:
- Ce faci, dragă? Am crezut că te-ai omorât.

luni, 29 octombrie 2018

Pf!

Azi am pregătit varza pentru murat.

La un moment dat, spre final, în loc să nimeresc cotorul verzei, mi-am nimerit degetul și am înfipt cuțitul cu forță, ca-n varză. Am țipat ca din gură de șarpe.
Și-am izbucnit într-un plâns convulsiv și necontrolat, nu doar pentru degetul meu, ci și pentru porumbaca pe care am găsit-o de dimineață în coteț fără suflare, și pentru vorbele dure pe care le-am primit de la D, și pentru crizele maică-mii, și pentru...

Dar mi-am revenit rapid, și mi-am dat seama că nu e deloc frumos și sănătos să-mi plâng de milă.
Așa că am fugit după apa oxigenată și pansamentele cu leucoplast și toată scena s-a încheiat cu oblojeală, șters de lacrimi și încheiat operațiunea varza cu optimism și soare pe cer.

miercuri, 24 octombrie 2018

Distracția continuă

Și pentru ca ziua să fie relaxantă până la capăt, mamarea are o criză de demență senilă de toată frumusețea. De zece ori mai rea decât vremea de-afară. Iar în calea ei sunt eu.
Agitația și limbajul ei mă agită și pe mine nespus.

Totul în jur capătă o culoare aparte, destul de bine cunoscută în ultimii doi ani jumătate cu preponderență - culoarea lipsei de sens, a lipsei de orizont, a întrebărilor existențiale. Culoarea clipelor de disperare, culoarea absurdului.

Țip la ea obsesiv să tacă. Nu vreau decât să tacă.
Mă doare gâtul.
Apoi mă doare sufletul că nu-s mai clementă.
Și-mi propun blândețe iar, și iar, și iar, și iar, și iar, și iar... la infinit iar și iar... conștientă că infinitul ăsta se va termina într-o zi, și mă cuprinde teama cumplită, și am mustrări de conștiință, și mă simt atât de vinovată pentru limitele înțelegerii și reacțiilor mele de doi bani.

P.S. Doar musca e vioaie și fericită, se plimbă acum pe mâna mea.

Siesta

E prima zi foarte rece şi cu vânt destul de puternic. Mă hotărăsc să fac focul la sobă. În camera mea, în camera maică-mii.
Toată dimineaţa mă învârtesc cu diverse treburi pe-afară, prin bucătărie.
Alimentez câinii, găinile, pisicile.
La prânz pun masa pentru mine şi mama. Mâncăm, îi dau pastilele.
Îmi fac o cafea, îmi iau o pătrăţică mică-mică de ciocolată amăruie şi mă retrag în camera mea.
E cald şi bine, mă simt obosită. Aşa că la fix un pic de leneveală. Pun cafeaua la îndemână lângă pat (unde am obiceiul prost să pun şi cărţi plus alte chestii de genul laptopul, seara) şi mă aşez comod, cu laptopul în braţe.

Când... o muscă dezmorţită de căldură începe să zburde şi să mă bâzâie. (Şi acum, când scriu, încă aleargă bezmetică în jurul meu.) Mă uit după paleta de muşte şi o văd pe comodă. Dau să mă ridic şi las un picior pe podea... drept în cana de cafea. Covoraşul se îmbibă rapid, la fel şoseta mea... pffff...
Ridic cana. Adun covoraşul. Spăl pata de cafea şi-l duc afară pe culme. Spăl parchetul. Spăl şosetele. Spăl cana. Îmi fac altă cană de cafea.

Acum, în sfârşit, epuizată, m-am aşezat din nou în pat.
Cu laptopul în braţe. Cana de cafea e pe podea.
E cald şi bine.
Şi mă bâzâie o muscă vioaie.

Mamarea, îngrijată de pisicei

- Unde-s, dragă? I-ai băgat în iatacul lor?

vineri, 19 octombrie 2018

La prânz

Când ajungem la desert, mamarea îşi aminteşte văzând că tai din tort:
- Dragă, dar ieri nu mi-ai cântat La mulţi ani!

Şi începem amândouă să cântăm Mulţi ani trăiască! O las pe ea să cânte mai tare şi observ cu bucurie cât de corect cântă.
După aceea, mâncăm amândouă tort.

joi, 18 octombrie 2018

La mulţi ani, mamare!

I-am pregătit tartă cu cherry, ouă umplute şi tort de zahăr ars cu un pic de frişcă.
La masă îmi povesteşte de circa douăzeci de ori despre nea Ion că era la poartă, cu cipilica albastră pe vârful capului. Îi spun să nu mai vorbească în timp ce mănâncă...
- ...doar ştii ce-ai păţit când te-ai înecat cu mâncarea, completez eu, ca să fiu convingătoare.
- Lasă, dragă, că ştiu. Dar l-ai văzut pe nea Ion? Era la poartă, cu cipilica albastră pe vârful capului...

La tort, mă anunţă:
- Nu mai pot să mănânc.
- Eu mai pot, îi spun.
- Înghite-l pe tot! mă îndeamnă ea arătând spre tort şi începe să râdă în hohote.

La finalul mesei, o întreb în glumă:
- Vrei o cafea?
Mare băutoare de cafea cândva, acum are vreo cinşpe ani de când n-a mai băut deloc.
- Fă-mi două!

După festin...

marți, 16 octombrie 2018

Semne?

După ce am făcut un pic de detectivistică, azi am fost la canal să caut pisicuța dispărută.
Erau șanse minuscule s-o găsesc. N-am găsit-o.

Excursia asta mi-a amintit de o alta la fel de tristă, când am fost cu Tudor la canal și pe câmp să-l căutăm pe Gărgăriță. Amintirea lui, după atâția ani (câți? mai bine de zece...), m-a înduioșat atât de tare, că am dat apă la șoareci.

M-am scuturat de toate tristețile și am intrat în casă.
Când să-mi scot vesta de fâș, găsesc pe ea o gărgăriță.

duminică, 14 octombrie 2018

Urechi-Albe e supărată pe mine

Azi citeam afară, când am auzit un fel de chițăit strident - o văd pe Urechi-Albe cu un graur în bot.
Alerg în șosete, o iau prin noroiul pe care-l făcusem tot eu mai devreme udând câteva fire întârziate de sporul-casei, arunc ochelarii în iarbă, o iau vitejește la goană spre mâță care, fatal, se oprește și se uită la mine. În clipa aia, graurul a scăpat și-a pornit în zbor peste gard, în stradă. Urechi-Albe s-a uitat prostită după el...
...iar eu m-am dus mulțumită să-mi scot șosetele pline de noroi, întrebându-mă totuși dacă a fost bine că am intervenit în echilibrul naturii.
(Acum doi ani când am ținut un graur rănit în verandă până s-a făcut bine și a putut să zboare, soră-mea mi-a zis în glumă: "Ăștia-mi mănâncă mie strugurii, și tu-i salvezi?")

Urechi-Albe, înfrântă

joi, 11 octombrie 2018

La masă

Mamarea termină de mâncat și se închină:
- Doamne-ajută! Să fiu sănătoasă și să trăiesc cât... cât domnul Bulă!

luni, 8 octombrie 2018

joi, 4 octombrie 2018

Ce-nțelege mamarea din referendum

- Nu mă duc nicăieri! De ce să mă duc? Să-l votez pe Dragnea? Să-l voteze mă-sa și cu ta-su, care l-au plămădit!


Ceva-ceva atingere cu referendumul are și ideea ei. :)

duminică, 30 septembrie 2018

Principesa Elena

Dau acum de cuvintele astea în Marc Levy:

"Să-ţi pierzi părinţii e o încercare aspră, dar stă în firea lucrurilor. Însă când ei te reneagă e mai mult decât asprime. Cum poate respectul faţă de tradiţii să înlocuiască dragostea părintească?"

Cumva la ceva asemănător mă gândeam azi, nepricepând de ce o mamă nu poate fi alături de copilul ei, chiar dacă nu e de acord cu alegerile lui în materie de viață personală.


Nu am văzut ceremonia, mi-am petrecut ziua în grădina de flori, cu treabă.
Din când în când, mamarea bătea în geam și mă chema ca să mă țină la curent:
- Acum sunt în caleașcă. La ora 4 e masa!

marți, 25 septembrie 2018

...

O întreb pe mamarea la telefon cum se simte singură, fără mine.
- Mă simt ca-n Texas!

joi, 13 septembrie 2018

A venit, a venit toamna...

Motto: Dacă timpul ar avea frunze, ce toamnă...
(Nichita Stănescu)

Mamarea adoră strugurii tămâioşi

luni, 10 septembrie 2018

...

Ieri am intrat în camera din faţă şi, brusc, mi-a mirosit ca la bunica în casă, acum patru decenii. Am avut o miime de secundă de amintire, dar am pierdut brusc totul. N-a mai mirosit a nimic, amintirea a zburat.

M-am întors în camera mea, şi apoi din nou în camera din faţă încercând să mai captez o dată mirosul.
Nimic. Cu cât l-am căutat mai insistent, cu atât nu am găsit nimic.

La masă cu mamarea

- Ce vrei să mănânci?
- Pune-mi nişte de-aia pe pâine.
- De-aia... ce?
- De-aia... de-aia de care îmi întinzi tu pe pâine.
- Cremă de brânză?
- Nu!
- Brânză topită?
- Nu!
- Unt cu caşcaval ras?
- Nu, dragă! De-aia...
Face în aer gestul prin care ungi cu cuţitul pe pâine ceva.
- Mmm... nu ştiu, nu-mi dau seama.
După câteva clipe, ochii îi sclipesc:
- Finetti!

*

Ieri o găsesc pe mamarea în bucătărie curăţând o ceapă. Îmi ordonă:
- Adu-mi o roşie din grădină, vreau să-mi fac o salată!
Sunt uluită. Îngaim:
- De unde ai luat ceapa?
- Cum de unde? Din lădiţa cu ceapă!
Habar n-aveam că ştie unde-i ceapa.
Alerg în grădină, vin cu roşiile. Ştiu că-i place şi verdeaţă în salată.
- Îţi aduc şi pătrunjel?
- Nu... Nu mai am putere să toc şi pătrunjel.
O aşez la masă, cu tot ce-i trebuie în faţă, şi termină singură de făcut salata.
După ce mănâncă şi se satură, îi mai rămâne salată în castron. Îl împinge spre mine.
- Uite, mănâncă şi tu!

În mod ciudat dar absolut liniştitor pentru mine, în ultima vreme face tot felul de vitejii neaşteptate. Şi-a spălat singură două perechi de şosete. Îşi strânge patul dimineaţa. Îşi spală farfuria, cana.
Pe de altă parte, stă bosumflată mai ales de câte ori vine T., iar atmosfera ne cam năuceşte.

duminică, 9 septembrie 2018

Plouă!

Plouă torenţial, cum grădina aşteaptă de multă vreme.

Tocmai îmi pregătisem tot ce-mi trebuie ca să stau comod la umbrar să citesc - mi-am transferat pe e-reader Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău, de Fredrik Backman, mi-am făcut o cafea... şi, când să m-aşez în balansoar, la loc comanda: a trebuit să sar rapid şi să strâng totul, inclusiv liota de pisiconci-bebeluşi. :)

La categoria asta intră şi Marinică, pisicul găsit ieri (în dreptul curţii lui Marin, de unde şi numele.). Pliiiin de purici, slab ca Bator al Fefeleagăi, nu are decât piele pe oase, niciun pic de cărniţă. E măricel, are până-n trei luni.
Nil novi sub sole.

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Borcea reloaded




*

Tipul intră în apă. Tipa nu îndrăzneşte. Rămâne aproape de mal, cu apa depăşindu-i un pic gleznele, mâţâindu-se:
- E receeee... e foarte receeee... E mai rece decât în Spania...

joi, 6 septembrie 2018

No comment

Mă duc pe seară la tanti Geta să iau lapte.
O-ntreb:
- Ce mai faceţi?
- Ce să facem? Suntem bucuroşi c-am luat lemne, doamna Carmen. Nişte lemne frumoase... rotunde-aşa ca dumneavoastră.

miercuri, 5 septembrie 2018

*

Cordonul ăsta ombilical nu se pierde niciodată.
Nu are termen de garanţie.
Nu se rătăceşte. 
Nu se toceşte.
Nu se decolorează.
Nu e afectat de intemperii.
Nu se reciclează.

Nu are vârstă.

Îţi afectează vederea.
Auzul.
Gândirea.
Răbdarea.
Nervii.

Singura fiinţă care-l poate deznoda este cea din care-ai pornit.
Numai cu voia ei poţi fi liber.

miercuri, 22 august 2018

duminică, 19 august 2018

Pisicii aruncaţi pe aleea de la stadion

Din prim-plan spre fundul cuştii de pisici: Blândiana, Miţura şi Şostakovici
Actualizare nume: Măriuca, Portocală şi Dumitrel

vineri, 17 august 2018

Mamarea

Îi spun că a dormit şi a sforăit ca un ursuleţ.
Se simte jignită, ea nu sforăie.
- Am glumit, încerc eu să repar lucrurile.
- Glume mai proaste ca ale tale nu există!

*

Evocăm chestii trecute.
- Mai ştii ce bolnăvicioasă eram? o întreb.
- Ştiu. Te cunosc de când te-am născut.

miercuri, 15 august 2018

De Sântă Mărie

Îmi fac curaj să trec peste diversele frecuşuri periodice, venite - paradoxal - de la cei apropiaţi, care ar trebui să fie înţelegători şi blânzi.
Azi-noapte nu am dormit bine, câteva ore de insomnie şi foială m-au obosit peste măsură astfel încât, ca niciodată, m-am trezit la 8, cu ochii umflaţi, fără glas, şi cu o faţă de câine bătut şi izgonit.
Am vrut să-mi beau cafeaua în grădină, pe scăunelul din faţa castraveţilor cucamelon, dar m-au năucit miorlăielile pisiceilor salvaţi alaltăieri din drumul de lângă stadion (am făcut pană la bicicletă şi-am venit cu ei în rucsac, pe lângă bicicletă, sub un soare arzător, în timp ce ei zbierau de mama focului şi râcâiau cu ghearele să iasă la lumină). Aşa că am lăsat cafeaua deoparte şi m-am dus să-i scot din ascunzătoare şi să-i hrănesc. Ei mai lipseau din existenţa mea şi-aşa tulbure. Habar n-am ce-o să fac cu ei.

La prânz am primit împărţeală de la Elena şi Getuţa (Getuţa mă cheamă la gard pe What's App şi râdem că toate conversaţiile noastre-s pline de: "vino puţin până la gard!" şi nimic mai mult).

Zilele trec... "ca nori lungi pe şesuri". E mijlocul lui august şi miroase a toamnă.
Dimineaţă am înregistrat cu tristeţe imaginea frunzelor arămii căzute în livadă.
Iar seara simt un alt fel de răcoare...
Mă simt în derivă. Nu am o direcţie clară, nu am planuri, mă simt prea des neajutorată, la voia întâmplării. Nu-mi controlez viaţa, parcă.
Îmi tot spun că e o criză trecătoare, că lucrurile se vor aşeza şi voi putea curând să zâmbesc din tot sufletul.


duminică, 12 august 2018

Borcea

Nisipul este extrem de fin

Sunt şi zone pustii

Şi terase cu mici şi bere, trambuline, teren de volei, şezlonguri

Un bar inedit

Se poate sta pe ambele laturi ale autobuzului

Lecturi de vacanţă

luni, 6 august 2018

...

Sejurul acasă a debutat trist - pe casa scării, Claudia a ieşit să-mi spună că a murit Antoaneta, vecina noastră. "Nu a mai vrut să trăiască."
Nu am cunoscut-o foarte bine pe Antoaneta, iar asta pentru că era o persoană extrem de tăcută şi discretă.
Cu toate astea, moartea ei mă impresionează excesiv. Ştiu în mare ce viaţă a avut, cât să-mi dau seama că nu a fost fericită. Soţul (medic veterinar - pe scară i se spunea "doctorul") i-a murit brusc cu câţiva ani în urmă... Are un copil care nu se poartă firesc, are accese de curiozitate şi de brutalitate, cineva trebuie să aibă grijă de el deşi e acum om în toată firea - "Dudu o mai...", îmi spune Claudia făcând un gest ambiguu cu palma, dar lăsând enunţul în aer, să înţeleg ce vreau; şi nu o întreb ce vrea să spună.
Claudia dispare în apartamentul Antoanetei, unde a rămas doar Dudu, şi-mi spune pe post de rămas-bun: "Fac şi eu ce pot..."

Viaţa la bloc mi se pare apăsătoare, în spaţiile astea atât de strâmte... Necazurile sunt înăbuşite mai greu, nu te poţi detaşa deloc de ele, oamenii se sufocă unii pe alţii. E un amestec îmbâcsit de miresme şi zgomote comune.
M-am gândit mereu că aici se aud tot timpul paşi fără să vezi oameni.  Când crezi că o să te întâlneşti cu cineva, auzi imediat o uşă trântită.
(Aseară când am venit de la plimbare mi-a trecut prin cap, privind fiecare uşă de pe casa scării, câţi vecini s-au stins de când suntem noi aici.)

Azi-noapte m-am trezit de câteva ori cu gândul la Antoaneta... deşi am cunoscut-o atât de puţin!
Mă gândesc şi la Claudia, care era de vârsta mea când am venit noi aici, iar acum are 72 de ani! Mă gândesc la tot aplombul ei de-atunci şi la cât de resemnată e acum.

Povestea asta se adaugă la toate îngrijorările care ţâşnesc din toate părţile.

miercuri, 1 august 2018

Nightmares

„Aş putea fi închis într-o coajă de nucă şi totuşi să mă socotesc un rege al spaţiului nemărginit, de n-aş avea visele rele.”
Shakespeare - Hamlet (Actul 2, Scena II)


Azi-noapte eram în faţa casei copilăriei. Stăteam la poartă şi nu recunoşteam nimic.
Curtea era împărţită în două. Terenul fără casă era mocirlos.
A apărut un băiat care mi-a spus că terenul mocirlos e de vânzare. M-am gândit că vreau să-l cumpăr eu, dar nu am spus nimic.
Băiatul m-a condus în casă, să-mi arate ceva, nu mai ştiu ce. Dar în casă m-am trezit singură, băiatul a dispărut fără urmă.

Desigur, nimic din ce ştiam odată nu mai era. Totul era întunecos şi strâmt. Aveam o senzaţie puternică de claustrofobie, de apăsare, şi nu puteam să respir. Eram într-un fel de spaţiu underground, cu tuneluri şi multe uşi vopsite în verde scorojit. Deschideam uşile pe rând, dar era de fiecare dată acelaşi tablou: uşile nu duceau nicăieri. Fiecare uşă deschisă dezvăluia un zid - uneori de piatră, alteori de scânduri.
O singură uşă, surpriză!, mi-a revelat o cameră mobilată. Dar am văzut că în pat dormeau actualii proprietari şi am închis repede uşa, să nu-i trezesc.

Am ieşit în stradă, m-am oprit undeva la un colţ şi m-am întins pe trotuar.
Am dormit acolo, în drum.

vineri, 27 iulie 2018

Iar şi iar

Mamarea mă întreabă ce avem la masa de prânz.
- Pilaf cu ciuperci şi dovlecei, îi răspund.
- Mişto!
(Chiar m-a pufnit râsul. 'Mişto' din gura ei, spus răspicat şi serios, sună demenţial.)

Trec pe hol. Mamarea are uşa deschisă, se uită la televizor. O întreb:
- La ce te uiţi?
- Hm... Ştiri... Auzi! Au murit o mie de femei de viagra!

:(

E prima dată când redactez o carte plângând.
Îmi pare rău că se termină... mi-a mai părut rău şi de alte cărţi, dar nu ca acum.
Finalul cărţii înseamnă imobilitatea fizică totală a protagonistului şi, în final, moartea.

La un moment dat se pomeneşte de Marţi cu Morrie şi, aşa, am făcut o pauză de câteva ore şi am citit Marţi cu Morrie. La momentul respectiv, mi s-a părut că Morrie te pregăteşte să accepţi finalul lui Richard. Că te pregăteşte, în general, să accepţi finalul.
Acum îmi dau seama că nimic nu poate să te pregătească pentru final.
Unii oameni au cuvintele la ei şi se pricep să spună lucruri frumoase, poate logice, încurajatoare, păcălitoare. Dar vorbele-s vorbe, consolarea e consolare, şi moartea e moarte.

Sunt multe lucruri tragice în viaţă. Pe unele nu le percepem ca atare, deşi ele sunt. De pildă, faptul că nu ştim să trăim în pace. Nu ne pricepem să fim fericiţi.
Ne pricepem mai bine să rănim, să fim orgolioşi.
Morrie spune că oamenii se nasc buni. Eu nu cred asta. Cred că suntem răi în străfundurile noastre. Prin educaţia primită şi apoi prin autoeducaţie, reuşim într-o oarecare măsură să mergem pe calea bunătăţii.
Dar unii, uneori, nici măcar nu-şi pun problema, darămite să caute calea asta.
Dacă am înţelege moartea, vorba lui Morrie, am şti să trăim.

miercuri, 18 iulie 2018

Deh...

Mamarea vorbeşte necontenit, la un moment dat abordează subiecte fragile. Încerc blând s-o opresc.
- Mamare, gata!
- Gata, că te-am intoxicat cu prostiile mele, nu-i aşa?

marți, 10 iulie 2018

Vreme capricioasă

Mamarea, scrutând cerul:
- Aci se-nnorează, aci... îi vine bâţu lui Dumnezeu.

duminică, 8 iulie 2018

joi, 5 iulie 2018

(Celălalt) Acasă

Tună, fulgeră, plouă - se aude fain!

Pe Cinemax este un film despre polonezii plecaţi la adunat căpşuni în Suedia. Şi ei scot bancuri din dramele lor. Citez:
"Ce iese dintr-un polonez împerecheat cu o caracatiţă? Cel mai tare culegător de căpşuni!"


luni, 18 iunie 2018

Ploaia şi războiul

Afară tună de ploaie. Mamarea iese din camera ei, îngrijorată, şi ţipă la mine:
- A-nceput războiul! Ai auzit avioanele, Carmen?

luni, 4 iunie 2018

O noutate

Am ceas cu pendulă.
Ceasul copilăriei lui Tudor.
Stricat, cât pe ce să ajungă la tomberon. Noroc că ne-am nimerit prin preajmă.

Tudor l-a reparat.
L-am pus în camera de alături.
Ce sunet reconfortant!
Sper să nu mă obişnuiesc repede cu el.
Îmi aminteşte cum trece timpul.
Cât de repede trece timpul.

Tic-tac! Tic-tac!
Bang-baaaang! 
Copitele timpului pe caldarâm!

luni, 21 mai 2018

La masă

Îi pun lu' mamarea supă de pleurotus în farfurie.
O întreb:
- Mai vrei smântână?
Îmi răspunde cu voce ca a mamei lui Owen din Arunc-o pe mama din tren!
- Nu mai vreau, dragă! Nu vezi că de-abia înfig lingura-n supă?

La final, îmi mulţumeşte pentru masă. Impresionată şi înduioşată, îi răspund:
- Să trăieşti, pui mic!
- Pui mic şi bătrân!

marți, 15 mai 2018

Doi ani

Se împlinesc azi doi ani de când sunt aici.
Lucrurile nu au evoluat repede, cum credeam şi-mi era teamă. De câtva timp, parcă chiar stagnează. Motiv de bucurie şi mulţumire, pentru că-mi doresc ca mamarea să fie bine.
Dar toate au un cost - aşa că asta se reflectă în dispoziţia mea zilnică, tot mai proastă.
Uneori evadez în grădină, dar s-a estompat mult din efectul benefic de altădată. Şi totuşi pare unul dintre puţinele lucruri care mă ajută să mai rămân pe linia de plutire.
Alteori îl sun pe Tudor şi-l necăjesc cu toate gândurile mele tulburi.
Încerc să mai plec, să mă detaşez. Reuşesc şi nu prea. Stau cu gândul aici, cu grijă, cu sentimente de vinovăţie şi neputinţă.

Mamarea a făcut tot felul de crize în dimineaţa asta - de la râs isteric, la drăcuit politicieni, plâns morţii familiei, cântat romanţe, jigniri adresate mie. Nu vrea să mănânce, dar am convins-o să-şi ia pastilele.

E vreme frumoasă şi, deşi pentru grădină îmi doresc ploaie, mă bucur un pic că e soare, îndeamnă cumva la zâmbet şi chef de viaţă care, altfel, funcţionează la cota de avarie.

vineri, 11 mai 2018

Cine-i vinovat că nu plouă?

Mamarea e supărată foc pe Donald Trump că nu ne dă ploaie. Ştie clar că el e de vină.
- Mă uit la ştiri! Sunt informată la maxim!

marți, 8 mai 2018

Mamarea

Zice mamarea:
- Mănâncă în prostie găinile astea! M-ar mânca şi pe mine!... [pauză lungă, de reflecţie] Ai vrea tu să mă mănânce, să scapi de mine! Da' n-ai tu norocu-ăsta!

marți, 1 mai 2018

Ieri

(foto: Tudor)

miercuri, 11 aprilie 2018

La plimbare

Azi am făcut o miniexcursie drăguţă şi am primit în dar un desen foarte simpatic.
O mângâiere binevenită după câteva zile (vreo cinci) foarte proaste, agitate, ale maică-mii. Mă simţeam la capătul puterilor, nervilor, chefului de orice. Acum bateriile sunt din nou oarecum ok.


luni, 2 aprilie 2018

Despre ochelari

Mamarea se laudă la mine că vede perfect chiar şi fără ochelari.
- Nu am nevoie de ochelari. Văd tot! Îl văd şi pe Dumnezeu din cer!

duminică, 11 martie 2018

Mamarea şi Brejnev

Mamarea se uită la un documentar despre Brejnev. Îmi explică supărată:
- Ăsta a vrut să ne bage pe toţi în pământ! A vrut să bage tot globul pământesc în pământ!

Au sosit berzele!


sâmbătă, 3 martie 2018

One Man Show

Mamarea vine iute în camera mea să-mi povestească ce a văzut la Românii au talent:
- Am râs de n-am mai putut de unu' care l-a interpretat pe Dumnezeu... A povestit că are 38 de ani şi a zis: "N-am fost căsătorit niciodată, şi nici nu vreau să-mi murdăresc viaţa."

miercuri, 28 februarie 2018

Culinare

Mamarea vrea să ştie ce gătim mâine. Îi spun că mi-a dat M. o reţetă de post, special pentru ea.
- Şi cum e?
- Se prăjesc felii de vinete, separat se înăbuşă ardei kapia, se adaugă pătrunjel şi usturoi, sare şi piper. Pe urmă, într-o tavă, pui un strat de roşii, unul de ardei, unul de vinete, unul de ardei şi deasupra roşii. Şi iese un fel de...
- Un fel de buracla! mă completează ea.

marți, 27 februarie 2018

Moda

Mamarea despre Măruţă de la ProTV:
- Ia uite ce pantaloni rupţi are ăsta! ... Mai erau unii la Eurovision cu genunchii p-afară!

Dulcolax

La TV acum, reclama. La care mamarea:
- Zvârcolac!

luni, 26 februarie 2018

Zile geroase

Mamarea:
- Aştepţi primăvara, şi vine gerul lui Marcoci!

miercuri, 21 februarie 2018

Geniala Mamarea

Apare la TV Veronica Vasilica Dăncilă, la care mamarea:
- Uite-o şi pe Veronica Buclea!

marți, 20 februarie 2018

Jocurile olimpice

Mamarea, uitându-se la patinaj artistic perechi:
- Ia uite ce-o-nvârte p-aia, zici că-i titirez! Cu picioru-n sus... Vai de capu' ei!
*
- A apucat-o p-asta şi de picior, şi de fund, nu ştie de unde s-o mai apuce!

duminică, 11 februarie 2018

Starea vremii

Mamarea:
- Şaizeci şi cinci de judeţe sunt sub zăpadă.
- Cum şaizeci şi cinci? Câte judeţe avem?
Mamarea încremeneşte şi procesează, apoi face ochii mari:
- Păi, cu tot cu ruşii!

luni, 5 februarie 2018

Vreme faină

Ziua n-a început chiar bine - mamarea s-a trezit supărată. După ce a agitat atmosfera, s-a culcat la loc.
Mai târziu a ieşit soarele şi, sub influenţa lui caldă şi strălucitoare, dispoziţiile au intrat în matca lor.
După grisinele cu excesul de maia de-aseară, cu rozmarin şi oregano, azi am făcut baghete cu maia, cu seminţe diverse.


joi, 25 ianuarie 2018

Ce ştie mamarea

- A zis ministrul Sănătăţii că n-ai voie să-i dai niciun leu la doctor! Doar să-i mulţumeşti frumos.

*

- Mamaie, cum o cheamă pe prim-ministreasă?
- Viorica Dragnea.
- Şi pe nevasta lui Dragnea?
- Vasilica Tastaman.
- Păi şi Bombonica cine e?
- Nu mai ştiu... am uitat, îmi zboară mintea în clocote.

miercuri, 24 ianuarie 2018

Degetul pe rană

Johannis, la TV, discursul cu ocazia Marii Uniri:
- ...vă chem să facem un stat cât mai puternic...
Mamarea:
- Facem pă dracu ghem!

sâmbătă, 20 ianuarie 2018